Când ar trebui să ne sperie palpitaţiile

Palpitaţiile reprezintă percepţia propriilor bătăi ale inimii. Pacienţii care prezintă astfel de simptome nu sunt obligatoriu bolnavi de inimă. Medicii explică ce ar trebui să ne alarmeze şi ce analize sunt indicate.

Adolescenţii, adulţii supuşi unui regim de viaţă presant şi cu deficit de odihnă sau persoanele instabile emoţional, mai ales cele cu atacuri de panică, au adesea frecvenţa cardiacă peste 80 de bătăi/minut în repaus. „În schimb, există numeroase persoane care pot evolua foarte bine cu frecvenţe cardiace reduse – aproximativ 50 bătăi/minut; este caracteristic celor care au făcut sport de performanţă”, explică dr. Roxana Darabonţ, medic primar medicină internă şi cardiologie, doctor în ştiinţe medicale, competenţă în ecocardiografie şi Doppler vascular. Citeşte AICI mai multe.
Foto: 123RF

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 28 septembrie 2026

Finalul întâlnirii dintre Papa Leon al XIV-lea și cuplul prezidențial francez a adus un moment aparent incomod pentru Brigitte Macron. În timp ce suveranul pontif a continuat conversația cu Emmanuel Macron, soția președintelui a rămas pentru câteva clipe în afara discuției. Diferența dintre felul în care Papa și-a luat rămas-bun de la cei doi a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 29 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 29 septembrie 2026

Un videoclip ascultat fără căști, un scaun înclinat brusc sau un pasager care își reorganizează bagajul în mijlocul culoarului pot transforma un zbor obișnuit într-o experiență obositoare. Într-un spațiu împărțit cu zeci sau sute de persoane, gesturile mici influențează confortul tuturor. Însoțitorii de bord consultați de publicația Southern Living au vorbit despre comportamentele pe care […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp