Ecografia, cel mai frumos…film

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ecografia, cel mai frumos…film

De când s-a inventat, ecograful este, probabil, cel care stârneşte cele mai multe emoţii în rândul viitoarelor mămici. Pentru că, într-adevăr, ce poate să fie mai minunat decât să-ţi vezi puişorul si să-i auzi bătăile inimii? Ba, mai mult, să afli ce vei naşte: băiat sau fetiţă. Însă nu acesta este rolul principal al ecografiei. La început ea va stabili unde este localizată sarcina (în uter sau în afara lui), dacă este unică sau gemelară şi dacă există anomalii de dezvoltare.

 

Cât durează o ecografie?

 
Examenul propriu-zis se întinde pe o perioadă de 20-30 de minute. Uneori însă, poate ajunge la o oră. Nu necesită nicio pregătire prealabilă specială. Se recomandă doar ca înainte de examen cu opt zile să se renunţe la cremele care se aplică pe abdomen, în special, cele împotriva vergeturilor.
 
 

Ecografia nu afectează bebeluşul

 
Cercetătorii susţin că o examinare cu ultrasunete nu are absolut niciun efect negativ asupra copilului. Se spune că el chiar poate să audă înainte de naştere ecografiile pe care le fac mămicile. În acelaşi studiu se subliniază că medicul ar trebui să aibă grijă să nu îndrepte sonda ecografică direct spre urechea fetusului decât dacă se suspectează anomalii craniene sau faciale.
 

Câte ecografii e bine să faci?

 
Fiecare gravidă trebuie să facă minim trei ecografii pe parcursul sarcinii: câte una în fiecare trimestru. Asta nu înseamnă să nu te sperii dacă medicul tău îţi va cere câte una în fiecare lună. Cel mai probabil, din precauţie. Fii sigură că dacă ceva nu ar fi în ordine ţi-ar spune. Cea mai importantă ecografie este aceea de morfologie fetală, care permite detectarea eventualelor malformaţii ale fătului. Este necesar să-ţi urmăreşti sarcina în fiecare clipă. Pentru că dacă apar contracţii, orice fel de dureri şi trec mai mult de 24 de ore fără să „dea din picioare“, este necesar să-ţi anunţi medicul şi, probabil, să faci o nouă ecografie.
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 18 iunie 2026
De Ioana Bucur | 18 iunie 2026

Întâlnirea dintre Emmanuel Macron și Donald Trump, desfășurată în decorul spectaculos al Palatului Versailles, a fost analizată nu doar din perspectivă politică, ci și prin prisma limbajului nonverbal și a detaliilor de protocol. Iar cea care a atras atenția multor observatori a fost Brigitte Macron. Prima Doamnă a Franței a avut o apariție impecabilă la […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 17 iunie 2026
De Ioana Bucur | 17 iunie 2026

Diferența de vârstă dintre parteneri este un subiect care stârnește de mult timp curiozitate și dezbateri. În timp ce unele cupluri au vârste apropiate, altele demonstrează că iubirea poate depăși cu ușurință diferențe de 10, 15 sau chiar 20 de ani. Dar există, totuși, o diferență de vârstă care favorizează armonia și satisfacția într-o relație? […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp