Rahitismul, de la simptome la tratament

Rahitismul survine cu precădere la copii între 3 luni şi 2 ani, perioadă în care micuţul creşte cu rapiditate, iar corpul lui necesită un nivel crescut de calciu şi fosfor. Până la vârsta de două luni nici nu poate fi vorba despre rahitism la copii, pentru că au rezerve de vitamina D din perioada intrauterină, iar semnele bolii nu au timp să se instaleze. 

Simptomele rahitismului

Un copil rahitic poate fi recunoscut după prezenţa deformărilor cutiei craniene: bose frontale (umflături) şi fontanela deschisă larg şi după vârsta de opt luni. De asemenea, mai prezintă „mătănii costale” – adică nodozităţi la nivelul cutiei toracice, dispuse anterior. Toracele bebeluşului este deformat, lărgit la baze, iar picioarele sunt în formă de X sau „în paranteză”. Şi ordinea apariţiei dentiţiei este un semn, pentru că aceasta este schimbată faţă de normal. Lipsa tonusului muscular, ţipătul laringian, tegumentele palide, transpiraţia, tendinţa de infecţii repetate şi convulsiile, toate acestea pot reprezenta semne ale rahitismului.

Ce-i de făcut

Profilaxia rahitismului, prin administrarea de vitamina D, începe în a şaptea zi de viaţă. Doza recomandată, în medie, este de 500 UI zilnic pe cale orală sau 200 UI în administrare unică, între a şaptea şi a zecea zi de viaţă, prin injecţie intramusculară. Dar toate acestea le va decide pediatrul, nu tu!
După vârsta de 18 luni, vitamina D se va administra în doze de 400 UI pe zi în perioada rece, în lunile care conţin litera r (septembrie – aprilie), până la vârsta de şase anişori.
În afara administrării de vitamina D, mai ai de respectat câteva reguli:
  • alimentează natural sugarul cel puţin şase luni, dacă poţi
  • sub îndrumarea medicului, diversifică-i corect alimentaţia
  • acordă importanţă expunerii la aer curat şi soare încă din primele zile de viaţă
  • asigură-te că dormitorul bebeluşului este însorit şi aerisit
  • nu neglija baia zilnică, masajul şi gimnastica
 
Sursele naturale de vitamina D sunt gălbenuşul de ou, peştele, untul, ficatul, lactatele nedegresate şi carnea grasă. Dar fiecare aliment trebuie consumat la vârsta potrivită!
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Prințesa de Wales a vorbit cu o sinceritate rară despre una dintre consecințele mai puțin vizibile ale tratamentului oncologic: dificultatea de a se concentra chiar și asupra unor activități care, înainte, păreau firești. În timpul unei vizite la centrul oncologic The Christie din Manchester, Kate Middleton a povestit că, pe parcursul tratamentului său, nu reușea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 21 iulie 2026
De Ioana Bucur | 21 iulie 2026

Un bagaj bine făcut nu înseamnă să iei cu tine jumătate din casă. Din contră, adevărata provocare este să găsești acele obiecte care ocupă puțin spațiu, dar pot rezolva mai multe probleme odată. Pentru multe călătoare, unul dintre cele mai utile astfel de obiecte este o pashmină, o eșarfă mare sau un șal subțire. Pare […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp