Cum il invatam pe copil sa aprecieze trasaturile sufletesti, experientele, oamenii, nu doar bunurile materiale

Răspunsurile identificate de ea (pe câteva dintre ele le găsești mai jos) sunt izvorâte din experiența de peste 20 de ani în ceea e privește problematica familiei moderne, dar și din cea de mamă – ea însăși este mama cinci copii. Una dintre problemele despre care vorbește este faptul că societatea de consum influențează și pune presiune puternică pe copil și familie. În loc să ne luptăm mai mult pentru a fi, mulți au ales drumul consumului pentru a-și satisface dorința de a avea. Concepția este că, pentru a fi fericiți, trebuie să avem cât mai multe lucruri. Și faptul că societatea îi adulează pe cei cu mai multe jucării încurajează această mentalitate, spune dr. Medhus.

  • Empatia la copii. Primele lectii de empatie
  • Atunci când copiii noștri cedează în fața tentației de a cumpăra o jucărie nouă, putem să așteptăm vreo două săptămâni, după care să-i întrebăm dacă le place jucăria la fel de mult. Mă îndoiesc că va fi așa. Ba chiar aș crede că deja jucăria s-a acoperit cu o crustă de praf.
  • Să-i învățăm pe copiii noștri că oamenii sunt mai importanți decât lucrurile. Trebuie să-i facem pe copiii noștri să se simtă iubiți și în siguranță în orice condiții. Dacă, fără să vrea, au spart vaza noastră preferată sau au vărsat sucul de grep pe covor, este o ocazie foarte bună să-i facem să înțeleagă că ei sunt mai importanți decât orice lucru stricat – acele lucruri pot fi înlocuite, copiii noștri nu!
  • Nu au nevoie de lucruri pentru a fi fericiți. Îi putem învăța pe copiii noștri cum să creeze ceva nou din ceva vechi, în loc să-i lăsăm să alerge după ultimele branduri. Îi mai putem ajuta să găsească modalități să creeze și să se bucure de simplitate, petrecând plăcut la un picnic sau jucând fotbal în saci cu prietenii.
  • Reducerea importanței lucrurilor materiale La începutul carierei mele de părinte, am dedicat foarte multe ore muncii mele ca doctor, simțindu-mă vinovată că n-am avut timp pentru copiii mei, astfel încât am compensat această lipsă acoperindu-i cu cadouri și alte bunătăți. S-au obișnuit repede să le primească, devenind din cale-afară de răsfățați.Atunci când am luat decizia să opresc această manieră de recompensare, m-am arătat îngrijorată de reacția lor. Dar știți ce? Au reacționat excelent! De fapt. au fost chiar fericiți, pentru că au simțit că îi prețuiesc mai mult decât pe lucruri. Prea multe cadouri reprezintă o piedică în starea de spirit a copiilor, pentru că ei doresc cu adevărat să-și aducă contribuția și să dea în loc să fie tot timpul cei care recepționează, povestește Elisa Medhus.
  • Copiii din familiile îndeajuns de norocoase să dispună de siguranță finaciară și belșug trebuie să înțeleagă că bunurile materiale reprezintă un produs secundar, nu o cauză a fericirii, și trebuie împărție cu ceilalți.
  • Să lăudăm caracterul, nu aspectul  În loc să spunem Cine este grasul ăla din clasa ta, am putea spune Cine este băiatul din rândul doi, care stă lângă Mary? 

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp