Cafeaua, alint pentru piele

E băutura care te trezește dimineața, însă ce nu știai este că același lucru îl face pentru piele atunci când o aplici pe ten.

Cu o aromă tonică și un gust plăcut, cafeaua a devenit pentru mulți o dependență pe care știința a catalogat-o drept benefică sănătății – desigur, în cantități moderate. Bogată în antioxidanți și substanțe energizante, cafeaua ne oferă multe beneficii, inclusiv pentru frumusețe.

Luminează pielea

Un tifon înmuiat într-o cafea tare și aplicat pe față este o veritabilă mască pentru luminozitate. Proprietățile stimulatoare ale cafelei îmbunătățesc fluxul de sânge și fac pielea să pară radiantă, strălucitoare și tonică. Se ține pe față 25 de minute, după care tenul se clătește cu apă rece.

Diminuează ridurile

O ceașcă de cafea conține o cantitate mare de antioxidanți care luptă împotriva îmbătrânirii premature a pielii, apărând-o de razele solare, deshidratare, poluare și alți factori de mediu dăunători. Ca beneficiul să fie mai mare, profită de puterea antioxidanților imediat după măcinare. Fă-ți un obicei și prepară cafeaua din boabe proaspăt râșnite!

Citește și: Ascunde ridurile în 3 pași

Reduce pungile de sub ochi

Atunci când ai ochii umflați, poți apela la cafea. Aplică pe pleoape două dischete demachiante îmbibate în cafea. Cofeina ajută la reducerea umflăturilor prin stimularea circulației la acest nivel.

Dă strălucire părului

Beneficiile antioxidante ale cafelei sunt valabile și pentru păr. Măștile care conțin cafea stimulează circulația la nivelul scalpului, întărind rădăcina și prevenind astfel căderea părului. Podoaba capilară devine mai strălucitoare și capătă un miros plăcut și discret.

Citește și: Trucuri pentru păr ca de la coafor

Scrub pentru catifelare

Zațul este cel mai ieftin exfoliant de corp (îl ai în fiecare dimineață fără să-l prepari special pentru înfrumusețare) și e mult mai eficient decât zahărul, mălaiul sau tărâțele. Zațul exfoliază în mod natural, îndepărtând celulele moarte, și lasă pielea catifelată și netedă fără s-o irite. Este excelent mai ales pentru coate, genunchi și călcâie. Unde mai pui că are proprietăți anticelulitice, activând circulația periferică și sporind acțiunea cremelor aplicate ulterior. Cafeaua are efect anticelulitic și când este băută, datorită efectului său diuretic. Dacă macini cafeaua foarte fin, poți folosi zațul pentru exfolierea tenului.

Calmează iritațiile

Deși îți vine greu să crezi, zațul aplicat sub formă de cataplasmă și compresele cu cafea lichidă calmează iritațiile și inflamațiile pielii tot datorită antioxidanților care acționează în acest fel.

Citește și: Adevarat și fals despre acnee!

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.nr.44/06.11.2014

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: Thinkstock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 01 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 01 septembrie 2026

Ilinca Vandici traversează una dintre cele mai importante perioade din viața sa personală. La 40 de ani, prezentatoarea urmează să devină mamă pentru a doua oară, iar vestea va fi împărtășită chiar de ea publicului, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Potrivit informațiilor publicate de WOWbiz.ro, Ilinca Vandici și partenerul său, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 10 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 10 septembrie 2026

Prințul William s-a aflat miercuri, 9 septembrie, la Oslo, unde a reprezentat Familia Regală britanică la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Ceremonia solemnă a reunit membri ai celor mai importante case regale europene și lideri din întreaga lume, însă două detalii au atras în mod special atenția: absența lui Kate […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp