Când renunță bebe la somnul de dimineață?

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Când renunță bebe la somnul de dimineață?

Bebelușul tău obişnuieşte să aibă somnul de dimineață, timp de o oră-două, după prima masa din zi. Într-o bună zi va renunţa la acest „obicei“. Dar când?
La început, nou-născutul doarme între două şi patru ore fără întrerupere, indiferent că este zi sau noapte, fără a avea un program anume de somn. De pe la 6 luni însă, bebeluşul începe să-şi regleze somnicul, aşa încât va dormi mai rar, dar pentru o perioadă mai lungă de timp. Ei bine, la „venerabila“ vârstă de 3-4 luni, puiul de om deja are un program coerent de somn. Şi uite-aşa micuţul creşte şi tot creşte, iar la vârsta de 6 luni ajunge să doarmă de două-trei ori pe zi, iar între 9 şi 12 luni să aibă doar două perioade de somn pe zi: una dimineaţă şi una la prânz. Două, dar… destul de lungi.

Activităţile din locul somnului

După ce împlineşte primul său anişor de viaţă şi până la doi ani, oricând este posibil ca preţioasa ta comoară să cam renunţe la somnul de dimineaţă. Este în regulă, se va odihni la prânz. În timpul în care înainte era obişnuit să-şi facă somnul de dimineaţă, îi poţi servi o gustare şi îl poţi „invita“ să asculte un CD cu muzică. Îi poți umple timpul citindu-i o poveste și, mai ales, să vă jucați amândoi. Dacă ai ales povestea, ai grijă ca piciul să te asculte aşezat pe canapea. Dacă va sta în pat s-ar putea ca poziţia şi vocea ta liniştitoare… să-l îndemne la somn. Evită, de asemenea, ca în timpul fostei sale perioade de somn de dimineaţă să vă deplasaţi ori chiar plimbaţi cu maşina. Există toate şansele ca micuţul să adoarmă în scăunelul lui. Ce rişti? Păi… să nu mai doarmă la prânz, să devină nervos spre seară…

Nu-l forţa dacă nu mai vrea!

Fiecare copil are propriul ritm al activităţii zilnice şi al somnului. Majoritatea dorm şi după vârsta de un an, o oră sau două, înainte de masa de prânz. În general, copiii activi rămân doar cu somnul de după-amiază, dar aceasta nu este neapărat o regulă. Copilul va renunţa singur la somnul de dimineaţă atunci când nu mai are nevoie de odihnă şi nu trebuie forţat să doarmă. Dacă apar semnele cunoscute ce anunţă oboseala (indispoziţia, plânsul, căscatul), lasă-l să se odihnească!
Foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 08 iunie 2026
De Ioana Bucur | 08 iunie 2026

O fotografie publicată recent de Andreea Esca pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării mamei sale, a generat un val neașteptat de reacții în mediul online. Imaginea, însoțită de un mesaj emoționant de „La mulți ani”, a atras rapid mii de aprecieri și comentarii, însă nu toate au fost pozitive. Vedeta PRO TV a ales să […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp