Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Nadia Comăneci: Am învins gimnastele, nu și arbitrele

Nadia Comăneci: Am învins gimnastele, nu și arbitrele

Nadia. O mulțime de mămici și-au botezat fetițele cu numele ei, o mulțime de fetițe au umplut sălile de gimnastică după nota 10 obținută de ea la Montreal, o mulțime de gimnaste care i-au urmat pe podium au visat să fie Nadia. E un simbol, face parte din tezaurul național.

Am cunoscut-o îndeaproape. Este o femeie frumoasă, educată și de o modestie surprinzătoare. Cel mai bine se simte printre ai săi, printre sportivii cu care a împărțit și bune, și rele în marile competiții.

Are aerul omului pe care viața nu l-a alintat. Se vede din privirea ei că a plătit cu eforturi și durere fiecare reușită. Se știe că nu ajungi ușor să faci performanță. Ea este fata noastră de aur, deși a împlinit de ceva timp 50 de ani.

Orașul ei a devenit celebru, multă vreme a fost leagănul gimnasticii românești. S-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Onești, în familia lui Gheorghe și a Ștefaniei-Alexandra Comăneci.  Numele i-a fost ales de tatăl ei. A văzut un film sovietic și și-a botezat fata după „Nadejda“ (Speranța), un personaj din film.

Nu știu ce speranțe și visuri și-au făcut părinții în legătura cu Nadia, dar fata legendă a transformat fiecare pas al ei într-o victorie. A început gimnastica la  șase ani, în orașul natal, unde a fost selecționată în lotul național de antrenorul Bela Karoly.

A reinventat gimnastica

Este un geniu al gimnasticii. A ignorat inerția, a zburat, ne-a ținut încă de la începuturile drumului său cu sufletul la gură. La doar zece ani, cucerea toate cele cinci medalii de aur ale Cupei României, categoria copii, pentru ca la 11 ani să câștige primul său titlu de campioană națională a României.

În 1975, la Turneul Campioanelor de la Londra, pe podiumul de la Empire Pool, cucerea trofeul competiției, iar la Campionatele Europene de la Skien (Norvegia), obținea patru medalii de aur și una de argint, devenind cea mai tânără campioană continentală din istoria gimnasticii mondiale, la individual compus.

Dar momentul care a consacrat-o drept cea mai mare gimnastă din istoria mondială a acestui sport au fost competițiile de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Micuța noastră româncă, supranumită „Zâna de la Montreal“, a primit de cinci ori nota zece și a câștigat trei medalii de aur la individual compus, bârnă și paralele, una de argint cu echipa și bronz la sol.

Iată ce scria jurnalistul Ioan Chirilă în cartea sa „Nadia“, publicată în 1977, despre acest moment: „E ora 3.36. Nadia se aruncă la paralele… În mod normal, nu ai cum respira privind acest exercițiu, pe parcursul căruia probabil că nici Nadia nu respiră și pe care îți este aproape imposibil să îl urmărești. Deși ai în față doar două bare paralele, desenul foarte complicat al mișcării îți creează impresia unui păienjeniș de liane, prin care «copilul» pădurii se furișează miraculous, propulsat de duhuri misterioase… Verticala e perfectă stând pe mâini, pe bara de sus. Picioarele întinse se pierd spre cupola de penumbră a sălii… Nadia rupe vertical. Se arcuiește. Se frânge. Ajunge din nou sus. Pare suspendată. Mă gândesc cu groază că jos nu există o plasă. Un nou picaj, însoțit de un veritabil slalom printre bare. Echer cu complicitatea barei de jos. Crescendo. Răsturnări. Brațe încrucișate. Faimosul subsalt cu întoarcere care îi poartă numele… Paralele plâng, cerând îndurare. În sfârșit, o ultimă bătaie pe o trambulină inexistentă și aterizare. Paralelele, eliberate, își sună bucuria, vibrând ca o coardă de violoncel. Acum, sala nu mai e sală. E e un stadion englezesc de fotbal sau o arenă mexicană de corrida. Toată lumea e în picioare. Flutură batistele. Lipsesc doar petardele. Brigada de arbitrare nu mai are putere de decizie. Acum votează sala. Un referendum cu 20.000 de participanți. Se aprinde dreptunghiul de mahon cu mărgelele sale electrice: 073 (n.r., numărul de concurs al Nadiei la JO), iar dedesubt – 1.00! – faimoasa eroare a computerului.  De fapt, era primul 10 din istoria gimnasticii! Și pe acesta l-a câștigat o româncă, Nadia noastră. A fost ceea ce se cheamă puritate tehnică…“

Ce neam frumos și talentat suntem! Noi am inventat stiloul, noi l-am avut pe Coandă, pe Brâncuși și pe Mircea Eliade. Iar în sport avem Nadia, perfecțiunea gimnasticii, avem Elisabeta Lipă, canotoarea secolului XX, avem Ivan Patzaichin, supranumit „Regele“ în canoea mondială, avem Ilie Năstase, inegalabilul Ilie, copilul rebel din tenisul mondial. Și istoria continuă…      

Reușite și înfrângeri

Acasă, succesul repurtat i-a adus o distincție comunistă de „Erou al Muncii Socialiste“, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu. Dar, mai mult decât atât, noi toți am iubit-o și o iubim pe Nadia. Un copil a făcut să se vorbească despre România elogios!

S-a bucurat mult, dar a și plâns Nadia noastră. În 1977, la Campionatele Europene de la Praga, şi-a păstrat titlul la individual compus, dar, la finalele pe aparate, arbitrele s-au arătat ostile faţă de delegaţia României. Chestiuni de politică și de putere în blocul comunist care se răsfrângeau și asupra sportului, fapt care a determinat retragerea gimnastelor din concurs. „M-am întrecut la Europene de fapt cu cele mai bune gimnaste ale lumii şi le-am învins. N-am putut să mă lupt însă cu arbitrele“, spuna Nadia în almanahul „Sportul“ din 1978.

Însă Nadia a mers mai departe cu fruntea sus și a avut puterea să obțină primul titlu mondial din istoria gimnasticii româneşti la Strasbourg, în 1978, la bârnă, şi cel de-al treilea succes consecutiv la individual compus la Europene, performanţă egalată abia 23 de ani mai târziu, de Svetlana Horkina.

În 1979, la Campionatele Mondiale desfăşurate în Statele Unite, la Fort Worth, România a câștigat primul titlu mondial pe echipe, dar Nadia a fost urmărită de ghinion, accidentându-se. A făcut un singur exerciţiu, la bârnă, unde a obţinut 9,95, ratând posibilitatea de a câştiga singurul titlu care îi lipseşte, cel de campioană mondială absolută.

La Jocurile Olimpice de la Moscova, sportivii români au scris din nou istorie. De data aceasta, „Zeiţa de la Montreal“ a așteptat 27 de minute nota la ultimul aparat din concursul la individual compus. A primit doar 9,85, iar titlul olimpic a fost câştigat de Elena Davîdova. Din nou chestiuni politice. A fost ceea ce Nadia a numit „cel mai greu concurs al vieţii mele“. Dar a obţinut totuşi două medalii de aur, la bârnă şi sol.

A venit și vremea retragerii din viața de sportivă de performanță. Cariera ei s-a încheiat cu ocazia Universiadei de la Bucureşti, în 1981. În ultimul ei concurs, a câştigat cinci medalii de aur cu echipa, la individual compus, sărituri, paralele şi sol. Retragerea a fost organizată în 1984, printr-o festivitate în cadrul căreia a fost premiată de preşedintele de atunci al Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch.

Dincolo de toate, om

După o perioadă grea, în 1989, Nadia a fugit din România în Statele Unite, unde îl va reîntâlni pe Bart Conner, un mare gimnast american, care îi va deveni soţ în 1996. Pe 3 iunie 2006, avea să devină mamă, născând un băiat pe care l-a botezat Dylan Paul. Are o familie frumoasă, iar Bart a învățat românește.

Meritele i-au fost recunoscute de zeci de asociații și comitete. Nu întâmplător, în 1996, Nadia Comăneci a intrat în galeria „Hall of Fame“ a gimnasticii internaţionale și trei ani mai târziu a devenit primul sportiv care a fost invitat să ţină un discurs la sediul ONU, cu ocazia anului internaţional al voluntariatului.

Nadia nu a rămas doar cu succesul din gimnastică. Are un business. Împreună cu Bart, deţine Academia de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy din Oklahoma City și se implică în numeroase activităţi caritabile în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Director al Special Olympics, vicepreşedinte al Asociaţiei Distrofiei Musculare, precum şi membru al consiliului Laureus Sports For Good Foundation. De asemenea, Nadia a creat în Bucureşti un centru pentru ajutorarea copiilor orfani din România.

În 2007, a fost distinsă de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român cu titlul de cea mai bună sportivă a secolului XX, iar din partea Comitetului Internaţional Olimpic a primit de două ori Ordinul Olimpic.

Nadia este doar Nadia. Nu s-a dezamăgit pe sine, nu ne-a dezamăgit. O iubim și o respectăm, dar, mai mult de atât, este un model. Avem nevoie de Nadia!

Citește și:

Gabriela Szabo, în pas alergător

Monica Roșu: Norocul înseamnă împlinirea viselor nevisate

Valeria Răcilă: Alege sportul, nu confortul!

Articol preluat din ediția de august 2016 a revistei Femeia.

Autor: Ivana Iancu

Foto: Guliver/Getty Images

Comments

comments

Lasă un răspuns