De regulă, primele încercări timide de a schița un zâmbet apar în jurul vârstei de șase săptămâni, deși mulți părinți ar putea jura că au detectat ceva mutrițe vesele încă din primele zile de viață.

Cu siguranță, nu poți spune că bebelușul râde încă de la această vârstă, ci este vorba de rictusuri involuntare.
Pe la 3-4 luni vei auzi și primele încercări, la început „timide”, de a râde. De acum, corzile vocale sunt mult mai puternice și îi permit să experimenteze primele zgomote specifice. La început, bebe va avea o astfel de reacție pornită dintr-o spaimă ușoară – când apari brusc în fața lui, te joci cu el „cucu bau” sau îl ridici brusc în aer.  Din momentul în care va realiza că este în siguranță se va dezlănțui într-un râs vesel și lipsit de stres.

Astfel de reprize amuzante sunt bine-venite pentru un bebeluș, deoarece îl ajută să-și dezvolte plămânii, să-și oxigeneze întregul organism și să își stabilizeze presiunea arterială.

Odată cu trecerea timpului pe măsură ce dezvoltă și alte abilități, copilul va începe să-și exerseze simțul umorului, aruncând jucării sau amuzțndu-se copios la toate mutrele simpatice și jocurile pe care inițiază părinții și adulții cu ei.
Sursă: revista MAMI, Foto: 123RF
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp