Cordonul este taiat la distanta de piele si, in timp (1-3 saptamani), cea mai mare parte din ombilic se va usca si va cadea. Ultima portiune din ombilic trebuie mentinuta cat mai curata si uscata posibil.

Pentru a pastra locul uscat este bine ca in primele zile sa-l stergi cu un buretel umed in loc sa-l imbaiezi in cadita. Daca se uda in jurul ombilicului, usuca-l cu un uscator de par dat la mic.

„Buricul” trebuie curatat cu alcool o data cu schimbarea scutecelor. Cu doua degete tragi usor de capatul cordului ombilical, iar cu cealalta mana stergi baza ombilicului cu alcool. Te poti folosi de betisoare cu alcool, de comprese inmuiate in alcool sau de servetele cu alcool.

Pune un pic de alcool si pe cordon. La sfarsitul „procedurii”, alcoolul trebuie indepartat – daca persisita este iritant. De asemenea, pampersul trebuie pus in jurul ombilicului, ca sa nu-l acopere.

Dupa ce cordonul s-a desprins, este bine sa continui aplicarea de alcool inca un timp, pana la vindecarea completa. Acest lucru este cu atat mai important in cazul unui ombilic care patrunde inauntru (ca la adulti), deoarece aerul circula mai greu si nici nu poti sa-l vezi.

In cazul unei igiene necorespunzatoare, cordonul ombilical se poate infecta. Orice infectie, cat de mica, este foarte periculoasa pentru nou-nascuti. Sistemul lor iunitar este imatur, ei neavand puterea si „uneltele” necesare pentru a lupta impotriva unei infectii.

Semnele pe care trebuie sa le recunosti sunt:

  • o scurgere galbuie, urat mirositoare, de la nivelul cordonului ombilical.
  • inrosirea dureroasa a pielii care inconjoara ombilicul.

Daca observi aceste semne, trebuie sa mergi neaparat la medicul pediatru.

Un alt motiv de ingrijorare il constituie sangerarea la nivelul ombilicului. Cea mai frecventa cauza este incercarea de dezlipire prematura a portiunii uscate a cordonului. Este mult mai bine sa lasi ca acea portiune sa cada de la sine, natural, si sa nu tragi de ea chiar daca atarna doar de o pielita.

Orice sangerare la nivelul ombilicului este un motiv suficient de serios pentru a merge la medic.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026

Silvia Claudia Mihalcea este una dintre figurile influente ale PSD, deși numele său a rămas multă vreme mai puțin cunoscut publicului larg. Deputată de Caraș-Severin, secretar al Camerei Deputaților și vicepreședintă PSD, aceasta are o carieră de peste două decenii în Parlament și în administrația centrală. Numele său a revenit în atenție odată cu numirea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Diplomat de carieră, aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din 2011 și a ocupat mai multe funcții legate de afacerile europene și coordonarea activității instituționale. Numirea a fost făcută prin Decizia nr. 396/2026, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp