Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Oana Giurgiu: Ce urăsc mai mult este expresia „aşa se face!“

Oana Giurgiu: Ce urăsc mai mult este expresia „aşa se face!“

Ne știm de aproape 20 de ani, de pe vremea când Oana Giurgiu era încă studentă la Jurnalistică și reporter la Tele 7abc, pe atunci primul post privat generalist, la mare-mare modă.

O fată optimistă, practică, cu un râs cuceritor și fără angoase. Nu ne-am mai văzut o vreme, apoi ne-am reîntâlnit peste ani, când Oana dăduse jurnalismul pe producția de televiziune. La fel de tonică, la fel de… dintr-o bucată, fără farafastâcuri existențiale. După alţi ani, când ne-am revăzut, era deja producător de film, cu patalama şi premii. Zilele astea are emoţii mai ceva ca la începuturi, pentru filmul ei de suflet, Aliyah Dada, la care munceşte de mai bine de cinci ani.

Ai făcut şi Dreptul?

Da, de gura părinților. Jurnalismul l-am făcut din chemare. Am început să lucrez în televiziune la 19 ani și am știut imediat că nu mai e drum de întoarcere și că Dreptul va fi doar aşa, pentru cultura mea generală. Dar s-a dovedit şi folositor în profesia cea nouă: m-a învăţat să mă organizez.

Şi-atunci cum de te-ai hotărât să renunţi la televiziune, la jurnalism?

S-a întâmplat în 2004. Pentru mine televiziunea însemna reportaj, investigații, nu talk-show-uri și știri. Şi deja erau prea multe talk-show-uri. Dar şi jurnalismul mi-a folosit, pentru că datorită lui ştiu să vorbesc şi să interacţionez cu tot felul de oameni.

Şi te-ai făcut producător de film aşa, deodată?

Nu deodată, ci din întâmplare. Un prieten mi-a propus să lucrez la filmul lui Cristi Puiu „Moartea domnului Lăzărescu“. A fost o experiență bună, pentru că mulți din echipă eram la primul film. Am făcut de toate și am înțeles din mers cum funcționează lucrurile. Așa am devenit un producător freestyler, cum se zice, adică nu respect neapărat cutumele. De fapt, ce urăsc mai mult e să aud: „Așa se face!“

Ce înseamnă, de fapt, producător de film în România?

Altceva decât ce înseamnă în America. La noi, și în Europa în general, producătorul este cel care alege proiecte încă dintr-o fază incipientă, caută soluții financiare pentru a le transforma într-un scenariu și apoi într-un film, caută parteneri, transformă imaginarul autorilor în realitate și face în așa fel, încât artiștii să nu simtă greutățile producției filmului. Dar cel mai mult și mai mult producătorul mediază conflicte, de la cele mai puerile până la cele mai serioase. E ca un fel de diriginte pe platou. Eu m-am bucurat că noua profesie în care am aterizat avea o componentă creativă, cu fiecare film învățam altceva și cunoșteam o mulțime de oameni.

Nu te omoară alergătura?

Sunt un om de teren, care moare dacă îl ții în birou. Aşa că alergătura îmi face bine.

Aliyah Dada este primul tău lung-metraj ca regizor?

Nu, am mai făcut câteva filme, însă acesta este primul proiect de o mare anvergură. E un film ambițios, dens și lung de 115 minute, dar nu te speria că e foarte interesant. Mi-am propus să aflu cum și de ce au părăsit România pentru a ajunge în Israel peste 400.000 de evrei și ce a însemnat acest lucru în istoria noastră și în cea a Israelului. Am muncit la film mai bine de cinci ani, strecurându-mă printre alte proiecte.

Cinci ani e totuşi mult, chiar şi printre picături…

A durat aşa mult și pentru că am făcut aproape totul singură, de la documentare până la scenografie. Mi-a fost imposibil să explic altcuiva ce caut, ce vreau. Singurul om care știa aproape tot ce era în capul meu era Letiția Ștefănescu, cea care a făcut montajul filmului, care a avut răbdarea și generozitatea să-și depășească cu mult fișa postului. La fel de răbdător a fost Mihai Tănase, operatorul filmului. Eu eram obișnuită să filmez realitatea așa cum e ea. Or, aici eram nevoită să o inventez de la zero. Sunt porțiuni din film gândite ca un film de animație, fie că acțiunea se petrecea într-o vreme când filmul nu se inventase, iar fotografiile erau doar portret, fie pentru că s-a evitat păstrarea mărturiilor despre fapte istorice ruşinoase și teribile. Pentru că, nu-i așa, societatea românească nu s-a dezmințit de la daci încoace și nu a păstrat dovezi hai să le spun doar neplăcute. De aceea, mi-am petrecut mult timp răscolind prin arhive străine şi am avut norocul să găsesc imagini inedite, care fac un strop de lumină în găurile negre din istoria noastră.

Cum ţi-a venit totuşi ideea cu istoria comună a evreilor şi românilor? De ce nu unguri şi români ori nemţi şi români? De ce tocmai evrei?

De la muzică (râde). Iubeam muzica unui cântăreţ israelian şi, la un moment dat, am auzit, printre cuvintele neînţelese, că spunea România. De-aici a început documentarea. Tatăl cântăreţului fusese sionist, plecase de aici…

Ai un program infernal, dar, cu toate astea, stai mult cu băiatul tău. Cum faci? 

Nu stau chiar cât ar trebui și cât și-ar dori el, însă încerc să compensez când suntem împreună – și oricum încerc să-i umplu programul, să nu își dea seama cât lipsesc părinții. Putea suporta un părinte regizor, cu al doilea a declarat că nu e „nici un avantaj. Regizorii, când termină un film, aleargă prin orașe cu el și apoi, când îl sfârșit, se întorc, se apucă de altul și iar vin târziu acasă“.

În loc de CV

  • Oana Giurgiu a fost reporter la Tele 7abc, producător de emisiuni la Atomic TV, Prima TV şi Antena 1, a realizat mai multe documentare.
  • Oana Giurgiu  a lucrat la mai multe filme, de la „Moartea domnului Lăzărescu“ la coproducţia maghiaro-germană „Delta“, care a fost distinsă cu premiul FIPRESCI, şi a fost producătorul principal al filmului „Katalin Varga“, în regia lui Peter Strickland, care a primit în 2009 Ursul de argint pentru contribuţie artistică deosebită.
  • Oana Giurgiu este căsătorită şi are un băiat, Ştefan, în vârstă de opt ani, un pic supărat pe industria cinematografică.

Citește și:

Otilia Caloian: Din dragoste de flori

Mihaela Dragomir: Viitorul înseamnă cultură

Doamna Ambasador a Israelului în România: Sunt fiica tatălui meu

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/19.03.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Radu Vintilescu


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus