CARIERĂ ȘI BANI

Oportunități profesionale și independență financiară pentru femei

Categoria Carieră și bani de pe Femeia.ro este dedicată femeilor care își doresc mai mult control asupra vieții profesionale și financiare. Într-o lume în care schimbările se petrec rapid, iar piața muncii devine tot mai competitivă, nevoia de informare corectă și de sprijin în dezvoltarea profesională devine esențială.

Aici sunt reunite resurse utile pentru evoluția în carieră, reconversie profesională, creșterea veniturilor, negocierea salariului și gestionarea responsabilă a bugetului personal. Scopul secțiunii este de a oferi femeilor instrumente clare care să le sprijine să-și atingă potențialul și să își construiască o viață financiară sigură și independentă, indiferent de domeniul în care lucrează sau de etapa în care se află.

Conținutul este prezentat într-un mod accesibil, astfel încât cititoarele să poată aplica sfaturile imediat, fără jargon financiar greu de înțeles, dar cu informații potrivite contextului economic actual.

Business la feminin: antreprenoriat și leadership

Tot mai multe femei aleg să-și deschidă propriile afaceri sau să ocupe poziții de conducere în organizații diverse. Subsecțiunea dedicată businessului la feminin oferă informații concrete despre:

  • pași de început în antreprenoriat

  • acces la finanțări și programe de sprijin

  • managementul echipei și dezvoltarea unui brand personal

  • echilibrul între carieră și viața de familie

  • povești inspiraționale ale femeilor de succes

Femeia.ro încurajează inițiativa și curajul, oferind modele reale și exemple care pot deveni motivație pentru cititoarele ce își doresc să înceapă o călătorie profesională pe cont propriu.

Se pune accent pe reușitele care vin din disciplină, învățare continuă și adaptare, fără presiunea perfecțiunii și fără comparații cu alții.

Dezvoltare și reconversie profesională: un nou început oricând

Viața profesională nu este întotdeauna liniară. Uneori este nevoie de schimbare: trecerea într-un nou domeniu, completarea studiilor, perfecționarea competențelor sau revenirea la muncă după o pauză pentru creșterea copiilor.

Această secțiune prezintă resurse utile precum:

  • cursuri accesibile pentru recalificare

  • tehnici pentru realizarea CV-ului modern

  • pregătirea pentru interviuri

  • recomandări pentru lucrul remote și freelancing

  • soluții pentru depășirea anxietății legate de job

Se promovează ideea că orice femeie are dreptul să își redefinească traseul profesional atunci când simte că este momentul.

Gestionarea banilor: decizii inteligente pentru viitor

Independența financiară este un element important pentru siguranța unei femei. De aceea, categoria Carieră și bani include ghiduri pentru:

  • organizarea bugetului personal

  • economii lunare eficiente

  • investiții începătoare

  • asigurări și planuri financiare

  • evitarea datoriilor și a cheltuielilor impulsive

Informațiile sunt explicate simplu, oferind un sprijin real pentru decizii financiare responsabile, care pot aduce liniște pe termen lung.

22 august
06:37
De Corina Matei |
Iulia Gorneanu, în veșmintele Reginei

O apariție frapantă pe străzile Bucureștilor, Iulia Gorneanu atrage privirile prin aerul retro, precum și prin veșmintele potrivite într-un mod cu totul aparte. Firavă, mititică, ai zice că ­trece mai degrabă neobservată, Iulia te face să întorci ­capul după ea. Și, mai ales, te face să vrei să afli ce se ascunde după privirea melancolic-misterioasă, […]

Citeste mai mult
10 august
06:27
De Corina Matei |
Corina Constantin, aur pentru România

După ce, în luna iunie, s-a întors de la Incheon (Coreea de Sud) cu titlul de campioană mondială de gimnastică aerobică, Corina se poate mândri că a câștigat tot ce se poate câștiga în acest domeniu al sportului. Și, cu siguranță, a cucerit inimile românilor. Câștigătoare a Jocurilor Mondiale, dublă campioană europeană la proba individuală, […]

Citeste mai mult
25 iulie
06:00
De Corina Matei |
Bucăți de artă utile zi de zi, cu Elena Andrei

