Prima tabara gratuita din Romania pentru copiii cu probleme de greutate

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Prima tabara gratuita din Romania pentru copiii cu probleme de greutate

Wello, platforma de sănătate pentru familiile cu copii supraponderali, bazată pe un program de inteligență artificială (AI), organizează prima tabără gratuită din România pentru copiii cu probleme de greutate, ajutându-i să slăbească într-un mod sănătos. Wello Camp powered by Kaufland se va desfășura în localitatea Vârtop, județul Bihor, în perioada 18 august – 1 septembrie 2019 și este organizată alături de Kaufland, partener unic al taberei, și cu implicarea medicului specialist în diabet și nutriție Simona Tivadar.

Prin această tabără, Wello își propune să familiarizeze copiii cu un comportament de viață sănătoasă, prin noțiuni de nutriție, mișcare și consiliere pentru stabilirea unui echilibru emoțional, pe care să le mențină odată reveniți acasă.

În prezent, 1 din 3 copii cu vârste între 6 și 18 ani din Europa sunt supraponderali sau obezi, iar România are a doua cea mai mare rată de obezitate în rândul copiilor. Până în 2025, peste 70 de milioane de copii din Europa vor avea probleme de greutate, potrivit estimărilor World Health Organisation.

În cadrul taberei, copiii participanți vor fi sprijiniți să facă mișcare într-un mod distractiv și să creeze obiceiuri de bază pentru o alimentație sănătoasă, să își crească stima de sine, să își recâștige echilibrul emoțional și vor fi ajutați în demersul de integrare socială.

Printre activitățile propriu-zise la care vor participa se numără: plimbări în natură și diferite jocuri outdoor (muddy day, waterslide, adventure day etc.), focuri de tabără, practicarea diferitelor sporturi (yoga, echitație, hicking, fotbal, baschet, escaladă, înot), programe de nutriție și de dezvoltare personală adaptate vârstei.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 26 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 26 octombrie 2026

Leia, pisica adoptată în primăvară de Ministerul Mediului, are o nouă casă. Diana Buzoianu a anunțat luni dimineață că a luat-o alături de ea și că aceasta a devenit parte din familie. Mesajul a însoțit o fotografie în care o ține în brațe și a venit ca răspuns la întrebările celor care voiau să știe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 octombrie 2026
De Ioana Bucur | 28 octombrie 2026

Ioana Ciocan își dorește ca funcția pe care o ocupă să fie numită la feminin. Ajunsă la conducerea Ministerului Culturii după o carieră în artele vizuale, noua titulară a portofoliului a explicat de ce preferă termenul „ministră” și de ce a cerut opinia Institutului de Lingvistică. Pentru ea, alegerea ține de felul în care femeile […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp