Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Luca Militello, italianul care îi însănătoșește pe români

Luca Militello, italianul care îi însănătoșește pe români

Un italian îndrăgostit de România. Luca Militello, director general al Spitalului Monza, este omul potrivit pentru aceată funcție. Nu este medic, dar este un optimist incurabil, iubește și are respect pentru oameni, trei calități care fac lucrurile să meargă ca pe roate.

Spitalul Monza face parte din grupul “Policlinico di Monza”, ce însumează unsprezece spitale din Italia, și este specializat în intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale de înaltă performanță. Secțiile proartă culorile mării și soarelui, ca o odă a bucuriei, menite să aducă alinare celor care le trec pragul. Mulți dintre bolnavii care vin aici cred că au nimerit la un hotel. Recepția și sala de așteptare, dar și holurile sunt aranjate cochet, cu canapele elegante și tablouri pictate. Ba chiar ai putea spune că te-ai rătăcit într-un muzeu. Nimic nu este întâmplător, arta hrănește sufletul, și o parte din terapie începe chiar de la acest nivel. Grija și respectul fac parte din filosofia acestui spital. Acționarul nostru are două pasiuni: prima este sănătatea și a doua este arta și toate spitale din Italia poartă aceste amprente. Spitalul din România are medici români pentru români, iar Luca Militello este mândru de medicii care-i sunt alături, simte și vorbește românește.

Cum ați ajuns în România?

Printr-o întâmplare. Sunt inginer de profesie. În 2002, terminasem facultatea, și la scurt timp profesorul care mi-a fost coordonator de lucrare ne-a spus mie și altor doi colegi că are o propunere pentru unul dintre noi. Un prieten al său avea un Birou de Proiectare la Timișoara și avea nevoie de un coordonator, un fel de director, care să locuiască acolo. Avea nevoie de un răspuns rapid, în 24 de ore. Eu am fost singurul interesat. La 24 de ani, un pic inconștient, dar încrezător și dornic să arăt ce pot am plecat la Timișoara. Trebuia să fie un contract de un an, dar de atunci au trecut 15 ani și sunt tot în România.

V-ați îndrăgostit de România…

M-am îndrăgostit de România în general, din toate punctele de vedere. Este o țară latină, similară cu Italia și m-am adaptat ușor. Am început să vorbesc românește după șase luni, fără să fac cursuri, doar din conversații. După acel prim an mi-am dorit să rămân și acum cred că a fost cea mai bună alegere din viața mea.

Cum ați ajuns managerul unui spital?

Firma din Timișoara s-a ocupat de construcția acestui spital și eu am fost project manager pentru acest proiect. Mentorul meu îmi spunea „ești singurul care a construit un spital și acum îl conduce¨. Proiectul Monza mi-a plăcut foarte mult și atunci când mi s-a propus această funcție am acceptat. M-a ajutat foarte mult în luarea deciziei mentorul meu, domnul Vesalbo, care mi-a spus: „va trebui să lucrezi cu oamenii și, dacă știi să gestionezi un grup de oameni, te vei descurca,indiferent dacă te ocupi de construcții sau de sănătate. Partea tehnică o vei învăța.” Și așa a fost. 

Cum a început această nouă experiență?

Sunt un om foarte curios și din prima zi de lucru în spital am intrat în sala de operații alături de chirurgi. Voiam să văd și să înțeleg. În momentul în care vorbești cu un pacient, cu un furnizor, trebuie să știi despre ce e vorba. Și m-am implicat așa de mult, încât azi am o cultură medicală bogată, deși nu sunt medic, dar înțeleg nevoile medicilor și problemele pacienților. Eu cred că un spital bine condus nu are la cârmă un medic. Medicul bun trebuie să stea alături de pacienți, chirurgul trebuie să fie în sala de operații. Dacă medicul se rupe din activitatea lui pentru a coordona, din păcate nu poate să facă bine nici una, nici alta. În plus, am o relație foarte bună cu doctorii. Eu am înceredere în doctori și în acest spital sunt unii dintre cei mai buni din țară în cardiologie, ortopedie, neurochirurgie și ginecologie, specializările noastre, iar eu le rezolv problemele la care nu se pricep ei. Așa s-a creat o relație solidă între noi.

Care sunt problemele în sănătate?

Sistemul este bolnav, nu este o cultură a sănătății. Încercăm de ani de zile să ne alăturăm programelor pentru copii. Suntem un spital privat, nu avem nevoie de bani de la stat, dar cred că prin anumite programe, statul ar veni în ajutorul pacienților. Noi lucrăm cu fundațiile internaționale și în fiecare an operăm 20-25 de copii din Albania. Înainte mergeau în Italia sau Germania, dar acolo o operație costă 20.000 de euro, iar la noi costă 5.000. Cu banii pe o operație în altă parte, aici se pot opera patru copii. Statul român încă trimite copii în Germania, când aici ar putea opera cu aceleași costuri de patru ori mai mulți copii. Și nu mă refer doar la noi, ci la toate spitalele private din România.

Care a fost cea mai mare bucurie a dumneavoastră ca manager?

În momentul în care am decis să deschidem o secție de pediatrie a fost o mare provocare. Cea mai mare bucurie este atunci când părinții vin plângând cu un copil și pleacă plângând de bucurie. Mulți copii sunt operați gratis la noi, pentru că sunt multe familii fără posibilități și atunci intervin cei din Fundația Monza și de la alte fundații din țară cu care colaborăm. Anul trecut am operat peste 100 de copii, dintre care 50 gratuit.

Vă plac copiii?

Da, am și eu o fetiță. Copiii cred că sunt scopul principal din viața unui om. Orice pacient trebuie tratat bine, dar copilul este un pacient deosebit și trebuie tratat altfel. Îmi amintesc de o fetiță, Daria, din Suceava, care la un an avea șase kilograme. Trebuia operată în Germania cu 40.000 de euro, iar la noi a costat 10.000 de euro, bani suportați de fundații din țară. Azi, Daria are patru ani și 25 kg și de câte ori vine la control este o bucurie pentru tot spitalul.

Care este cheia unei relații bune între manager și angajați?

Cu angajații vorbesc la per tu, suntem apropiați, dar știm să ne respectăm. Lucrăm pentru un singur obiectiv: binele pacientului. Dacă pacientul e mulțumit și spitalului îi merge bine. Sunt optimist și încerc să insuflu acest lucru și celorlalți. I-am învățat pe cei cu care lucrez că atunci când vin cu o problemă trebuie să aibă și soluții, pentru că întotdeauna există o modalitate de rezolvare. Dacă e ceva important, complicat, găsim împreună soluția. Dar dacă vin cu gândul că nu se poate rezolva, atunci chiar e o problemă.

Ați avut ocazia să vizitați țara, ce v-a plăcut?

Am trăit zece ani la Timișoara, un oraș superb, iar de cinci ani m-am mutat în București și îl ador, nu m-aș muta în alt oraș. Am trăit în Palermo mulți ani, iar Bucureștiul seamănă, este perfect pentru mine. Sunt o persoană metodică, strategică și planific tot, din acest motiv îmi place haosul, pentru că el mă ajută să planific, e ca o provocare. România este o țară frumosă, dar din păcate nu este cunoscută. Am vizitat toată țara și fiecare zonă are ceva deosebit care ar putea fi exploatat din punct de vedere turistic. Transilvania este ținutul care mi s-a lipit de suflet.

Care este diferența dintre România și Italia?

Am putea vedea o diferență în gastronomie. În Italia este o bucătărie mai mult mediteraneeană, dar m-am adaptat destul de bine și la bucătăria românească. Îmi place să gătesc și gătesc orice, accept orice provocare. Pregătesc peștele în toate felurile, dar specialitatea mea sunt pastele cu fructe de mare.

Aveți un stil de viață sănătos?

Am avut din totdeauna această cultură de viață sănătoasă, însă de când lucrez într-un spital și îmi dau seama cât de important este să ai respect pentru corpul tău, am renunțat la unele lucruri. Nu mănânc carne, doar pește și fructe de mare, fac sport, merg la sală de cel puțin trei ori pe săptămână, alerg în parc. M-am convins că îmi este mai bine fără carne, dar înainte să renunț m-am consultat cu medicii. Se poate trăi foarte bine fără carne dacă știi să o înlocuiești cu alte alimente. Și toate aceste lucruri nu te ajută numai fizic, ci și mental. Dacă la șapte dimineața te trezești odihnit, înseamnă că activitatea din ziua precedentă a fost una bună.

Vă place să călătoriți? Vă faceți concediile în Italia?

Merg des în Italia, de 4-5 ori pe an. Părinții mei sunt acolo, dar România este a doua mea țară. Am început să călătoresc de la 16 ani. Îmi place mult America de Sud, am fost în Caraibe, Jamaica, Panama, Cuba. Brazilia e o țară de la care avem mult de învățat. E multă sărăcie, dar sunt bine organizați și reușesc să se bucure de lucrurile simple.

Ce pasiuni aveți?

Am trei pasiuni: lectura, sportul și călătoriile. În rest, mă bucur de tot. Un poet italian, Lorenzo de Medici, spunea „să ne bucurăm în fiecare zi de ce avem pentru că mâine nu știm ce va fi”. Din experiența personală știu că viața este scurtă și ar fi păcat să nu ne bucurăm de lucrurile pe care le avem, să facem tot ce vrem să facem, dar cu o condiție, să avem respect, față de oameni și de mediu! Asta este și filosofia mea de viață.

Citește și:

Articol preluat din ediția de august 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Dan Ene

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus