5 lucruri care pun in pericol siguranta copilului tau

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
5 lucruri care pun in pericol siguranta copilului tau

Ferestre
Primul pas este să îndepărtezi de ferestre orice fel de mobilă pe care ar putea să se cațere copilul. Dar nu este suficient. Ideal ar fi să ai ferestre rabatabile, pe care să le poți deschide doar în partea de sus dacă dorești să aerisești în deplină siguranță, sau mânere cu cheie. Pentru a te asigura că micuțul nu se taie dacă geamul se sparge, poți aplica o folie autocolantă transparentă care să țină cioburile laolaltă.

Pungi de plastic
Dacă rămân la îndemâna lui, pungile sau foliile de plastic pun în pericol viața copilului, deoarece poate să se sufoce dacă și le pune peste gură. Nu este exclus să încerce și să le guste nițel… Aruncă pungile pe care nu le mai folosești sau păstrează-le într-un loc la care copilul nu are acces.

Toaleta
Cada este, evident, un loc periculos, dar chiar și toaleta poate fi periculoasă pentru un copil mic, care poate să alunece și să se înece în ea. Reține –  copilul mic se poate îneca în cantități infime de apă. Nu-ți lăsa copilul nesupravegheat în baie, chiar dacă este vorba de foarte puțin timp. Pentru siguranța copilului tău, poți instala un sistem de blocare a capacului de toaletă.
Articole de toaletă
Șampon, balsam sau gel de duș, orice produs de înfrumusețare poate fi periculos dacă este consumat în cantități mari de un copil. Ține-le pe rafturi înalte sau încuiate în dulăpioarele din baie.

Cuptorul
Bineînțeles că știi că trebuie să-ți ții copilul departe de cuptor. Dar dacă vrei să fii sigură, poți instala protecții pe butoanele aragazului (sau le poți îndepărta de tot) și există siguranțe ce se pot monta pentru a preveni deschiderea ușii cuptorului. De asemenea, există și grilaje de protecție pentru ușa cuptorului, realizate din materiale termoizolante, care nu lasă copilul să o atingă când este fierbinte. Orientează toate mânerele tigăilor și cratițelor spre interior pentru ca cel mic să nu se agațe îm ele sau să nu le tragă peste el.
Foto: Guliver/ Thinkstock
Sursă: newparent.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 08 iunie 2026
De Ioana Bucur | 08 iunie 2026

O fotografie publicată recent de Andreea Esca pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării mamei sale, a generat un val neașteptat de reacții în mediul online. Imaginea, însoțită de un mesaj emoționant de „La mulți ani”, a atras rapid mii de aprecieri și comentarii, însă nu toate au fost pozitive. Vedeta PRO TV a ales să […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp