Cât de des schimbi cearceafurile?

 

Cearceafurile trebuie schimbate la intervale regulate, iar dacă nu faci asta regulat există riscul de a face astm şi boli de piele.

Cât de des schimbi cearceafurile?

Statistica arată că schimbarea cearceafurilor este operaţiunea domestică cea mai neglijată. Păstrarea aşternuturilor murdare pentru mai mult de două săptămâni, acesta fiind şi intervalul optim de împrospătare a lor, predispune la numeroase de riscuri pentru sănătate, precum astmul, rinitele alergice şi eczeme.

Păstrarea unei igiene corecte în dormitor când vine vorba de schimbarea aşternuturilor înseamnă mult mai mult decât simpla lor împrospătare, în condiţiile în care timpul pe care îl petrecem dormind, ajunge la aproximativ o treime din viaţă. Între cearceafuri se adună şi rămân reziduri de natură organică care pot face foarte rău.

Corpurile noastre elimină milioane de celule ale pielii în fiecare zi, dintre care multe se desprind în timpul somnului şi se depozitează în pat. Alături de celulele din piele, corpurile noastre secretă şi fluide, transpiraţie şi uleiuri în timpul unui somn îndelungat. Aceste reziduuri conţin alergeni care pot cauza complicaţii de sănătate, unele dintre ele foarte grave. Dacă sunt inhalaţi, aceşti alergeni pot provoca astm şi rinită şi chiar înrăutăţi sau declanşa boli de piele.

Schimbarea cearcefurilor o dată pe săptămână, este soluţia ideala, iar intervalul de două săptămâni este termenul maxim. În plus cearceafurile trebuie spălate la o temperatură de cel puţin 60 de grade, uscate la aer curat şi soare şi, dacă s epoate călcate, mai ales dacă sunt folosite de copii sau persoane cu predispoziţie la alergii.

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 30 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 30 septembrie 2026

Mirabela Grădinaru a revenit la o ținută cunoscută pentru participarea la un eveniment dedicat Reginei Maria. Alături de Nicușor Dan, partenera președintelui a fost prezentă la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, într-o combinație de pantaloni negri și bluză neagră cu detalii albe, inspirată de ia tradițională. Ansamblul fusese purtat și în […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 28 septembrie 2026

Finalul întâlnirii dintre Papa Leon al XIV-lea și cuplul prezidențial francez a adus un moment aparent incomod pentru Brigitte Macron. În timp ce suveranul pontif a continuat conversația cu Emmanuel Macron, soția președintelui a rămas pentru câteva clipe în afara discuției. Diferența dintre felul în care Papa și-a luat rămas-bun de la cei doi a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp