(P) Țestoasele Ninja vin pentru prima dată în România, la ParkLake Shopping Center

(P) Țestoasele Ninja vin pentru prima dată în România, la ParkLake Shopping Center

În perioada 1-3 iunie, la ParkLake Shopping Center copiii mai mici sau mai mari sunt așteptați să le cunoască pe tinerele Țestoase Ninja. Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael vin în premieră în România și vor petrece trei zile amuzante alături de clienții centrului comercial. În plus, jocuri video, face paiting, ateliere creative și o zonă foto specială completează distracția.  
Parada Țestoaselor Ninja și activități pentru copii
În perioada 1 – 3 iunie, zilnic în intervalul orar 14:00 – 20:00, în ParkLake, copiii și părinții acestora sunt așteptați să se distreze la atelierele creative, dar și în zonele special amenajate pentru ei cu ocazia venirii Țestoaselor Ninja.
Astfel, participanții vor putea interacționa cu îndrăgitele personaje și vor putea pătrunde în universul acestora prin intermediul zonei Xbox și a zonei foto amenajate pentru ei, dar și prin participarea la activitățile tematice.
La atelierele creative, cei mici vor putea realiza, folosind diverse materiale, propria mască, astfel încât să se asemene Țestoaselor Ninja. În plus, vor învăța cum să realizeze o replică în miniatură a personajelor preferate folosind tehnica origami, vor decora baloane verzi în tematica evenimentului, cu ajutorul hârtiei creponate, și vor picta țestoase din lut pe care le vor lua acasă. Iar pentru copiii curajoși, care vor să fie asemeni personajelor preferate, se găsesc surprize destule la colțul de face painting.
De asemenea, zilnic în intervalul orar 16:00 – 17:00, tinerele Țestoase Ninja vor defila în ParkLake, oferind un spectacol unic și o paradă pe măsura renumelui lor pentru publicul centrului comercial.
Distracția continuă la Kiddo Play Academy
Copiii care vor să continue distracția si după joaca alături de Țestoasele Ninja, vor avea parte de încă o surpriză: tot pe 1 iunie, cel de-al doilea spațiu Kiddo Play Academy își deschide porțile pentru copiii din ParkLake. Situat la etajul 1 al centrului comercial, acesta este un loc de joacă cu un concept unic și inovator denumit EDUTAINMENT (educational entertainment). Creat special pentru cei mici, noul spațiu se întinde pe o suprafață de aproximativ 1200 mp și are ca tematică natura, urmărind să dezvolte abilitățile, talentele și cunoașterea copiilor prin joacă și experiențe noi.
La început de iunie, copilăria este celebrată la ParkLake cu voie bună, activități distractive și, cel mai important, cu personaje de poveste care au scris istorie pentru multe generații de copii. Vino și tu să te bucuri alături de Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael – Țestoasele Ninja!
Mai multe detalii despre evenimentele ParkLake, dar și programul complet găsiți pe www.parklake.ro și pe pagina de Facebook ParkLake Shopping Center.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp