Ce recomandă medicii britanici împotriva obezităţii

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 "Marea Britanie este grasul Europei", afirmă The Academy of Medical Royal Colleges, o organizaţie care reprezintă circa 220.000 de medici – de la chirurgi la generalişti -, uniţi pentru a alcătui o reţetă eficientă contra epidemiei de obezitate, relatează AFP.

 
 
Un sfert dintre adulţii britanici sunt obezi, potrivit celor mai recente anchete medicale, o cifră care s-ar putea dubla până în anul 2050, iar două treimi dintre ei sunt supraponderali.
 
În rândul copiilor de 10-11 ani, unul din cinci este obez, iar unul din trei este supraponderal, reaminteşte aceeaşi organizaţie, estimând că aceasta este "cea mai gravă problemă de sănătate publică cu care se confruntă Marea Britanie".
 
Medicii britanici au făcut o serie de recomandări, începând prin impunerea unei taxe de 20% pentru băuturile carbogazoase "timp de cel puţin un an" şi prin interzicerea deschiderii de restaurante fast-food în apropierea instituţiilor şcolare.
 
 
În plus, restaurantele de acest tip ar trebui să fie obligate să servească "preparate echilibrate", o exigenţă care ar trebui să fie impusă şi în spitale, unde distribuitorii de alimente şi băuturi ar trebui să fie interzişi.
 
Academia doreşte în plus să interzică reclamele la alimentele prea bogate în grăsimi saturate, zahăr şi sare, difuzate după ora 21.00, şi o etichetare clară a produselor, care să includă numărul de calorii, ce poate fi citit cu uşurinţă de copii şi de adolescenţi.
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 iunie 2026
De Ioana Bucur | 04 iunie 2026

Kate Middleton și Regele Charles al III-lea au participat împreună la un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte, dedicat aniversării a 125 de ani de activitate a organizației Cancer Research UK, cea mai mare organizație independentă de cercetare a cancerului din lume. Recepția a avut loc pe 2 iunie la Palatul St. James din Londra […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 02 iunie 2026
De Ioana Bucur | 02 iunie 2026

Alessia Năstase, una dintre fiicele legendarului tenismen Ilie Năstase, a reușit să atragă atenția publicului la cea mai recentă apariție a sa. Tânăra a fost protagonista unui material video în care și-a prezentat câteva dintre cele mai speciale piese vestimentare și accesorii din garderoba personală. Relaxată, elegantă și foarte naturală în fața camerei, Alessia a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp