Uneori ne refugiem la o terasă ascunsă printre case vechi; alteori, ni se face dor de forfota străzilor și căutăm o masă unde să ne pierdem în murmurul a zeci de conversații. Cunoaștem toate terasele cu umbrele mari și muzică în surdină și toate grădinile răcoroase cu fotolii confortabile și chelneri prietenoși, unde putem lenevi și citi pe îndelete. Bucuros că se poate ascunde sub mese, urmări furnici și juca cu pietre, băiatul nostru le zâmbește tuturor și ne reînvață importanța naturaleții și a bunului-simț. Îl privesc cum se bucură de cele mai mici lucruri și nu pot să nu mă gândesc că blândețea cu care este înconjurat se transmite mai departe fetei care ne ia comanda, celor așezați la alte mese, iar lumea este pentru o clipă mai bună, mai elegantă, mai manierată.
Sunt atâtea lucruri pe care vreau să le împărtășesc băiatului meu, atâtea cărți de citit împreună, locuri de explorat și gesturi frumoase de exersat. Poate îi vor plăcea și lui verile și după-amiezele leneșe petrecute la o terasă cu o limonadă cu mentă și o carte bună. Atunci aș vrea să își aducă aminte să zâmbească, să aibă răbdare și să fi învățat că nu este om care să nu merite respectul lui.
Aș vrea să știe că nu e manierat să vorbească la telefon în timp ce dă comanda, mai ales într-un loc aglomerat, și că atenția sa, asemenea unui mulțumesc sau vă rog, e un semn universal de respect. Mi-aș dori să cultive bunătatea și să facă zilele celor din jur mai frumoase – să achite cafeaua altcuiva, să lase cartea pe care tocmai a terminat-o pe masă în chip de cadou neașteptat pentru următorul cititor amator de terase sau să răspundă zâmbind copilului care aleargă printre scaune și îi aduce o piatră în dar.
Aș vrea să respecte intimitatea celor din jur, mai ales când terasele sunt pline până la refuz – să nu vorbească prea tare, să nu tragă cu urechea la conversațiile celorlalți, să nu blocheze cu scaunul lui spațiul de trecere sau să-și lase rucsacul în drum. Mi-ar plăcea să știu că nu a uitat ceea ce l-am învățat – să mănânce și să bea cu măsură, să nu ridice vocea, să nu se supere dacă nu este disponibil ceea ce dorește să comande, să ridice ceea ce i-a căzut pe jos, chiar dacă este doar un șervețel.
Aș vrea să nu uite că uneori haina îl face pe om și un costum de baie nu este îndeajuns când te așezi la o masă chiar dacă e vacanță, chiar dacă e cald și tocmai s-a întors de pe plajă, chiar dacă tot ce vrea este să bea o bere. Mi-aș dori să nu îi fie rușine să transmită complimente bucătarului sau unui barista dacă i-a plăcut ceea ce a consumat, să facă cinste prietenilor fără să se laude și să nu fie zgârcit cu bacșișul.
Cel mai mult însă, mi-aș dori să își aducă aminte că timpul petrecut la o terasă este despre prieteni și familie și aș vrea să lase telefonul în buzunar, să povestească, să râdă, să se joace cu copiii lui, să se bucure de mâncare, să își țină soția în brațe și să se bucure de viață.
Citește și:
Articol preluat din ediția de iulie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Mona-Silvia Timofte
Foto: pixabay
