PSIHOLOGIE ȘI RELAȚII

Psihologie, echilibru emoțional și relații sănătoase

Categoria Psihologie și relații de pe Femeia.ro oferă sprijin informațional femeilor care își doresc să se cunoască mai bine, să gestioneze stresul, să comunice eficient și să construiască relații armonioase cu cei din jur. Într-o lume în care ritmul este din ce în ce mai alert, iar presiunea socială tot mai mare, această secțiune devine un spațiu de orientare și claritate, cu informații bazate pe specialiști în psihologie și sănătate emoțională.

Aici sunt abordate subiecte legate de inteligența emoțională, echilibru interior, mecanisme de gestionare a anxietății, construirea încrederii în sine, dar și dinamica relațiilor moderne: cum își păstrează o femeie propria identitate în cuplu, cum recunoaște semnele unei relații toxice sau cum poate comunica sănătos cu partenerul, copilul sau familia extinsă.

Conținutul este prezentat într-un mod practic și accesibil, astfel încât fiecare cititoare să poată aplica imediat informațiile în situațiile reale din viața ei.

Cuplu și iubire: conectare, comunicare și respect

Relațiile de cuplu evoluează constant, la fel și provocările care apar de-a lungul timpului: primele întâlniri, schimbările din timpul conviețuirii, crizele temporare sau transformările aduse de parentalitate. În această secțiune sunt incluse articole despre:

  • comunicare empatică între parteneri

  • expresia sănătoasă a nevoilor personale

  • dorință, atașament și apropiere afectivă

  • echilibru între viața personală și cea în doi

  • gestionarea conflictelor fără tensiuni inutile

Se pune accent pe acceptarea diversității relațiilor, pe libertatea femeii de a-și exprima vocea și pe importanța respectului reciproc. Totodată, sunt oferite informații despre consiliere de cuplu, suport psihologic și limite sănătoase, mai ales în situațiile în care relațiile devin dureroase sau abuzive.

Scopul este ca fiecare femeie să se simtă în siguranță să-și construiască o viață personală care să reflecte cu adevărat cine este și ce își dorește.

Mama și copilul: legături emoționale puternice și parenting conștient

Relația mamă–copil este una dintre cele mai importante din viața unei femei. Această subcategorie oferă informații despre parenting empatic, adaptat etapelor psihologice ale copilului și nevoilor fiecărei familii. Cititoarele pot găsi:

  • soluții pentru comunicare calmă cu cei mici

  • sprijin în perioade dificile, precum tantrumuri sau anxietate

  • abordări moderne despre autonomie și încredere

  • echilibrul dintre rolul de mamă și viața personală

  • sfaturi pentru mame epuizate sau copleșite

Abordarea este lipsită de judecată și stereotipuri, punând pe primul loc sănătatea emoțională a copilului și a mamei.

Femeia.ro redă realitatea sinceră din viața părinților: momente frumoase, dar și oboseală, vinovăție sau îngrijorări. Informațiile au un ton empatic și realist, pentru ca nicio femeie să nu simtă că este singură în provocările sale zilnice.

17 martie
15:36
De Echipa Femeia |
Cum transformi în avantaj izolarea în casă din cauza pandemiei

Uneori, când parcă nu mai vezi nicio ieșire din situația în care te afli, cum ar fi izolarea, în cazul de față, e de ajutor să schimbi perspectiva, să privești lucrurile din alt unghi. Și parcă prin minune soluțiile încep să apară. De fiecare dată când mi-a fost mai greu în viață, mă gândeam: „Oare […]

Citeste mai mult
12 martie
19:12
De Echipa Femeia |
Ghid de comunicare în criză, lansat pentru firme

Sunt vremuri de restriște, în care totul este pus la încercare: vigilența noastră, sistemul nostru imunitar, solidaritatea, puterea de reziliență personală, dar și profesională. Într-un timp mai scurt sau mai lung, această criză va trece și, din nefericire, pe lângă tributul uman plătit, vom plăti și un tribut financiar: multe firme, dacă nu se adaptează […]

Citeste mai mult
10 martie
08:33
De Echipa Femeia |
Cum îți obișnuiești copilul să mănânce singur

Dacă micuțul tău a ajuns la vârsta de doi anișori și tot mai așteaptă să-i dai în guriță, înseamnă că persoanele care-l îngrijesc (mami, buni, bona) îl cocoloșesc prea mult sau sunt mereu pe grabă la ora mesei și nu l-au învățat deprinderea aceasta. Așa că este timpul să pui la punct un plan pentru a-l obișnui să mănânce singur.

Citeste mai mult
05 martie
15:47
De Echipa Femeia |
Citate si mesaje de 8 martie pentru femeia din viața ta

Pe 8 martie este Ziua Internațională a Femeii. Noi, românii, ne-am obișnuit să sărbătorim nu numai femeia, ci și mama în această zi, deși există și o lege care a instituit Ziua mamei și Ziua tatălui, publicată în Monitorul Oficial 694/15 octombrie 2009. Astfel Ziua mamei a fost stabilită în prima duminică a lunii mai, iar Ziua […]

Citeste mai mult
02 martie
16:02
De Echipa Femeia |
8 martie: află istoricul Zilei Internaționale a Femeii

În zilele noastre, 8 martie este, cel puțin în România, de multe ori doar prilej doar de a primi buchete de flori și cadouri din partea bărbaților. Însă nu a fost tot timpul așa, iar istoria acestei zile și a câștigării drepturilor de care ne bucurăm acum se poate spune că a fost scrisă cu […]

Citeste mai mult
28 februarie
06:37
De Corina Matei |
Sex cu burtică. Cum te poți bucura în continuare de sex când ești gravidă?

La un moment dat, realizezi că boaba aia de fasole pe care ai văzut-o la prima ecografie a început să crească. Poate vă gândiți că nu ar trebui să faceți sex în această perioadă, să nu îl deranjați. De fapt, omulețul, chiar mai mare fiind, nu are nicio treabă cu ce faceți voi în „camera alăturată“.  […]

Citeste mai mult
19 februarie
12:48
De Alina Neamtu |
Care sunt caracteristicile celui mai bun ceas GPS pentru copii

Un număr tot mai mare de părinţi caută soluţii pentru a monitoriza eficient copilul atunci când nu se află lângă el şi pentru a se asigura că cel mic nu se va pierde. Sunt des întâlnite situaţiile în care, spre exemplu, într-un magazin uriaş sau într-un parc mare şi aglomerat, copilul pur şi simplu fuge […]

Citeste mai mult
12 februarie
16:01
De Corina Matei |
Afrodisiacele sau o mână de ajutor pentru dragoste cu spor

Afrodiziacele i-au fost de ajutor omului din vremuri străvechi. Dacă astăzi folosim unii medicamente, alții ceaiuri și alimente, pe vremuri erau folosite fel de fel de combinații, care de care mai năucitoare. Nostradamus, cunoscut pentru catrenele sale profetice, a fost un reputat medic al vremii sale, apreciat și pentru ajutorul recomandat celor cu probleme sexuale. […]

Citeste mai mult
11 februarie
17:29
De Echipa Femeia |
Copilul tău e în siguranță pe internet? 10 sfaturi pentru părinți

Părinții nu trebuie să se teamă de tehnologie, ci trebuie să își acorde timpul necesar pentru a înțelege că tinerii o folosesc astăzi într-un mod total diferit față de adulți, iar acest lucru este în regulă. Ține de fiecare părinte să discute deschis cu copilul lui despre utilizarea tehnologiei și siguranța sa în mediul online. […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp