Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Pavel și Ana Maria Popescu: Împreună jucăm meciul vieții

Pavel și Ana Maria Popescu: Împreună jucăm meciul vieții

Ea este una dintre cele mai mari spadasine românce: Ana Maria Brânză. El este un celebru poloist la CSA Steaua: Pavel Popescu. Iar împreună sunt doi oameni simpli care formează o echipă: familia Popescu.

Ana Maria și Pavel Popescu sunt sportivi de performanță. Asta nu este o noutate. Dar performanța cere sacrificii și totuși, în pofida acestui fapt, cuplurile de sportivi rezistă frumos. Suntem în vara Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Așteptăm de la ei rezultate care să ne bucure. Amândoi sunt steliști. Dar mai au o mulțime de lucruri care i-au unit. În curând, vor sărbători un an de căsătorie. Așteptăm nunta de argint.

Care consideri că este „ziua zero“ în relația voastră?

A.P.: Fără doar și poate, ziua cererii în căsătorie a fost momentul zero.

P.P.: Ziua în care am cerut-o în căsătorie pe Ana. Deși m-am ținut tare și n-am omis niciun detaliu, în momentul în care a venit clipa, am simțit cum mi se înmoaie genunchii.

Circulă deja o legendă cu masa la care ați împărțit găluște cu prune. A devenit desertul familiei?

A.P.: Deși am intrat în „istorie” cu acest desert, cred că o singură dată l-am preparat, asta și datorită faptului că soțul meu pregătește cel mai bun tiramisu, dar și un tort excepțional.

P.P.: Găluștele cu prune au fost un motiv pentru a o întâlni pe Ana, știți cum e: „Scopul scuză mijloacele“. N-aș putea spune că se numără printre deserturile mele preferate.

Căsătoria este cel mai important meci al vieții tale? Cine ia medalia?

A.P.: Este cel mai frumos și mai important meci, este chiar „meciul vieții”. Medalia o construim împreună, pentru că suntem o echipă!

P.P.: Este un altfel de meci aici și miza este fericirea noastră. Așadar, facem totul astfel ca la final să primim medaliile pentru o căsnicie reușită.

A fost dragoste la prima vedere?

A.P.: Au fost fiori, au fost emoții, un amestec de bucurie și curiozitate. Dragostea a venit pe parcurs, dar fluturașii sunt încă acolo și îmi doresc să-i simt la fel și peste mulți-mulți ani.

P.P.: La început a fost atracție. Nu cred neapărat în expresia „dragoste la prima vedere”.

Ați fost fani polo/scrimă dintotdeauna sau totul a început cu Pavel/Ana Maria?

A.P.: Nu aveam prea multe cunoștințe despre acest sport. Țin minte cum profesorul de înot din facultate îi lăuda pe poloiști pentru munca depusă și pentru faptul că practică un sport extrem de greu. Acum îi dau dreptate și am ajuns să urmăresc meciuri de polo chiar și când Pavel nu este implicat.

P.P.: Nu mai departe de ecranul televizorului!

Ana Maria, știi să înoți bine? Ai intra în bazin la un schimb de mingi cu Pavel?

Pentru un sportiv de performanță, este o rușine să recunoască faptul că știe să înoate cât să nu se înece. Pavel îmi apreciază tehnica, dar eu nu sunt mulțumită și încerc să-mi îmbunătățesc stilul. Cât despre schimbul de mingi, am încercat și mi se pare de-a dreptul imposibil.

Pavel, știi să faci diferența între o sabie și o spadă. Cum? Ai intra pe planșă la un scurt asalt cu soția ta?

Mult timp nu am putut să le diferențiez, dar acum pot spune cum arată o spadă și cum arată o sabie. Am îmbrăcat costumul de scrimă pentru o sesiune foto. Nu este foarte confortabil și nici masca aceea de protecție… prefer să rămân la sportul meu.

IMG_0504

Ți-a plăcut inelul de logodnă din prima?

A.P.: În prima fază, am fost preocupată cum de ajunsese Pavel acolo (cererea în căsătorie a avut loc la Strasbourg, după ce am câștigat CE în proba pe echipe). După ce m-am dezmeticit, am spus DA-ul cel hotărât și am admirat inelul. Mi-au plăcut povestea din spatele lui și faptul că nu era un simplu inel cumpărat din magazin. A fost creat special pentru mine și știu că Pavel s-a străduit să iasă perfect.

Pavel, cum ți-a venit idea unui inel de logodnă atât de original?

Am vrut să fie ceva cu adevărat special. Știam cât de mult iubește Ana scrima și am spus că ar fi interesant să implic și acest aspect. A fost dificil de realizat, dar a ieșit totul perfect.

Cum ați știut că el/ea este Alesul/Aleasa?

A.P.: Am simțit. Pur și simplu. Chiar dacă au fost și neînțele­geri, ca în orice cuplu, am știut dintotdeauna că el este omul alături de care voi juca meciul vieții.

P.P.: Nu am știut de la început, doar că, prin felul ei de a fi, m-a făcut încet-încet să-mi doresc să îmi petrec restul zilelor alături de ea.

Cine a planificat și a pregătit nunta și cum a fost în luna de miere?

A.P.: Suntem o echipă și, chiar dacă fizic nu petrecem foarte mult timp unul cu celălalt, toate deciziile le luăm împreună. Încă nu s-a pus problema lunii de miere sau a vreunei vacanțe. Da, noi nu am fost până acum în vacanță din cauza orarului competițional. Sperăm ca până la pensie să bifăm și prima vacanță adevărată.

P.P.: Deciziile le luăm împreună, dar Ana s-a ocupat mai mult de organizarea nunții. Nu neapărat că ar fi o chestie pur feminină, dar ea a avut ceva mai mult timp liber în acea perioadă. Iar luna de miere încă o așteptăm. Imediat după nuntă, eu am fost nevoit să plec în Ungaria pentru un cantonament.

Vă antrenați și împreună?

A.P.: Abia apucăm să ne vedem. În ultima perioadă, ne-am folosit mai mult de tehnologie. Se întâmplă să ieșim cu bicicletele, dar, în timpul liber, preferăm să stăm departe de activitățile sportive. Oricum, inevitabil, vorbim despre sport.

P.P.: Nu chiar. Specificul sporturilor noastre nu prea se intersectează. Ieșim, ce-i drept, cu bicicletele, dar asta n-o putem considera antrenament.

Acasă, cine e șeful la vase?

A.P.: Când gătește el, eu sunt responsabilă. Și invers. Îl mai tachinez spunându-i că folosește toate ustensilele și că trebuie să renovăm după ce gătește el un preparat.

P.P.: În general, Ana este responsabilă, dar o ajut ori de câte ori are nevoie. Nu sunt de principiul „bărbatul pe canapea și femeia la cratiță“.

Dar la bucătărie?

A.P.: Cum nu stăm foarte mult acasă, nici nu gătim prea des. Visez la ziua când îmi voi face griji de genul „eu mâine ce mai gătesc?”, Dar și aici sarcinile sunt împărțite: eu mă ocup de mâncare, iar el face cele mai bune deserturi.

P.P.: Dacă vorbim de deserturi, îmi asum. Mai puțin ștrudelele cu mere. La mâncare, soția se ocupă mai mult.

IMG_0470

Știi ce muzică preferă?

A.P.: Eu aud muzică, nu o ascult. Și e o mare diferență. Pavel se ocupă de playlistul din mașină și chiar de muzica pe care o am la competiții și la antrenamentele de alergare. Uneori, mă ceartă că sunt în stare să ascult aceleași melodii luni întregi. Eu am nevoie doar de puțin „zgomot” antrenant.
De multe ori, nici nu rețin versurile, chiar dacă am ascultat o melodie de n ori.

P.P.: Nu este foarte pretențioasă în materie de muzică. Uneori ,mă rog de ea să-i schimb playlistul, iar în mașină, de cele mai multe ori ascultă radio.

Câte renunțări presupune conviețuirea în cuplu?

A.P.: Bineînțeles, toți avem tabieturi și momente în care vrem să fim singuri. Noi ne știm obiceiurile și ne lăsăm spațiu când este nevoie.

P.P.: Nu multe sau nu în cazul nostru. Sunt mici compromisuri pe care le faci de dragul celuilalt, dar nu chiar renunțări.

Acum ești… Popeasca. Te-ai obișnuit cu noul nume?

A.P.: Mi-am asumat acest nume de la început. Au fost voci care mi-au spus că ar fi bine să-mi păstrez numele, dar eu așa am fost învățată: după căsătorie, femeia ia numele bărbatului. Mi-a fost puțin greu la început în competiții, căci nu eram obișnuită și arbitrii erau nevoiți să mă strige de două ori. (râde) Chiar dacă Ana Brânză a devenit Ana Popescu, Brânzica rămâne aceeași.

Pentru doi sportivi de performanță, viața se împarte între antrenamente și competiții. Asta îndepărtează, apropie sau e o provocare?

A.P.: Ne îndepărtează fizic, ne apropie sufletește și este o provocare continuă să ne găsim timp pentru noi.

P.P.: Uneori, este destul de greu, unul vine și altul pleacă. De cele mai multe ori, ne bucurăm să fim măcar în aceeași locație de cantonament. Este o provocare și cred că acest lucru ne-a apropiat și mai mult.

Cum sunt revederile?

A.P.: Pline de bucurie și energie. Înainte de relația cu Pavel, eram singura dintre colege care nu ducea dorul casei. Acum, lucrurile s-au schimbat și sunt prima care „rupe ușa” după cantonament.

P.P.: Sunt frumoase, mai ales după o perioadă cu meciuri și competiții. Încercăm să ne bucurăm de fiecare moment.

Care dintre voi administrează finanțele și cine e mai cheltuitor?

A.P.: Tot ce înseamnă cheltuieli administrative sunt în sarcina mea, să zicem că sunt puțin mai atentă la data scadentă a facturilor. (râde) Amândoi suntem cheltuitori când merităm. Avem o regulă nescrisă: după fiecare reușită, avem voie să ne „premiem” cu un tur la shopping.

P.P.: Partea administrativă este tot în sarcina Anei. Ea se ocupă de facturi și cheltuieli. Nu suntem cheltuitori, iar Ana nu exagerează cu sesiunile de shopping, deși ar putea să mai renunțe la câteva genți și perechi de pantofi.

Cum sunt diminețile voastre?

A.P.: Abia aici apar problemele. (râde) Eu nu funcționez fără cele cinci minute de răsfăț și amân uneori ceasul mai mult decât este nevoie, iar Pavel se trezește de la primul acord. Mi-a tot promis că o să mă trezească cu apă rece pentru cât chin îndură. Sper totuși să nu ia astfel de măsuri.

P.P.: Atunci când nu sună ceasul și nu trebuie să plecăm la antrenament, sunt perfecte. Sunt dimineți în care lenevim sau altele în care ieșim undeva să luăm micul dejun, în funcție de starea noastră.

Cine vine cu idei gen cină romantică?

A.P.: El este „vinovat”. Mă surprinde cu invitații la cină sau descoperă alte minunății de locuri.

P.P.: Îmi place să o surprind pe Ana cu invitații în locuri care știu că îi plac sau cu ieșiri neprogramate.

Ce loc are romantismul într-o căsnicie?

A.P.: Are locul lui bine stabilit, iar o doză de romantism este recomandată, indiferent că este vorba de primul an de căsnicie sau al 50-lea.

P.P.: Romantismul este bun, chiar dacă mulți bărbați nu recunosc. Romantismul întotdeauna le cucerește pe femei.

Cu ce echipă de fotbal ține el? Stați la meciuri împreună?

Nu este un microbist convins. Așadar, am scăpat de calvarul femeilor, și anume „meciul și berea cu băieții”.

Ce vă apropie și ce vă diferențiază?

A.P.: Distanța cred că ne apropie cel mai mult. Când știi că petreci puțin timp cu persoana iubită, încerci să-l faci cât mai plăcut și cât mai calitativ. De multe ori, nu ne înțelegem la mâncare, dar ne „împrietenim” imediat și ajungem la burgeri.

P.P.: Pe cât de multe lucruri avem în comun, tot în atâtea suntem total diferiți. Însă avem un secret care ne unește… râdem mult împreună și e întotdeauna mai ușor să treci peste neînțelegeri cu zâmbetul pe buze.

Ca să găsești fericirea, trebuie să ai răbdare și să tot cauți?

A.P.: La mine, fericirea a venit singură. Nici nu știu cât am calculat-o sau așteptat-o. A venit și am primit-o cu brațele deschise. Cred că important este momentul în care vine, să nu fim atenți la altceva și s-o lăsăm astfel să treacă pe lângă noi. Niciodată nu știi dacă se va întoarce!

P.P.: Trebuie să ai un dram de noroc. Noi suntem norocoși.

Material preluat din ediția de august a Revistei Femeia.

Text: Ivana Iancu

Foto: Mihai Nicolae    

MAKE-UP: Dana Petrina    

HAIR: Andreea Stancu

Ședința foto a fost realizată la ceainăria Greentea. Mulțumim pentru sprijin.

Citește și:

Valeria Răcilă: Alege sportul, nu confortul!

Maria Adela Constantin: Nu pot trăi fără sport!

Laura Badea: Campioană în sport și în viață


Lasă un răspuns

Sus