Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Diana Țicleanu Brâncuș: Există un timp și un loc pentru toate

Diana Țicleanu Brâncuș: Există un timp și un loc pentru toate

Cu bucle blonde, jucăuşe, dar extrem de serioasă, Diana este mesagerul ştirilor de sănătate de la TVR1. Alarmante, alteori dureroase, cu o mare încărcătură emoţională, nu-i permit să zâmbească, însă în realitate e altfel.

Povestea ei e ca un roman în care dincolo de nori se iveşte soarele. Stai câteva minute de vorbă cu ea şi o îndrăgeşti. Este optimistă, vorbeşte mult, râde molipsitor, mai ales cu ochii, e plină de energie pozitivă şi mereu are o vorbă bună pentru cei din jur. Născută în zodia Fecioarei, face lucrurile temeinic, e serioasă şi calculată, dar, cu ascendentul în năstruşnicul Săgetător, duritatea se domoleşte şi devine jovială. A crescut la Horezu, apoi s-a mutat la Tismana, două zone încărcate de tradiţii şi cultură. Nici nu-i de mirare că are multe valenţe artistice. A făcut parte din generaţia cu cheia de gât: „O mai ţin minte, era o cheie aurie. A fost o perioadă frumoasă“. Aşa începe Diana să depene amintiri, la o ceaşcă de cafea.

Îţi place să pictezi?

Când eram mică, pictam. În clasa întâi sau a doua, la Horezu, am fost la un concurs de pictură de ziua mamei. Am pictat un copil dându-i o floare mamei. Am luat premiul întâi şi lucrarea a fost pusă la panoul de onoare al oraşului. Şi în şcoala generală lucrările mele erau puse pe holurile şcolii. Cred că erau frumoase, de asta le expuneau! În 2006 am pictat o icoană, cu Maica Domnului cu pruncul şi înconjurată de sfinţii apostoli. Mama unui prieten era pictoriţă şi m-a inspirat. Am pictat 12 ore încontinuu, dar, când am terminat, aveam o stare de bine, mă simţeam împlinită. Am înrămat-o, am sfinţit-o şi am vândut-o, însă icoana a revenit la mine. Un amic a cumpărat-o şi mi-a făcut-o cadou de ziua mea! Trebuie să ai timp şi o anumită stare de spirit să pictezi icoane. Am încercat să mai pictez pe lemn, dar nu reuşeam să pictez feţele sfinţilor. Acum mi-am luat pânze, pensule, culori, însă încă nu a venit timpul şi nici momentul creator, dar ştiu că va veni cândva, cu siguranţă.

Ai stat o vreme la Tismana. Ești o persoană credincioasă?

Da, am locuit cu bunica mea vreo patru ani la Tismana. Am învăţat foarte multe de la ea. Era o fiinţă atât de blândă şi de credincioasă… Cred că a avut o importanţă covârşitoare asupra formării mele ca om. Am învăţat să ajut oamenii, să iubesc şi să rog. De fapt, cred că am învăţat iubirea. Dumnezeu este iubire. Sunt de părere că toată lumea crede în Dumnezeu, dar unii îi spun forţă superioară, alţii Univers sau ştiinţă.

Te-ai mutat la Timişoara…

Da, stăteam la Târgu Jiu, eram la liceu şi am mers la olimpiada de franceză la Timişoara. M-am îndrăgostit de oraş şi mi-am zis: „Aici voi face facultatea“. Îmi doream să fac jurnalism, dar nici la franceză nu voiam să renunţ şi acolo am găsit facultatea cu dublă specializare, exact favoritele mele!

Ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?

fi vrut să fiu ghid turistic, îmi place să călătoresc, să interacţionez cu oamenii. Mi-ar fi plăcut să fiu cântăreaţă sau fotograf. Tatăl meu a fost fotograf amator, aveam laborator în baie, developam filmele împreună. M-a fascinat lumea văzută prin lentilă! Acum, cu noua tehnologie, îmi hrănesc uşor această pasiune. Fac sute, mii de poze şi mereu am memoria telefonului plină. Mi-ar plăcea să iau lecţii de canto, aşa, pentru mine. Talentul este 10% inspiraţie şi 90% transpiraţie.

Ştii să şi cânţi?

În 2006 am câştigat Cupa Presei la cântat. Cu un an în urmă, luasem un premiu special, ca apoi să câştig cu piesa „Vino lângă mine“, a trupei Activ. N-am avut emoţii, mă dusesem să distrez. Au venit şi cei de la Activ pe scenă şi am cântat împreună cu ei. În juriu era Luminiţa Anghel, care mi-a spus că i-a plăcut că am cântat din inimă. Cântam de mică, am cântat la vioară, dar îmi doream să cânt la pian, îmi plăcea să improvizez, însă n-am avut niciodată un pian al meu. 

Ai un obiect favorit?

Am o întreagă colecţie de accesorii şi niciodată nu apuc să le port pe toate. Coliere, inele. În schimb, port tot timpul inelul de logodnă, verigheta şi un inel de la Muntele Athos cu rugăciunea inimii, pe care l-am luat de la Biserica Sf. Dumitru din Salonic. Când treci prin momente grele, e bine să spui rugăciunea inimii „Doamne Isuse Hristoase, miluieşte-mă!“ şi vei primi ajutor. Am foarte multe eşarfe, îmi plac rochiile şi am o întreagă colecţie de gentuţe.

Care crezi că este cheia succesului?

Există un timp şi un loc pentru toate. Atunci când a fost timpul de învăţat, am învăţat, iar când a fost vremea de distracţie, m-am distrat.

Ştiu că ai slăbit, care este relaţia ta cu mâncare şi cum ai reuşit?

A, soţul meu zice că ar trebui să fac o emisiune culinară. Când povestesc despre mâncare, nu există persoană căreia să nu i se facă poftă şi să vrea să încerce reţeta respectivă. Mănânc cu poftă, dar asta este periculos. Ispitele sunt atât de mari, iar bucătăria românească e atât de gustoasă! Trebuie să fii mereu atent. Am fost la nutriţionist, iar dieta era practic un plan cu principii sănătoase. Nu-mi era foame şi mă simţeam plină de energie. Trebuie să-ţi menţii glicemia în limite normale şi totul e în regulă.

Un sfat?

Aveţi grijă ce spuneţi! Cuvântul are putere. Nu mai spuneţi lucruri negative nici măcar în glumă. E ceva ce şi eu am învăţat de la oameni deosebiţi pe care am avut ocazia să-i întâlnesc. Toţi greşim, însă e important să ne dăm seama şi să încercăm să reparăm.

Ce contează?

Ceea ce faci să faci cu plăcere şi profesia să o consideri un hobby. Contează foarte mult să citeşti. Asta îţi deschide orizontul şi începi să vezi altfel lucrurile.

Crezi în minuni?

Da. Am supravieţuit miraculos unui accident. Eram pe trecerea de pietoni şi dintr-odată am simţit că zbor. Mă lovise o maşină. Am simţit ceva ca un resort care m-a împins şi m-am trezit pe partea cealaltă a străzii. Eram plină de vânătăi, mă durea capul, dar nu am avut nimic rupt, am scăpat. E clar că mai aveam treabă aici.

Cât munceşti pentru o ştire?

Depinde de subiect, dacă e complex, dacă e o anchetă, trebuie să iei diverse opinii, poveşti, poţi lucra şi câteva zile. Pentru o ştire de câteva minute, munceşti ore! Filmat, scris, montat, e foarte multă muncă. Trebuie să ştii să extragi esenţa. O ştire e ca un parfum: din mii de flori rămâne o aromă!

Ai fost mereu blondă?

Am fost roşcată, brunetă corb, şuviţe, dar nu mi-am imaginat că voi ajunge blondă, ba chiar am probat o perucă şi nu mi-a plăcut deloc. Am ajuns dintr-o întâmplare, aveam părul şuviţe şi s-a mai deschis de la soare, aşa am constatat că-mi stă mai bine decât culoarea naturală.

Cum te relaxezi?

Făcând fotografii. Îmi place să îmbrăţişez copacii, să dansez şi să citesc, dar nu o singură carte, citesc vreo trei în paralel, în funcţie de starea de spirit.

 

Citește și:

Andre Rieu: Valsul ține doctorul la distanță

Mihaela Dragomir: Viitorul înseamnă cultură

Cristina Stancu: Zâmbește, pictează, luptă!

Articol preluat din ediția de august 2016 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: PR


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus