Hormonul numit relaxină – care permite ligamentelor să se relaxeze pentru a face mai mult loc copilului – are şi efecte mai puţin plăcute (în plus, relaxinei i se adaugă şi progesteronul, hormon util pe durata acestor luni). În sarcină, ligamentele care susţin articulaţiile sacroiliace – acolo unde baza coloanei vertebrale se uneşte cu osul pelvian – sunt mai laxe, ceea ce poate provoca durere în zona respectivă.

Ce faci dacă te confrunţi cu dureri pelviene în sarcină

Multe femei se tem că durerile de spate le pot împiedica să aibă o poziţie confortabilă la naştere. Nu e un motiv de îngrijorare: cadrele medicale specializate le vor ajuta pe viitoarele mămici să treacă peste momentele dificile. Dacă aceste dureri pelviene sunt totuşi serioase pe tot parcursul sarcinii, apelează la fizioterapie.

DE ŞTIUT Mai bine e să previi decât să tratezi. Prin urmare, exerciţiile de întărire a musculaturii bazinului sunt bine venite în cazul în care te confrunţi cu dureri pelviene. Sunt exerciţii simple, uşoare, pe care le poţi afla de la orice medic specialist. O soluţie este şi masajul prenatal, dar reţine: este foarte important să vorbeşti cu medicul obstetrician pentru a afla care sunt cele mai bune metode pentru calmarea durerilor pelviene!

 

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 11 iunie 2026
De Ioana Bucur | 11 iunie 2026

Kate Middleton a demonstrat încă o dată că alegerile sale vestimentare merg dincolo de eleganță și rafinament. În timpul unei vizite emoționante la unul dintre cele mai importante centre oncologice din Europa, Prințesa de Wales a atras atenția nu doar prin prezența sa discretă și empatică, ci și printr-un detaliu vestimentar pe care experții în […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp