Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Cum să menții echilibrul între viața de familie și carieră fără să te neglijezi pe tine

Cum să menții echilibrul între viața de familie și carieră fără să te neglijezi pe tine

Noi, femeile, știm cel mai bine ce înseamnă sacrificiul. Știm că trebuie le oferim celor dragi timpul și atenția noastră, știm la fel de bine că și cariera este un aspect important, care ne aduce satisfacții nenumărate, dar știm, oare, cât de mult contează să avem grijă de noi însene? Îți propunem, așadar, câteva schimbări pe care să le faci în viața ta pentru a obține echilibrul mult visat între toate aspectele vieții, fără ca asta să presupună neglijarea ta.

Sănătate și relaxare cel puțin o jumătate de oră pe zi. Cum?

Una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua este să începi să practici un sport sau să faci mișcare. Cu ajutorul lui vei fi mai relaxată, pentru că stimulează eliberarea de endorfine și contribuie la micșorarea nivelului de cortizol, hormonul stresului. Exercițiile fizice contribuie la întărirea sistemului imunitar, îți dau energie și te ajută să te concentrezi mai bine. În plus, te vei menține în formă și vei da un exemplu demn de urmat copiilor tăi.

Dacă încă nu ai găsit sportul care să-ți placă, le poți încerca pe toate cu un singur card pe care ți-l poate pune la dispoziție angajatorul tău. Nu trebuie să-ți faci abonament și să mergi mereu la o singură sală, ci poți încerca mai multe, cu diverse sporturi și în diverse locuri din oraș – fie aproape de serviciu, fie de casă, cum preferi. O jumătate de oră pe zi în care îți golești mintea de problemele de la serviciu și în care nu te concentrezi decât pe mișcarea propriului corp, va face minuni pentru starea ta de spirit și va face încordarea să se risipească.

Crezi că printre toate îndatoririle tale de zi cu zi nu mai ai loc să strecori 30 de minute de sport? Russel Clayton, profesor la Universitatea de Stat din Florida scrie că sportul este unul dintre factorii cheie pentru a menține echilibrul dintre carieră și familie, lucru de care s-a convins după ce a analizat  atent impactul pe care îl are asupra persoanelor care au atins succesul și pe plan familial și pe plan profesional.

Găsește interesele comune pentru toți membrii familiei

Vrei să petreci timp făcând ceva ce-ți place, dar te temi că asta îți va priva familia de timpul petrecut cu tine. Multe femei mărturisesc că evită să se preocupe de propriile plăceri tocmai pentru că vor să stea cât mai mult cu membrii familiei. Dacă, însă, ai găsi interese comune cu ei, ai pute să le împletești foarte bine pe amândouă.

Mai mult, în prezent există o mulțime de ateliere concepute pentru mame și copii în care să vă puneți la treabă imaginația împreună. Este o experiență plăcută din care copilul tău are o mulțime de lucruri de învățat, care va întări relația dintre voi și care te va ajuta să ai parte de o experiență nouă, dar și de timp petrecut cu prichindelul tău.

În cazul în care copiii tăi sunt deja adolescenți, ai și mai multe posibilități – există o mulțime de activități din care poți alege. Împletește ieșirile relaxante cu timpul cu cei dragi pentru a te bucura la maximum de clipele cu ei și pentru a avea parte de experiențe cât mai benefice pentru tine.

mama

Organizează și deleagă

Lipsa timpului este o problemă pentru orice femeie modernă, dar, dacă îl folosești așa cum trebuie, poți reuși să faci mult mai multe lucruri într-o singură zi. Organizează foarte atent toate îndatoririle pe care le ai, pune-le în agendă și tratează-le pe rând pentru a găsi modalitatea cea mai eficientă pentru a le rezolva. Pregătește în weekend întreaga săptămână, așa încât să nu mai ai parte de dimineți haotice.

Nu uita să delegi din treburile tale partenerului de viață sau oricărei persoane care se oferă să te ajute. Câteodată avem senzația că doar noi putem face un lucru bine, dar dacă le-am da ocazia celor din jur să ne ajute am putea avea parte de rezultate surprinzătoare. La birou, când cineva își oferă ajutorul, acceptă-l cu plăcere și ai încredere în membrii echipei cu care lucrezi că pot să trateze lucrurile cu aceeași seriozitate ca și tine.  

Uită de vină și pune-te pe tine pe primul loc din când în când

Orice mamă s-a simțit cel puțin o dată vinovată fie pentru că a rămas peste program la birou și nu a apucat să-și sărute prichindelul de noapte bună, fie pentru că stresul de la serviciu a făcut-o să fie mai dură decât ar fi trebuit cu cel mic. Indiferent care au fost motivele pentru care și tu te-ai simțit vinovată, cert este că este un sentiment pe care trebuie să-l analizezi și să-ți dai seama dacă este cu adevărat fondat.

Nu uita că din când în când orice persoană are nevoie de o pauză, de puțin timp petrecut de una singură. Este absolut firesc să-ți dorești să ieși uneori cu prietenele tale, să mergi la salon sau să ieși pur și simplu să te plimbi. Ai grijă la nevoile tale și nu uita că o mamă fericită are copii fericiți.

Ce părere ai despre acest subiect? Crezi că se poate găsi echilibrul perfect dintre viața de familie, carieră, dar și grija pentru noi însene?

 

 

Sursa foto: Shutterstock

 


Lasă un răspuns

Sus