Idei de cadouri pentru nasi

Idei de cadouri pentru nasi

Nașii sunt persoane foarte importante, având de acum înainte rolul de părinți spirituali ai viitorului cuplu căsătorit. Cununia religioasă reprezintă nașterea unei noi familii, o renaștere spirituală, astfel încât are nevoie de părinți, la fel ca nașterea fizică. Nașii sunt astfel îndrumători și călăuzitori ai soților, deci este nevoie să le oferim un cadou special prin care să le arătăm recunoștiința și mulțumirea ce o simțim fară de ei.

[*Cum iti alegi nasii pentru nunta*][1]

Dar să o luăm cu începutul: când anume se dau cadourile nașilor? Din fericire, nu există o regulă pentru asta, momentul fiind ales în funcție de obiceiurile locului și de preferințele personale. Astfel, cadoul poate fi oferit atât la vizita în care le propuneți să vă fie nași, cât și la gătirea miresei, în timpul nunții sau după nuntă. Decizia vă aparține.

De regulă, nașii sunt persoane foarte apropiate cuplului, așa că îi puteți pur și simplu întreba direct ce își doresc, dacă simtiți că este în regulă. Sunt cazuri în care nașii insistă să nu primească nimic, pentru ca voi să nu mai faceți cheltuieli în plus, dar este de bun simț să le cumpărăm un cadou simbolic.

Totuși, oricât de simbolic este un cadou, trebuie să fie ceva de calitate; este vorba despre nași, să nu uităm!

În continuare ți-am pregătit câteva idei de cadouri care cu siguranță te vor inspira!

– electronice și electrocasnice (televizor, aspirator, mașină de spălat rufe etc)
– articole de bucătărie, veselă de calitate, instrumente de gătit deosebite
– piese de mobilier
– lenjerii de pat de lux
– obiecte de artă
– set de baie cu prosop personalizat sau halate inscripționate cu inițialele lor
– vouchere pentru spa sau masaj
– bilete la un concert mare la care își doresc să meargă
– bilete de avion către o destinație pe care și-ar dori să o viziteze
– icoană argintată
– rama foto digitală

Dacă nașii au copii, este bine să cumpărați un mic cadou și pentru aceștia.
Nu te stresa foarte mult cu cadoul. Discută cu logodnicul tău despre acest aspect, cu nașii, dacă este cazul, și încercați să găsiți ceva de calitate, practic și care să vi se încadreze în [*buget*][2].

Tu la ce cadouri pentru nași te-ai gândit până acum?

[1]: https://www.miresici.ro/articole/cum-iti-alegi-nasii-pentru-nunta
[2]: https://www.miresici.ro/articole/6-reguli-pentru-o-nunta-cu-buget-redus

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp