Esti aici
Femeia.ro > Cariera > 4 lucruri pe care femeile le pot învăța de la bărbați, la locul de muncă

4 lucruri pe care femeile le pot învăța de la bărbați, la locul de muncă

locul de munca

Mișcarea feministă a reușit să atragă atenția asupra discriminărilor la locul de muncă, asupra diferențelor salariale între bărbați și femei și asupra reprezentării femeilor în posturi decizionale, dar aceste probleme, deși atenuate, continuă să descrie situația femeilor în companii.

Pe lângă aceste aspecte, mai apare un lucru interesant, remarcat de jurnaliștii revistei Forbes: o diferență majoră la nivel de încredere și stimă de sine între femei și bărbați. Dacă femeile vor să depășească aceste impedimente, ele vor trebui să învețe câte ceva din atitudinea bărbaților la locul de muncă, astfel încât să spargă și acele bariere autoimpuse:

Să nu se teamă să intre în anteprenoriat, chiar dacă încep de jos

Numărul femeilor care și-au deschis propria afacere a crescut cu 45% în ultimii 10 ani, însă, cu toate acestea, numărul antreprenorilor bărbați este de două ori mai mare. Acest lucru ar putea avea legătură și cu descoperirile unui studiu care a arătat că bărbații își asumă mai des riscuri, în timp ce femeile sunt mai precaute și mai responsabile. Însă când vine vorba de a intra în antreprenoriat și a-ți deschide propria afacere, trebuie să îți învingi temerile și să nu îți fie frică să începi de jos, cu un business mic, pe care să îl crești. În România, unul dintre cele mai bune exemple de succes este Cezar Rapotan, care a pus bazele companiei Arabesque în 1994, la Galați. Acum, Arabesque este cel mai mare furnizor și distribuitor de materiale de construcții din România, s-a extins în toată țara, dar și în afara granițelor. Dacă ești dispusă să investești timp și efort în afacerea ta, șansele să dezvolți un business de succes sunt de partea ta.

Să nu rateze oportunități pentru că au senzația că nu vor face față

Un studiu realizat de Hewlett-Packard, care își propunea să identifice noi modalități de promovare a femeilor în pozițiile de top management, a descoperit că angajatele de la HP aplicau pentru promovări doar dacă erau convinse că întrunesc 100% din cerințele necesare jobului. În schimb, bărbații aplicau și dacă întruneau doar 60% dintre aceste cerințe. Practic, femeile așteaptă până au certitudinea că ar fi candidatul perfect pentru un post și pot pierde astfel numeroase oportunități. Potrivit revistei Forbes, femeile ar putea învăța de aici să aibă mai multă încredere în abilitățile lor și să nu se teamă să aplice pentru un post care le trezește interesul și entuziasmul, chiar dacă nu întrunesc toate condițiile.

Să nu se lase doborâte emoțional de eșecuri sau greșeli

Legendarul antrenor din liga profesionistă de baschet din America a antrenat, timp de 10 ani, atât echipe de bărbați, cât și echipe de femei. Într-un deceniu de experiență, el a remarcat un lucru interesant: femeile și bărbații tratează eșecurile în mod diferit. „Tendința de a se lăsa doborâte de un eșec sau de greșeli și preocuparea față de ceea ce cred cei din afară sunt cele mai mari impedimente de ordin psihologic pentru jucătoarele pe care le-am antrenat. Aceste impedimente le afectează direct performanțele și încrederea pe teren. Ele sunt, de asemenea, foarte dure cu ele însele și sunt cei mai mari critici ai lor. Cei mai buni jucători bărbați pe care i-am antrenat sunt și ei duri cu ei înșiși. Dar au abilitatea de a-și da un restart mai rapid. Nu lasă eșecurile să îi afecteze pe termen lung și o iau de la capăt. Surprinzător este că și femeile pot face asta, e nevoie doar de antrenament”, a declarat acesta.

Ce putem înțelege și învăța din asta? Femeile au tendința să se lase afectate mai mult de critici și să se pedepsească mai rău pentru greșelile pe care le fac, spre deosebire de bărbați, care trec mai repede peste eșecuri și o pot lua de la capăt, cu încrederea în forțele proprii neafectată. Internalizarea unui eșec nu face decât să te încetinească și să te împiedice să îți atingi scopurile, atât pe plan profesional, cât și personal.

Să nu se mai simtă condiționate de așteptările celor din jur

Un alt studiu, citat de autorii cărții The Confidence Code, care analizează factorii care ne fac să avem încredere în noi, arată că bărbații nu au nevoie de la fel de multe laude sau de recunoașteri ale meritelor pentru a-și construi încrederea și stima de sine. La polul opus, femeile iau personal criticile și își fac numeroase mustrări de conștiință pentru că au comis o greșeală sau pentru că nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor celorlalți. Potrivit Forbes, cheia succesului este să nu îți pese de ceea ce spun sau cred ceilalți despre tine. Deși nu este o provocare ușor de depășit, trebuie să te eliberezi de „gura lumii”, dacă vrei ca deciziile pe care le iei, de acum încolo, să nu reflecte temerile tale de a fi criticată sau încercarea de a le face tuturor pe plac.

Chiar dacă și bărbații ar avea lucruri de învățat de la femei atunci când vine vorba despre comportamentul la locul de muncă, sunt câteva lecții despre încrederea în sine și despre curajul de a nu rata o oportunitate pe care le putem învăța de la ei. În momentul în care femeile vor reuși să dărâme aceste bariere, de multe ori autoimpuse, care nu le permit să aibă suficientă încredere în ele însele, vor reuși nu numai să acceadă mai ușor în poziții de management, dar și să se simtă mai sigure pe ele atunci când iau o decizie.

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Sergey Nivens

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus
\n