E bine sa ne recompensam copiii?

„Daca iei premiul intai anul acesta vei primi rolele pe care le doresti!”

In mod normal, ar putea fi considerat un indemn. De fapt, este o abordate gresita din partea parintelui. Copilul se va stradui sa ia premiul intai doar pentru role, fara a acumula cu adevarat cunostinte, deprinderi, informatii.

Peste ani de luat premiul intai cu role, acelasi copil va constata ca, pus in fata unui examen adevarat, se descurca mult mai greu decat colegul fara premiu, care a invatat din placere sau chiar din constiinciozitate. Tu, parintele care a conditionat performantele copilului, nu ai facut decat sa-l mituiesti.

„Nu-mi rasplatesc copilul pentru buna purtare, va crede ca-l cumpar”

Aceasta este o abordare la fel de proasta. O plimbare in parc, un film pe care-si dorea foarte mult sa-l vada sau chiar un joc video pot fi oferite, dar numai pentru a consolida comportamentul, nu pentru a-l determina. Lauda verbala si incurajarea stimuleaza un anume comportament al copilului, iar scopul unei recompense, cand si cand, este de a-l confirma si consolida.

Nu adopta rigiditatea unor parinti care doar impugn un anume comportament – fara incurajari, chiar fara recompense intr-o anume masura. Nu vei face decat sa-l indepartezi pe copil. Tot ce isi impune va fi considerat corvoada, greu de inghitit, greu de indeplinit.

„Ce-mi dai daca iti aduc un pahar cu apa?”

Exista si varianta cea mai rea, in care pentru orice fleac dus la bun sfarsit, copilul primeste o bomboana, o jucarie sau chiar lucruri mai scumpe. Un astfel de copil va invata ca tot ce face trebuie rasplatit intr-un fel sau altul. De la mancatul tot din farfurie pana la a aduce bunicii un pahar cu apa.

Nu te mira cand te va intreba ce-i dai ca sa faca patul. Oricum, el nu va invata de fapt nimic, in afara de trucurile necesare pentru a te pacali ca a facut ce trebuie pentru a primi recompensa promisa.