Când te-ai decis să o iei pe calea ta ca mic întreprinzător, orice mână întinsă este mană cerească. De aceea ne-am gândit că poveștile membrelor BWFR (Business Women Forum Romania) ți-ar putea fi de folos, așa că urmărește site-ul nostru… Iată povestea Elenei, artist plastic: Sunt Elena Andrei, am 32 de ani şi sunt artist […]

Citeste mai mult
25 iulie
06:00
De Corina Matei |
Academia Banilor: 3 mutări care vă pot optimiza afacerea

Este deja mijlocul verii… Iulia se uita la cash flow-ul ei și mă privea cu o expresie foarte dezamăgită. “Cifrele sunt OK, însă mult mai mici decât mă așteptam… Speram să mă aflu într-o situație mai bună până acum și plănuiam să aplic pentru o mică linie de credit pentru a-mi cumpăra o mașină nouă […]

Citeste mai mult
21 iulie
06:52
De Corina Matei |
Mihaela Tatu: Am atât de multe de făcut, de învățat și de dăruit

Mihaela Tatu este „De 3X femeie”, un ghem de energie, feminitate multă, o sclipire jucăușă în ochi și o putere pe care o emană prin toți porii. Așa o știe publicul, așa este Mihaela, cea care a consacrat un format de televiziune. Da, viața ei bate filmul și a avut curajul de a transforma fiecare […]

Citeste mai mult
20 iulie
06:47
De Corina Matei |
Melania Medeleanu: Fiecare zi mi-e plină de sens

Melania Medeleanu este o prezență de o candoare nedisimulată. Dar cred că ea face parte din familia acelor femei pe care le-a acreditat un film celebru, „Magnolii de oțel”. Și nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a crea metafore vorbind despre viața și cariera unei femei care a construit cu inteligență și tenacitate […]

Citeste mai mult
19 iulie
06:53
De Corina Matei |
Dana Constantinescu: Misiunea mea este să-i ajut pe oameni

Sănătatea este importantă pentru orice națiune. Prevenția este utilă, însă nu poate feri de orice afecțiune. În spatele medicamentelor și vaccinurilor se află oameni cu dragoste de oameni. De câteva luni, Dana Constantinescu conduce echipa de Corporate Affairs, Communication and Vaccines a GSK România. O funcție pe cât de pompoasă, pe atât de plină de […]

Citeste mai mult
17 iulie
01:56
De Echipa Femeia |
10 sfaturi utile in cariera

Pregatirea profesionala si experienta nu sunt suficiente pentru a avea o cariera de succes. Uneori este bine sa ai abilitatea de a da din coate, iar asta presupune increderea in sine si abilitatea de a -ti pune in valoare calitatile. Iata cele 10 sfaturi utile in cariera: 1. Nu te considera exploatata. La job muncesti! […]

Citeste mai mult
13 iulie
06:54
De Corina Matei |
Camelia Cavadia: Cărțile sunt parte din mine

Cred că toate profesiile care presupun comunicare au limitele lor. Trebuie să respecți normele de scriitură și, oricât de ofertant ar fi subiectul, până la urmă, este un produs efemer. O spun în cunoștință de cauză. Povestea asta cu forța cuvântului și cum poți să creezi imagini, să transmiți sentimente e veche, dar mereu nouă […]

Citeste mai mult
12 iulie
06:38
De Corina Matei |
Victoria Asanache, navigator pentru pacienții oncologici

Victoria Asanache este primul și singurul navigator de pacienți practicant din România. Mai mult, a reușit să includă această meserie în Clasificarea Ocupațiilor din România, pentru ca pacienții oncologici să aibă șansa de a beneficia de sprijin în tratamentul și relația cu medicul lor. Sunteți primul navigator de pacienți din România. Ce face un navigator […]

Citeste mai mult
11 iulie
06:34
De Corina Matei |
Laura Ioana: Auzul te poate păcăli, dar inima simte purul adevăr

Laura Ioana e traducător în limbaj mimico-gestual și prezintă jurnalul TVR 1 de la ora 14 și emisiunea „Oameni ca noi“ de la același post de televiziune. E o meserie care implică multă dăruire pentru că, dincolo de gesturile care țin loc de cuvinte, trebuie să transmiți emoții. Când trăiești în societate, informația este necesară, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp