Te doare spatele în timpul sarcinii? Iată ce poți face!

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Te doare spatele în timpul sarcinii? Iată ce poți face!

Dacă te doare spatele în timpul sarcinii, sugestiile de mai jos ți-ar putea fi de ajutor. Dar, atenție: dacă sâcâitoarele dureri de spate în timpul sarcinii sunt intense și nu cedează sub nicio formă, mergi la doctor!

Acesta va stabili cauza exactă, deoarece o durere de mijloc poate indica uneori infecție urinară sau amenințare de avort.

Prevenția, cheia tratamentului

Măsurile sunt simple, eficiente și se referă la un mod de viață sănătos și echilibrat. Acesta include: dietă în sarcină corectă (ca să nu acumulezi prea multe kilograme), exerciții fizice (atât înainte, cât și în timpul sarcinii), o poziție corectă a corpului și protejarea spatelui.

Ce poti face dacă te doare spatele în timpul sarcinii

Pune-ți o sticlă de apă fierbinte pe zona cu probleme. Chiar dacă o baie caldă este, în majoritatea cazurilor, cea mai bună soluție pentru un spate cu dureri, nu ceda tentației. Apa fierbinte poate declanșa contracții.

Aplică local comprese reci Da, pare contradictoriu, însă durerea poate ceda și la rece. Prin urmare, dacă te doare spatele în timpul sarcinii, folosește comprese sau, în loc de acestea, o pungă de gheață de la congelator, înfășurată într-un prosop.

Fă exerciții de relaxare a musculaturii spatelui. Te înscrii la un curs de gimnastică pentru gravide sau partenerul îți face un masaj ușor.

Folosește unguente speciale, dar numai la indicația medicului, care le va prescrie pe cele sigure în sarcină.

Sursă: revista MAMI, mai 2016, Foto: 123RF

 

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 august 2026
De Ioana Bucur | 03 august 2026

Dani Piersic, fiul cel mic al marelui actor Florin Piersic, a oferit publicului o rară incursiune în viața sa personală. Cu ocazia împlinirii a doi ani de la căsătorie, acesta a publicat pe Instagram mai multe fotografii din albumul familiei, alături de un mesaj dedicat soției sale, Orsolya. Deși provine dintr-una dintre cele mai cunoscute […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 06 august 2026
De Raluca Ogaru | 06 august 2026

Septembrie 2026 vine cu o schimbare evidentă de ritm. După o vară intensă, accentul se mută asupra ordinii, deciziilor practice și relațiilor care au nevoie de reguli mai clare. Prima parte a lunii este dominată de energia Fecioarei, favorabilă reorganizării, muncii și grijii față de propriul corp. După 23 septembrie, intrarea Soarelui în Balanță aduce […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp