Art Safari Kids. Explicăm arta pe înțelesul copiilor

Cei mici sunt extrem de curioși, dornici să afle mereu lucruri noi, dar și să experimenteze la fiecare pas. Iar asta ne încântă și pe noi, cei mari, care ne-am jucat cu programul Art Safari Kids, astfel încât să rezulte un deliciu pentru copii.

Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45) așteaptă cuminți să fie invadate de râsul colorat al piticilor și de creativitatea lor fără margini. Creativitatea trebuie stimulată de la vârste fragede, iar atelierele de creație și tururile ghidate sunt o ocazie extraordinară de a pune bazele unei frumoase pasiuni sau, de ce nu, unei cariere de artist.
Art Safari Kids. Explicăm arta pe înțelesul copiilor (3)
Într-un spațiu colorat și dinamic, îi vom îndemna pe cei mici să-și picteze propriul tricou, să creeze un colaj din personajele lor preferate sau chiar să pornească pe urmele marilor artiști români. Și nu ne oprim aici. Fetițele își pot accesoriza ținuta cu flori împletite-n coronițe și chiar își pot fabrica zânele din poveștile preferate. Imaginația e limita, iar rezultatele ce ies din mâinile copiilor sunt întotdeauna spectaculoase și ne îndeamnă să credem că totul e posibil.
Art Safari Kids. Explicăm arta pe înțelesul copiilor (2)
Pentru ei, dar și pentru noi, părinții, unchii, mătușile sau bunicii lor, facem din acest program o aventură ce trebuie descoperită, împreună. Dăm startul unui maraton de ateliere, în care ne descoprim talentele și pășim cu entuziasm în lumea artei. Chiar dacă Art Safari Kids este un program dedicat copiilor, acesta e destinat și părinților, care se bucură de rezultatele copiilor cel puțin la fel de mult ca aceștia. Și ca să nu se simtă părinții excluși din această ecuație, vă dezvăluim un mic secret. Într-una din cele 31 de zile safariene, familiile se vor bucura de un atelier pus la cale de un artist cunoscut pentru caricaturile sale.
Vă spunem sincer că așa ceva trebuie experimentat. Nu ne credeți pe cuvânt, ci veniți să vă convingeți. Noi vă dăm întâlnire spre sfârșit de primăvară, început de vară (19 mai -18 iunie), la Galeriile Kretzulescu, care tânjesc după urme de pași curioși, în toți cei 7000m2!
Art Safari Kids. Explicăm arta pe înțelesul copiilor (1)

Cum s-a dezvoltat Art Safari Kids?

Ei bine, ediția din anul 2016 ne-a arătat cât de importantă este educația artistică pentru copii și citit bucuria și entuziasmul pe chipurile a 700 de copii. Ei ne-au dat încredere și curaj să dezvoltăm un program și mai mare, și mai frumos și iată-ne aici, vorbind despre surprizele ediției din 2017. În 2015 a fost startul, când am lansat un program pilot, la Ciclop, și reacțiile ne-au făcut să spunem clar și răspicat ”da, vom face asta”. Și nu ne-am înșelat, 2016 a venit cu și mai multe încurajări, astfel încât 2017 era de așteptat să pregătească surprise misterioase pentru copii și părinți.
Haideți să descoperim frumusețea artei, alături de cei mici, și să ne luăm porția zilnică de inspirație și creativitate, dar mai ales de bună dispoziție. Galeriile Kretzulescu ne așteaptă sub cerul clar de mai, la sfârșit de primăvară (19 mai – 18 iunie 2017), să gustăm din artă.
Copiii cuceresc Bucureștiul prin artă!

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp