Buburuza si licuriciul indragostit

A fost odată că niciodată, într-o pădure, la marginea unui oraș mare, într-o țară mică, o Buburuză. Buburuza s-a întâlnit cu un Licurici. Licuriciul era frumos, vesel, inimos și drăgăstos și Buburuza s-a îndrăgostit Licurici. Cel mai tare se îndrăgostise însă Licuriciul, Buburuza fiind o dulceață de fată, mică, frumoasă, roșioară și rotunjoară… S-au îndrăgostit, s-au iubit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna…

Numai că pădurea era mare și erau o mulțime de obstacole, care pentru alții păreau lipsite de importantă, dar care au fost prea mari pentru mica Buburuză. Buburuza s-a tot împiedicat ba de o crenguță, ba de o pietricică. Mai mult, curioasă din fire se tot uita, ba în stânga, ba în dreapta și se tot rătăceau unul de altul.

Și atunci, Buburuza și Licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru că nimic să nu-i poată desparti. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiti… Totul până într-o zi când Buburuza a dispărut.

Licuriciul era distrus. Nu mai știa dacă el a lăsat-o din mână sau dacă ea i-a dat lui drumul mâinii lui. Licuriciul, singur și trist, a căutat Buburuză sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o. Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec.

Și cum se plimbă Licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o Furnică.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se întâmplase, iar Furnică i-a spus:
– Licuriciule, poate dacă ai stralucii tare, tare, Buburuză te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine…
– Știi că ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram așa de trist, încât am uitat să strălucesc!

Morala

De cele mai multe ori, tristețea și panica ne copleșesc în așa măsură încât uităm cât de valoroși suntem, nu ne mai permitem să strălucim, că atunci când aveam motive să o facem. Dacă nu mai avem valorizarea exterioară, dacă nu ne este satisfăcută nevoia de a fi utili, ne considerăm lipsiți de valoare, deși noi suntem utili, buni, frumoși mai ales prin ceea ce suntem. Uneori, durerile provocate de eșecuri, de nereușite, ne fac să uităm că știm și putem să strălucim. Ne cufundam în apatie, ne victimizăm și uitam să strălucim.

Citeste si: Umbrela rosie si lectia despre credinta

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/