#ȘtafetaRoz – cel mai lung lanț de ecografii mamare gratuite

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
#ȘtafetaRoz – cel mai lung lanț de ecografii mamare gratuite

Thinkstock

România este țara europeană cu cea mai ridicată mortalitate cauzată de depistarea foarte târzie (în stadiile 3 și 4) a cancerului la sân. Găsim mereu motive să amânăm controlul medical. Întotdeauna apar alte priorități. Mereu avem alte cheltuieli în plan.

După 3 ani în care a parcurs 44 de orașe, campania #CancelCancer, inițiată de AVON cu sprijinul Kaufland România, ajunge în București. Pe 25, 26 și 27 octombrie, femeile sunt așteptate să vină în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu din București, la orice oră din zi sau din noapte, fără frică, fără scuze.

În cabinetul medical-mobil instalat în parcare, echipe numeroase de medici specialiști își vor da ștafeta și vor realiza ecografii mamare gratuite non-stop. La rândul lor, pacientele sunt invitate să își dea ștafeta simbolică, să vină cu cineva drag sau să răspândească vestea, astfel încât să beneficieze cât mai multe persoane de un consult medical gratuit.

Campania #CancelCancer a fost inițiată de AVON cu sprijinul Kaufland în 2017 și este un demers social cu scopul de a îmbunătăți statisticile, de a educa femeile din România și de a transforma prevenția într-un subiect uzual și firesc. Anul acesta, proiectul s-a desfășurat în 3 etape, în care cabinetul medical mobil a parcurs 20 de orașe. Se va încheia pe 27 octombrie, ora 24:00, în București. În cei 3 ani de Cancel Cancer, au beneficiat de ecografii mamare gratuite peste 5000 de femei, iar cabinetul medical mobil a străbătut peste 44 de orașe din România.

Programul consultațiilor din București este următorul:

  • 25 octombrie, începând cu ora 10
  • 26 octombrie, non stop
  • 27 octombrie, non stop

 

Foto: Thinkstock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 27 iulie 2026
De Ioana Bucur | 27 iulie 2026

Monica Bîrlădeanu le-a oferit urmăritorilor săi o privire rară asupra vieții petrecute alături de soțul ei, Valeriu Gheorghiță. Actrița a publicat pe Instagram mai multe imagini din vacanța lor de vară, surprinzând peisaje spectaculoase, momente de relaxare și câteva cadre romantice în doi. Pentru escapada din această vară, cei doi au ales Grecia, una dintre […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 27 iulie 2026
De Ioana Bucur | 27 iulie 2026

Foile de dafin nu mai apar doar în supe, tocănițe și sosuri. În videoclipurile de curățenie distribuite pe rețelele sociale, ele sunt puse într-un borcan cu oțet și transformate într-o soluție de casă pentru blaturi, dulapuri, chiuvetă și mirosurile persistente din bucătărie. Metoda este simplă, ieftină și are acel aer de alchimie domestică pe care […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp