Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Diana Zbârcea: fata care repară sfinți

Diana Zbârcea: fata care repară sfinți

Biserica este casa lui Iisus, a Sfintei Treimi. Care, ca orice casă, mai are nevoie din când în când de reparații.

fată blondă, cu un zâmbet larg și vorbă clară, rotunjind atent fiecare literă, o fată aparent sfioasă, pe care ți-o imaginezi cu ușurință în haine de novice, o pictoriță îndrăgostită de pasiunea din care și-a făcut o meserie. Se numește Dana Zbârcea și este, da, o artistă și, mai ales, o fată care a ajutat la repararea sfinților.

Cum a început

Era printr-a VII-a, într-o școală din Medgidia, când și-a dat seama că vrea să picteze. Atât și nimic mai mult. Părinții, familia au încurajat-o. Dar a mai trecut tim-pul și -Dana și-a dat seama că îi plac și alte lucruri care, aparent, nu prea au legătură cu arta. A făcut Arte Plastice la Iași. Cu o mică derogare de la noile pasiuni. „Am ales restaurarea picturii de frescă, mai întâi pentru că eram curioasă cum poţi salva zidurile bisericilor pictate şi apoi pentru că era ceva cu totul spectaculos. Mi-am spus că, da, este foarte important să creezi, dar este la fel de important să salvezi ceea ce au creat alţi artişti, în alte vremuri. Studiul restaurării operelor de artă implică mai multe domenii, de la istoria artelor și pictură la chimie, fizică, tehnici vechi. Am învățat, așa-dar, mai multe tehnici, care m-au ajutat să fiu creativă, dar şi analitică: ceramică, mozaic, pictură în frescă, sculptură.“

De vorbă cu îngerii

Când a ajuns în prima biserică ale cărei picturi trebuiau restaurate, i s-a părut că pășește în anticamera raiului. Era o mănăstire de maici, cu ziduri albe și multe flori, peste tot. „Îmi amintesc mirosul picturii, al lumânărilor aprinse, cântările corului. Totul era divin.“ În biserică, lucrând la fresce sau la ornamentele de piatră, la mozaicuri sau din nou la fresce, Danei i s-a întâmplat de multe ori – poate datorită li-niștii, poate datorită aromei de tămâie, poate pentru că lumânările ardeau – să vor-bească, în gând sau pe șoptite, cu îngerii. „Am stat de multe ori de vorbă, în liniştea bisericii, cu arhanghelii, sfinţii, ctitorii şi mucenicii. Cred că este o misiune importantă să repari sfinţi. Pentru mine e cu adevărat important că salvez o pictură, o sculptură sau un mozaic. Sfinţii şi îngerii de pe pereți sigur sunt acolo sus şi ne veghează şi sunt mulţumiţi că ne gândim şi la ei.“ Povestește frumos și se simte că anii petrecuți din mănăstire în mănăstire i-au rămas cumva în suflet. Chiar dacă la un moment dat avea impresia că ea însăși a devenit un fel de că-lu-găriță. Pentru că apropierea atâtor martiri și mucenici, a atâtor femei cucernice și pă-rinți înțelepți parcă te îndemna să te porți mai înfrânat, te făcea să te gândești de două ori înainte de a vorbi mai tare.

Oameni ca toți oamenii

La mănăstire, spune Dana, totul este după rânduială. Ordine, respect şi armonie. Preoţii, călugării, maicile sunt şi ei oameni ca noi, cu bucurii și tristeți, porniți însă pe o altă cale, mai aproape şi în slujba lui Dumnezeu. „Am locuit întotdeauna, toată echipa, alături de cei din mănăstire respectând tipicul. Chiar dacă uneori mai încălcam rânduiala, pentru că eram mireni, eram iertați. Deşi unora li se pare că biserica te constrânge la anumite reguli de viaţă, nu e neapărat aşa, eu am simţit că nimeni nu m-a obligat cu nimic, dar când eşti acolo, simţi că trebuie să fii mai atent, mai politicos, mai prezent.“

Între creație și salvare

Chiar dacă este recunoscătoare restaurării, Dana este pictoriță. Chiar dacă pictura a rămas prima ei dragoste și pentru asta s-a mutat în București, nu poate renunța la restaurare. „Restararea mi-a oferit şi îmi oferă satisfacţii total diferite. M-a învăţat să nu fiu egoistă şi să lucrez în echipă, să fiu foarte atentă la detalii, să am răbdare. Și deşi este dificil, încerc să împac creația (pictez şi expun) şi dorința de a salva (restaurez).“ De când este în București, a ajuns să repare nu numai fresce din biserici ortodoxe, ci și piatră, la Stavropoleos, mozaic, la Templul Coral, sau pur și simplu pictură veche, în vile și conace construite și decorate dinainte de războaie, știi, tavanele acelea impresionante, care îmbracă până și o cameră complet goală. După o vreme în care doar a pictat și reparat, să fi fost vreo trei ani, Dana Zbârcea s-a hotărât să mai facă un pas: o galerie de artă.

Restaurator de carieră

E o problemă cu galeriile de artă, mai ales în București. De fapt, e o problemă cu ideea unui tânăr artist că ar putea trăi din arta lui. Este motivul pentru care Dana a pornit DanaArtGallery. Să sprijine tinerii artişti din Bucureşti şi din ţară. „Am reuşit să fac asta împreună cu un prieten pe care -l-am cunoscut chiar pe un şantier de restaurare (destinul poate).“ Organizează evenimente culturale, expoziţii, tabere de creaţie. Și nu numai pentru artiștii plastici: „Mai nou, încerc să propun proiecte de grup la care să participe artişti din diverse domenii: pictură, muzică, dans. Încerc să fac echipe, să adun prieteni, pentru că am învăţat că proiectele se realizează mult mai uşor așa, împreună. Îmi pregătesc în curând şi o expoziţie personală de pictură aici, în Bucureşti. Vă invit!“

Citește și:

Mihaela și Mihai Enache: România din Noua Zeelandă

Otilia Caloian: Din dragoste de flori

Andre Rieu: Valsul ține doctorul la distanță

                

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.14/9.04.2015

Autor:  Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Radu Vintilescu


Lasă un răspuns

Sus