A doua casatorie, a doua sansa

A doua casatorie, a doua sansa

V-ati despartit, a luat-o fiecare pe drumul lui, iar viata merge mai departe. Simplu la prima vedere, dar amprenta trecutului ramane dureroasa si sa te uiti in urma nu-i deloc usor. Iar daca ai avut nenorocul sa-ti unesti destinul cu al unui barbat care ti-a adus numai suferinta, anii petrecuti alaturi de el iti pot lasa un gust amar si teama de un nou inceput. Asa se face ca o a doua casatorie aduce cu sine provocari neasteptate.

Sa fie el alesul?

Foloseste prima experienta ca pe o lectie de viata. Cand intalnesti un barbat care iti place, nu-l respinge, dar nici nu te pripi: lasa-ti timp sa-l cunosti si abia apoi fa-ti planuri de viitor alaturi de el. Daca merita cu adevarat sa-i devii sotie, o sa aiba rabdare si o sa ramana langa tine pana cand reusesti sa-ti depasesti temerile.

Ai incredere

Dupa ce te-ai ars, nu-i de mirare ca-ti vine mult mai greu sa-i acorzi incredere deplina barbatului de langa tine. Daca fostul sot era alcoolic, agresiv sau afemeiat, cu siguranta n-ai avut parte de cele mai placute momente alaturi de el. Riscul este previzibil: sa incepi o relatie cu teama ca vei suferi din nou. Ai grija insa: prea multe comparatii cu fostul sot te pot impiedica sa te bucuri de viata actuala si de barbatul de langa tine. Vorbeste deschis cu el despre asteptarile tale.

Momentul noii casatorii

Cand ati decis ca e momentul sa depasiti toate prejudecatile si sa va indreptati catre starea civila, lucrurile ar tebui sa intre pe un fagas normal. Cu o conditie: inainte sa treceti pragul, lasati la usa valiza cu frustrari, temeri, critici si animozitati.

Copiii tai, copiii lui

  • In tarile europene, aproape jumatate dintre casatorii sfarsesc prin divort.

Nu sunt rare cazurile in care cel putin un membru al proaspatului cuplu este deja parinte. Si nu de putina ori, copiii vin la pachet, alaturi de partener. Asta inseamna ca trebuie sa locuiti impreuna si sa formati o familie adevarata. Doar ca nu toti barbatii, si nici toate femeile, intra usor in rolul de parinti vitregi.

Daca el e cel divortat…

Ca sa-ti faci o idee despre ce te asteapta, ar fi bine sa afli motivul pentru care s-a despartit de sotie (sau, dupa caz, de ce a fost parasit). Oricat s-ar stradui sa cosmetizeze lucrurile, daca vina i-a apartinut, o sa afli pana la urma. Depinde de tine daca motivul ti se pare acceptabil. Pe de alta parte, daca femeia din viata lui i-a inselat asteptarile, va trebui sa te inarmezi cu rabdare ca sa-l convingi, in timp, ca temerile lui nu-si au rostul: nu esti nici infidela, nici excesiv de geloasa sau de posesiva, cum poate era ea.

 

Citeste si:

 

Sursă foto: iStock

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp