Esti aici
Femeia.ro > Casa și grădina > Numele trandafirului

Numele trandafirului

Trandafirii au fost cântați de poeți și muzicieni din cele mai vechi timpuri, căci aceste flori uluitoare nu contenesc să ne farmece cu frumusețea, dar mai ales cu mireasma lor.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii de pretutindeni au îndrăgit trandafirii. Se pare că primii trandafiri au înflorit acum 35 de milioane de ani: au fost găsite măceșe în Europa și ghirlande de trandafiri pietrificate în mormintele egiptene. Romanii erau mari iubitori ai trandafirilor, iar Cupidon a transformat această floare într-un simbol al secretului: i-a oferit un trandafir zeului Tăcerii, pentru a nu spune nimic despre escapadele amoroase ale lui Venus. După acest model, tavanul încăperilor romane era decorat cu trandafiri, iar oaspeților li se reamintea astfel se păstreze tăcerea privind lucrurile discutate la masă. Sub Rosa, sub trandafiri, a devenit o metaforă pentru confidențialitate.

Într-o legendă arabă, toți trandafirii erau la începuturi albi, până când, într-o noapte, o privighetoare s-a îndrăgostit de un trandafir alb. În acea vreme privighetorile nu cântau atât de frumos ca acum, doar ciripeau ca orice alte pasăre. Dar dragostea acestei privighetori era atât de mare încât a început să cânte divin. În cele din urmă s-a apropiat de floare și a îmbrățișat-o strâns, iar spinii i-au străpuns inima, colorând trandafirul în roșu.

În istoria Angliei, trandafirul a devenit simbolul facțiunilor care doreau să controleze țara. Războiul rozelor, purtat între York (trandafir alb) și Lancaster (trandafir roșu) a durat peste 30 de ani, iar în urma lui cele două case s-au aliat prin mariaj și au dat naștere unei noi dinastii de regi.

În zilele noastre nu ne putem imagina o grădină fără trandafiri și într-adevăr cele mai îndrăgite soiuri sunt cele parfumate. Mulți grădinari creează chiar adevărate rozarii în terenurile lor, fiind mândri nu doar de frumusețea florilor, ci și de mireasma lor îmbătătoare, care învăluie grădina în zilele calde de vară.

Parfum Flower Company s-a specializat în distribuirea trandafirilor parfumați în toată lumea. Este vorba de soiuri special create și cultivate pentru aranjamente și buchete deosebite, parfumate. Iar acum, Parfum Flower are o filială și în România. Ce înseamnă asta? Înseamnă că trandafirii ajung în România direct din Kenya, fără să mai treacă prin Olanda. Drumul mai scurt reduce foarte mult costurile, iar beneficiarii pot avea parte de splendoarea acestor flori mai simplu și la îndemână. Am vorbit cu Wouter de Vries, managerul olandez al companiei, despre proiectul România și despre trandafirii parfumați.

Cum ai pus bazele Parfum Flower Company?

Acum opt ani l-am cunoscut pe Tim Hobbs, horticultorul care are ferma din Kenya, care cultivă o mulțime de trandafiri parfumați. El abia începuse să cultive trandafiri parfumați, iar eu m-am îndrăgostit de mirosul lor. Oamenii cereau să cumpere trandafiri parfumați, dar nimeni nu vindea așa ceva. Ne amintim de trandafirii parfumați din anii ’60, așa că împreună cu Tim am spus: hai s-o facem, să producem și să vindem trandafiri parfumați.

Ai lucrat și înainte în industria florilor?

Da. Am lucrat în industria florilor, în Norvegia, am vizitat pe atunci sute de floriști, dar am renunțat la acest job. Zburam de două ori pe săptămână în Norvegia și am început să export flori în Scandinavia. Apoi cineva a venit la mine, mi-a spus că are niște trandafiri și m-a întrebat dacă pot face ceva cu ei. Am zis da, am renunțat la afacerea din Scandinavia. Am început afacerea la 24 de ore după ce am bătut palma. A doua zi am început importul.

Trebuia să fii un expert în trandafiri?

Nu, dacă iubești trandafirii, este de ajuns. Trandafirii de la supermarket se păstrează șapte zile în vază, dar nu se deschid. În timp ce trandafirii noștri se deschid, miros, sunt vii, e alt produs. E o experiență. E o bucurie. De obicei ofereai flori la ziua de naștere și la ocazii. Acum oferim ciocolată, vin, alte lucruri. Dar acești trandafiri sunt speciali și îi fac fericiți pe cei care-i primesc. O săptămână te poți bucura de buchet.

Buchetul asortat este realizat din trandafiri roz, roșii și un soi care imită culoarea pergamentului, cu parfum fin, ușor vetust.

Vei avea un magazin aici sau doar vei importa flori în România?

Acum importăm doar, direct din Kenya. Logistica din Olanda spre România era complicată, iar așa ajung mai repede și îi vindem floriștilor. Nu putem merge direct la fiecare florist, dar îi importăm și floriștii fac comandă. Floriștii apoi pregătesc buchete, evenimente. Nu sunt pentru orice florist, ci doar pentru cei mai buni.

Faci echipă cu Tim din Kenya?

Da, partenerul meu este horticultorul, eu mă ocup de livrări.

Sunteți o echipă mare?

Da, avem 15 oameni în echipă în Olanda. Livrăm trandafiri în Anglia, Franța și Olanda, acum începem în România și poate și alte țări.

L-ai cunoscut pe David Austin, creatorul multor soiuri de trandafiri parfumați?

Da, desigur. Este o legendă, l-am întâlnit de două ori, i-am trimis un mesaj pe whatsapp azi fiului lui, i-am spus ca florile lui au ajuns în România. Mă întâlnesc cu el în New York, peste trei luni. Trandafirii David Austin sunt livrați în toată lumea și o dată la trei-patru luni ne întâlnim și vorbim de soiuri noi. Avem soiuri noi și acum, aici. Am o fotografie și cu tatăl lui și sunt mândru că l-am cunoscut.

Ai adus doar trandafiri David Austin aici?

Nu, doar o parte, 12 soiuri, alte 12 soiuri – Meilland. Am relații cu ei foarte bune, e uimitor ce fac în Franța. David Austin e foarte englez, ei sunt foarte francezi, dar nu concurează între ei, fiecare are nișa lui. David Austin sunt preocupați mai mult de formă și de parfum, dacă e posibil, francezii sunt interesați în principal de parfum. Și familia Meilland este foarte pricepută la crearea soiurilor.

Familia Meilland cultivă trandafirii în Franța sau în altă țară, tot în Africa?

Toți trandafirii de aici sunt din Africa, cultivați la ferma Tambuzi. Toată echipa mea, toți cei care lucrează pentru Parfum Flower Company au mers măcar o dată în Africa, la ferma Tambuzi. Vizitează ferma, i-am trimis pe toți acolo. E una din cele mai bune ferme din lume. Important de spus, au emisii de carbon zero. Aici încă nu e ceva stringent, dar ferma e deja de acest tip. Nu producem doar trandafiri frumoși, ne preocupă și ecologia. Firma noastră din Olanda importă flori și de la alte ferme, din America de Sud, florile de acolo vor ajunge și în Romania, în viitor, pentru a crea o linie directă între fermă și piața de aici.

Care este trandafirul tău preferat?

E foarte greu de spus, pot alege două soiuri? Ar fi Prince Jardinier de la David Austin și Constance de la Meilland.

 

Articol apărut în revista Grădina mea de vis nr. 4/2020.

Text: Dana Verescu
Foto: Roxana Melnicu

Revista Grădina mea de vis poate fi cumpărată în format pdf și citită aici:
https://www.magzter.com/RO/Burda-Romania/Gradina-mea-de-vis/Home/

 

Comments

comments

One thought on “Numele trandafirului

Lasă un răspuns