Puţine relaţii întemeiate în primii ani de facultate rezistă. Răzvan şi Andra Pascu au trecut proba timpului, sunt împreună de zece ani şi se iubesc ca în primul.
Pasiunea începutului a fost înlocuită de iubire. Nu e ca-n poveşti, e ceva firesc, frumos şi profund, care face lucrurile să funcţioneze mai uşor. Sunt pasionaţi de călătorii, dar în acelaşi timp muncesc cu pasiune şi nu lasă niciun amănunt la voia întâmplării. Au împreună o firmă de PR şi organizare de evenimente, iar Răzvan mai are un job, e consultant turistic. Ritmul de viaţă este trepidant. Mereu sunt în acţiune, mai ales de când Alex, băieţelul lor de numai un an şi jumătate, le umple tot timpul liber şi le arată că limitele sunt doar ceva arbitrar. Când sunt împreună, surprinzi acea luminiţă în privirile lor care spune mai mult de o mie de cuvinte. Sunt un cuplu frumos, de la care putem învăţa cum se valsează prin viaţă fără să-ţi calci partenerul sau să te împiedici.
Cum v-ați cunoscut?
Andra: Ne-am cunoscut în decembrie 2006, la metrou. Da, nu este o glumă. Eram amândoi în facultate pe vremea aceea și eu mă întorceam de la o oră de sport. A venit la mine şi mi-a spus roșind că nu face asta în mod normal. Zâmbetul lui ușor încurcat m-a convins că pot să-i dau numărul meu şi cǎ nu pare niciun pericol. Câteva luni mai târziu, am plecat în prima călătorie împreună, un road-trip prin Italia, la Roma și Veneția.
A fost dragoste la prima vedere?
A: A fost chimie la prima vedere. Eram copii, habar nu aveam cum urma să se dezvolte relația noastră. Mie mi s-a părut că Răzvan era un student la Politehnicǎ, timid și drăguț. Nu am nimerit-o în totalitate, pentru că studia Marketingul la ASE.
Răzvan: Andra are cei mai frumoși ochi verzi pe care îi cunosc. Așa era în ziua aceea, așa este și acum şi acesta este motivul pentru care m-am îndreptat spre ea. Ochii ei m-au fascinat. Apoi am descoperit multe alte lucruri la ea care mi-au plǎcut, dar prima datǎ asta m-a atras. Cert este că din ziua aceea a rămas aproape de mine.
Cum a fost momentul cererii în căsătorie?
A: Surprinzător și emoționant. Răzvan reușește să ducă la bun sfârșit cam orice își propune să facă, iar momentul cererii în căsătorie l-a orchestrat perfect, fără ca eu să am vreo bănuială. Ca de obicei, toate momentele noastre importante sunt legate de călătorii. În martie 2010, am plecat în prima noastră călătorie intercontinentală, în China. În timp ce eu mă stresam cu bagaje și check-listuri, Răzvan se ocupa de unul din cele mai frumoase momente ale relației noastre. Aleseserăm împreună să avem o escală mai lungă la Paris, pentru a avea timp să mergem pe Champs-Élysées și să vedem Turnul Eiffel. Răzvan pregătise de acasă o cutie de plastic în care îmi spusese că era ceva dulce pentru drum și mi-a spus că era o surpriză pentru mine. Probabil că Andra de acum s-ar fi prins de ceea ce pregătea, dar atunci nu am bănuit absolut nimic. Și ce bine că a fost așa! Ne aștepta o călătorie frumoasă și grea în China, nu m-am gândit niciun moment că partea cea mai importantă a călătoriei avea să fie chiar în cele câteva ore petrecute la Paris, mai ales cǎ a pus cutia în frigider în noaptea dinaintea plecării.
Ajunși la baza Turnului Eiffel, pentru că era foarte aglomerat, am decis să urcăm pe scări. Răzvan are rău de înălțime și cu fiecare treaptă urcată observam că nu se simte prea bine. I-am sugerat să ne întoarcem, că nu avea rost să admirăm priveliștea de sus dacă se simțea rău. Nu s-a lăsat înduplecat sub nicio formă. În aglomerația de sus, în vârf, ne-am îndepărtat puțin unul de celălalt. La un moment dat, mă strigă „Andra!“ și, când m-am întors, era în genunchi cu inelul în mână.
Am plâns, am râs, oamenii au aplaudat, ne-au făcut fotografii și deja nu mai conta vacanța care tocmai începea.
Răzvan, ai fost emoționat, neliniștit sau sigur pe tine?
Eram sigur că va spune da, însă îmi doream foarte tare să îmi iasă momentul așa cum l-am gândit. Inelul fusese împachetat de mine în două cutii de plastic, în care îi spusesem Andrei că avem prăjituri pentru drum. Mi-a fost foarte teamă că filtrele de securitate de la aeroport mă vor pune să desfac pachetul și de asta am folosit altă poartă de securitate decât Andra. Nici nu îmi mai amintesc ce motiv i-am dat atunci, dar important este că a ieşit aşa cum am plănuit.
Cu ce crezi că ai cucerit-o?
R: Prin faptul că eram diferit de majoritatea celor de vârsta noastră. I-am insuflat pasiunea pentru călătorii, căutam amândoi joburi sau proiecte pentru a strânge bani de călătorii, ne-am mutat împreună după trei ani de relație, cumva era evident că nu eram genul căruia să-i placă să piardă timpul alături de cineva. Am simțit în Andra persoana alături de care vreau să îmi petrec viața și, chiar dacă eram niște copii, am reușit amândoi să construim ceea ce ne-am propus.
Aveți împreună nu doar o viață de cuplu, ci și jobul. Cum e să fii mereu împreună?
A: Avem caractere complementare și am simțit dintotdeauna că ne completăm perfect. Atât acasă, cât și la birou. Rǎzvan este persoana sociabilǎ, mereu prin întâlniri sau plecat, iar eu sunt la birou cu angajaţii, partenerii şi clienţii noştri.
R: Ne-am obișnuit să ne sfătuim despre tot ceea ce facem. Comunicăm mult, chiar dacă uneori ne despart mii de kilometri. Cu toate acestea, încercăm să nu ne încălcăm spațiul unul altuia, fiecare are zona sa de care se ocupă și autonomie deplină în decizii.
Cum e Răzvan?
Persuasiv, extrem de grijuliu și responsabil, un bǎrbat foarte puternic, cel mai ambiţios om din lume, dar şi un copil.
Ce-ți place la el cel mai mult?
Răzvan este genul de persoană care duce la bun sfârșit orice își propune, fără niciun moment de ezitare, la el nu existǎ „nu se poate“. Are încredere în el și în forțele lui și m-a învățat încă de la începutul relației noastre că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să te lupți să îl obții. Lucrurile importante nu îți vor fi niciodată oferite pe tavă. În plus, are o vorbǎ pe care o repetǎ aşa de des, încât ne-a rǎmas tuturor la birou întipǎritǎ: „Calitate, nu cantitate!“
Ce crezi că-l face fericit?
Armonia din familie, oamenii din jurul sǎu, faptul cǎ este apreciat şi cǎ lumea îl iubeşte şi îl respectǎ, plus călătoriile. Are un program plin, aglomerat, muncește mult de tot, călătorește mult, iar când vine acasă, simt că are nevoie de momente de liniște, de râsul bǎieţelului nostru, Alex, de supa mea de roșii, de povești cu mine și cu Alex, de zâmbete.
Cum e Andra?
Echilibrată, calmă, zâmbitoare, omul care vrea sǎ ajute pe oricine şi care spune mereu DA.
Ce-ți place la ea cel mai mult?
Andra este în zodia Balanței și, indiferent cât de dificil este momentul prin care trecem la un moment dat, de problemele care apar la evenimentele pe care le organizǎm, reușește să rămână calmă și zâmbitoare. Îmi place totul la ea, îmi place cǎ mǎ iubeşte, cǎ este sincerǎ, cǎ mi l-a dǎruit pe Alex, cǎ suntem împreunǎ, cǎ ne facem mereu planuri. Suntem un cuplu cât se poate de normal, avem momente de dragoste, dar şi tensionate, însǎ mereu suntem raţionali şi niciodatǎ supǎrarea nu dureazǎ mai mult de câteva minute.
Ce crezi că o face fericită?
Oamenii. În călătoriile noastre, Andra este persoana care interacționează cu toți localnicii, le ascultă problemele, încearcă să îi cunoască. La fel se întâmplǎ la job, dar şi în viaţa privatǎ.
Alex este un copil planificat?
A.: Alex s-a născut pe 1 mai 2015. Ne doream un copil şi nu am așteptat prea mult până să apară. A fost extrem de bine-venit și o bucurie imensă pentru noi.
Cum este viața de cuplu înainte și după apariția copilului?
A: Normal, nimic nu mai este la fel după venirea unui copil. Însă considerăm că toate aceste schimbări sunt absolut normale și fac parte din evoluția vieții. Noi țineam foarte mult la timpul petrecut în doi, ne simțeam foarte bine în vacanțele în doi, nu vedeam nevoia de grupuri mari sau de companie. De un an și jumătate, avem tot timpul alături de noi cel mai drăgălaș intrus.
R: Am știut de la început că vom avea nevoie de câteva luni de acomodare până când ne vom găsi timp și pentru noi și ne-am setat așteptări realiste. Un copil nu este un robot pe care să îl poți activa și dezactiva, pe care să îl poți plasa la bunici cu săptămânile. Este parte din familie cu drepturi depline, are dorințe și așteptări și, cel mai important, se simte cel mai bine alături de părinții lui. Pentru noi, Alex este mereu o bucurie, chiar dacǎ uneori este greu sǎ cǎlǎtoreşti cu un copil, însǎ noi ne simţim bine cu el, vrem sǎ fie cu noi mereu şi, oricum, nu ne plac lucrurile uşoare. Acum simțim din ce în ce mai mult că ne recuperăm timpul pentru noi și timpul în doi, fără să îi ”furăm” lui Alex din timpul dedicat lui.
Răzvan este destul de implicat în creșterea lui Alex. Lucrurile au venit firesc sau v-ați setat responsabilitățile?
A: Lucrurile au venit absolut firesc. Răzvan se implică atât cât poate și cât îi permite timpul. În primele săptămâni recunosc că insistam să îl scoată în parc, să îl schimbe etc. Cu toate acestea, am observat cât de greu îi era uneori și am schimbat strategia. L-am lăsat cu Alex atât cât a simțit nevoia, cât și-a dorit și a funcționat mult mai bine așa. Acum au momentele lor de joacă, de timp petrecut împreună, fără să trag eu de mânecă pe cineva sau să insist.
R: Atitudinea de genul ”eu fac mai mult”, indiferent de la care jumătate a cuplului vine, mi se pare extrem de toxică.
Ce părere aveţi despre responsabilităţi?
R: Familia este singurul loc în care nu ne-am setat job description. Orice este de făcut, de la îngrijirea lui Alex, la treburile casei, planuri pentru călătorii, le face cine poate și cine are timp, fără să fie responsabilitatea cuiva în mod special.
A: În acest prim an de viață în trei, Răzvan și-a asumat rolul persoanei care ne scoate din rutină, care face planuri de călătorii, de vacanțe, chiar dacă, de cele mai multe ori, este mai simplu dacă stai în casă cu un bebeluș. Trebuie să îi mulțumesc și pentru că insistă să facem și să avem multe fotografii cu Alex din perioada aceasta de început. Uneori glumesc și spun că, dacă nu era el, nu am fi avut fotografii cu Alex.
În ceea ce îl privește pe Alex, îl simt ca fiind responsabilitatea mea, pentru că încă este alăptat, este bebeluș, iar de cele mai multe ori, are nevoie de mama lui. Răzvan este responsabil cu joaca, cititul poveștilor, are brațele de rezervă atunci când eu sunt obosită și se află acolo oricând am nevoie.
Care sunt cele mai plăcute momente?
Cele în care călătorim toți trei și ne bucurăm de locurile frumoase vizitate.
A fost o perioadă mai dificilă?
A: Da, primul an în care am jonglat cu calitatea de părinți, antreprenori, cuplu, a fost destul de dificil. Cele 24 de ore din zi nu erau suficiente, de multe ori lucram și noaptea, somnul insuficient ne făcea să fim morocănoși, însă acum simțim că a trecut perioada grea din punctul ăsta de vedere.
După momente tensionate, cine cedează primul?
R: Andra, pentru că este o Balanță echilibrată.
Deseori, Răzvan pleacă mult timp. Cum este pentru voi?
A: Este greu și solicitant. Suntem obișnuiți să ne sfătuim în orice decizie, să fim aproape unul de celălalt și, uneori, diferența de fus orar sau programul încărcat nu ne permite să facem asta. Vorbim cât se poate de mult, suntem în permanent contact, ne povestim aceleași nimicuri ca acasă. Încercăm să uităm de distanță și să rămânem aproape unul de celălalt.
R: Este mai greu decât ne-am imaginat. Pentru că sunt responsabil de grupurile de turişti alături de care călătoresc, sunt în priză non-stop, iar oboseala și dorul de casă nu au cele mai benefice efecte. Norocul meu este cǎ iubesc ceea ce fac, sǎ cǎlǎtoresc şi sǎ cunosc oameni.
Care este secretul relaţiei voastre?
A: Muncim mult, dar ne gǎsim timp şi pentru noi. Nu irosim deloc timpul, suntem foarte eficienţi. Nimic nu se obține ușor, iar în cuplu este tot mai complicat să treci testul timpului.
R: Da, munca îţi aduce satisfacţii, venituri, e importantă, dar, la finalul zilei, familia este singurul lucru care contează, cei care te știu și te iubesc în cele mai bune și în cele mai rele momente. Secretul este să nu-ţi neglijezi familia, chiar dacă eşti obosit, acolo găseşti mereu ceva frumos şi energie.
Care credeți că este formula fericirii pentru un copil?
A: Să își aibă părinții aproape. Nimic material, nimic palpabil. Pur și simplu, dacă un copil își simte părinții aproape, va fi un copil fericit. Aș mai adăuga ceva: să fie lăsat să exploreze, să nu fie îngrădit decât atunci când ceva nu este sigur pentru el. Pentru noi, ca părinți, este de multe ori mai simplu să ridicăm bariere, să ținem copiii în interiorul unor ziduri pufoase unde nu se pot lovi și nimic nu li se poate întâmpla. Pentru dezvoltarea lor însă, este mult mai important să fie lăsați să exploreze și să se bucure de un anumit grad de libertate.
Alex își câștigă independența pas cu pas, vă gândiți la un frățior pentru el?
A: Da, ne-am dori o fetiță, dar probabil că vom aștepta un an până ne vom mări familia din nou.
Citește și:
Smiley: Compun ce simt, ce trăiesc, ce îmi place
Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu: Gusturile comune întăresc o relație
Cristina și Alexandra, cârcotașe cu sare și piper
Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Luminiţa Tăbăran
Foto: Daniel Ene
Coafură: Ioana Nadoleanu
Machiaj: Carmen Dincă
Şedinţa foto a fost făcută la D Social Kitchen. Mulţumim pentru ajutorul acordat.