Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Arhitectul Prințului Charles: Iubirea, motivul de a trai

Arhitectul Prințului Charles: Iubirea, motivul de a trai

Să fii arhitectul personal al Prințului Charles al Marii Britanii nu-i de colea, mai ales că Alteța Sa Regală nu e un angajator oarecare.

Să devii un arhitect recunoscut nu numai în țara ta, precum și campion național la snowboarding iar nu-i de colo. Când, pe lângă acestea, ești o femeie frumoasă și mămică la 40 de ani, este aproape obligatoriu să le împărtășești și altora cum se pot întâmpla toate odată. Silvia Demeter are 42 de ani, este brașoveancă, pentru câțiva ani arhitectul personal al Prințului Charles.

Se poate spune că un oraș îți influențează cariera?

Da, cred că într-o mai mare măsură datorez alegerea mea binecuvântării de a mă naşte şi de a creşte într-un loc minunat ca Braşovul. Locuind pe unul dintre dealurile Șcheilor, am fost fascinată de mică de covorul pestriţ al acoperişurilor din care se înălţau semeţe turnurile şi turlele bisericilor, de multitudinea de forme şi culori, de felul în care oraşul şi natura parcă se îmbrăţişează în această vale.

Atunci, te-ai gândit: arhitectură să fie…

Ei, lucrurile nu se întâmplă chiar așa. Este un fel de tradiție de familie: ambii părinţi au lucrat în domeniul construcţiilor, iar eu am crescut pe şantierul interminabil al casei construite de ei, în mare parte chiar cu mâinile lor. Dar drumul până la decizia finală a fost destul de sinuos.

A, da, schiul!

Îți dai seama! Am crescut la poalele munţilor, pe o stradă situată pe povârnişul Căii Vacilor şi al Colţului Putinarilor, așa că nu e de mirare că am învăţat să schiez de la o vârstă fragedă. Timp de şapte ani, am făcut schi de performanță, după care m-am apucat de snowboarding. Am fost un pionier. La noi, abia înflorea sportul ăsta. Am participat la competițiile din circuitul Cupei Mondiale de Snowboarding timp de alţi şapte ani. În încercarea de a câştiga punctajul necesar unei calificări la olimpiadă, am reuşit să ajung campioană la Cupa Continentală a Americii de Sud la bordercross, în 2001. Aici a fost, cred, răscrucea.

Să renunți în plină glorie?

Nu asta, ci faptul că proba la care eram eu campioană a devenit disciplină olimpică abia patru ani mai târziu. Așa că atunci, în 2001, am ales. Acum, cine ştie, probabil că voi reuşi să ajung la olimpiadă prin intermediul altui sport. Poate curling?

De ce nu? E un sport palpitant. Dar să revenim… Ai renunțat la sportul de performanță și te-ai apucat de arhitectură – se vede treaba că tot de performanță.

Mă măgulești. Am făcut Arhitectura în România. Dar îmi doream mult să studiez în Marea Britanie, la Oxford. Întâmplarea a făcut (tot schiul și Brașovul m-au ajutat) să mă înamorez de un englez, iar el să se îndrăgostească de mine. M-am măritat, m-am mutat în Anglia și mi-am luat masteratul în Historic Conservation în cadrul Univer­sității Oxford Brookes, după care am fost beneficiara bursei SPAB UK (Society for the Protection of Ancient Buildings), un program de pregătire practică în domeniul conservării arhitecturale. A fost o experienţă minunată, care mi-a schimbat viziunea asupra arhitecturii, a modului în care îmi doream să trăiesc.

Iar de la Oxford până la întâlnirea cu Prinţul Charles n-a fost decât un pas.

În timpul stagiului SPAB, am fost invitată, împreună cu ceilalţi trei bursieri, la Highgrove, reşedinţa de la ţară a Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales, şi la Poundbury, un experiment urbanistic şi arhitectural susţinut de Alteţa Sa Regală. Așa am ajuns să-l cunosc personal. După ce m-am întors în România, câţiva ani mai târziu, am fost chemată să colaborez la proiectul Alteţei Sale Regale, cel din Valea Zălanului, ce avea ca scop conştientizarea necesităţii de a proteja patrimoniul cultural şi natural în zonele rurale.

Cum a fost revenirea?

Destul de uşoară, firească. M-am întors plină de visuri şi cu dorinţa de a le realiza. Există acel entuziasm al descoperirii artei meşteşugului de a construi,
al bucuriei de a clădi cu mâinile tale, de a contribui la păstrarea tradiţiilor şi punerea lor în valoare. Şi unde poate fi mai bine de înfăptuit decât ACASĂ?!

Cum e să lucrezi cu și pentru o Alteţă Regală?

A fost o experienţă minunată şi, sper, nu unică. Visul oricărui arhitect este de a avea de-a face cu o temă de proiectare care să corespundă înclinaţiilor şi pasiunilor sale, cu un sit minunat şi, desigur, cu un client care să-i dea mână liberă. Am avut privilegiul de a mă bucura de încrederea Alteţei Sale Regale şi de a lucra
cu o echipă foarte capabilă, cea a familiei contelui Kalnoky.

Nu e greu cu protocolul? Nu pare învechit?

Protocolul a fost redus la minimum, astfel încât toţi cei implicaţi în proiect s-au simțit în largul lor în preajma Alteţei Sale Regale. Cred că, pe lângă frumuseţea peisajelor, unul dintre motivele principale pentru care Prințul Charles vine în România este tocmai această posibilitate de a interacţiona cu oamenii locului într-un mod atât de direct şi de deschis, încât statutul şi eticheta aproape că se uită.

Am citit că ți-ai cumpărat o căsuță în zonă.

Da, cu câţiva ani în urmă, lucrând din Marea Britanie pentru fundaţia Mihai Eminescu Trust, am venit în zona satelor săseşti pentru întocmirea unor studii. M-am îndrăgostit (a fost dragoste la prima vedere) de o căsuţă ce stătea să cadă din satul Mesendorf. Trebuia să fac ceva să o salvez de la dispariţie, așa că m-am dat peste cap și am reuşit să-i devin proprietară în mai puţin de o săptămână. Întâmplarea m-a obligat să mă gândesc foarte serios la întoarcerea în România. Şi a mai existat un motiv: căsătoria mea se destrăma după 15 ani de conviețuire.

Crezi în iubirea cea mare sau unică? Sau că o dragoste frumoasă poate să fie scurtă și să lase loc altor iubiri?

Cred în iubire sub toate formele sale. Consider că iubirea este raison d’être, e împlinirea fiecăruia dintre noi. Este adevărat că, din păcate, nu ajung toţi să se bucure de această minunată binecuvântare. Dar cei care au parte de ea…

Ce înseamnă copilul tău venit, iată, un pic mai târziu decât în mod obişnuit?

Înseamnă bucuria nemăsurată prin împlinirea unei dorinţe aprinse, care s-a lăsat aşteptată. Înseamnă iubire şi tot ce aduce ea. Dragoste necondiţionată. Iubire pentru viaţă şi speranţă.

Citește și:

Firul Ariadnei? Nu, al Lidiei!

Cel mai bun degustător de bere din lume

Alice Andrusca: Gustul dulce de pe Riviera

Articol preluat din ediția de august 2015 a revistei Femeia.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Foto: arhiva personală


Lasă un răspuns

Sus