Ce faci a doua zi?

Clipele frumoase și pasionale tocmai petrecute alături de partener sunt înlocuite de îngrijorările unei sarcini nedorite.

Se întâmplă frecvent atunci când partenerii aleg să nu se protejeze în timpul actului sexual sau atunci când metoda contraceptivă aleasă a eșuat sau a fost folosită incorect. În aceste cazuri, dacă o sarcină nu este o opțiune pentru moment, lucrurile se pot complica brusc. Dacă te regăsești în aceste situații, metodele contraceptive moderne te ajută să recâștigi controlul asupra vieţii tale. Contracepția de urgență este o alternativă sigură pentru a preveni riscul apariției unei sarcini atunci când are loc un „accident”. Folosită cu succes de peste 30 de ani de femeile din întreaga lume, contracepția de urgență a fost creată pentru a le oferi opțiunea de a decide ele însele care este cel mai potrivit moment pentru o sarcină.

Cum funcționează?

Contracepția de urgență este singura metodă care poate fi folosită după actul sexual neprotejat pentru a preveni o sarcină nedorită. Metoda este eficientă datorită faptului că substanța activă din componența sa are efectul de a amâna sau bloca ovulația, împiedicând astfel fecundarea și prevenind apariția sarcinii.

Când este bine să te gândești la contracepția de urgență?

  • Dacă nu ai folosit nicio metodă contraceptivă care să elimine grijile privind o sarcină nedorită.
  • Dacă ai preferat să te bazezi pe metode tradiționale, cu risc foarte ridicat și al căror eșec face posibilă apariția sarcinii nedorite, în special metoda calendarului și metoda retragerii.
  • Dacă folosești anticoncepționale și ai uitat să iei două pastile sau mai multe.
  • Dacă prezervativul s-a rupt sau a alunecat.
  • Dacă ai utilizat incorect o altă metodă contraceptivă și îți dorești să eviți apariția unei sarcini.

Cum se folosește?

Timpul este prețios. Prima condiție pentru obținerea efectului dorit este utilizarea contracepției de urgență cât de repede după contactul sexual neprotejat. Mergi imediat la farmacie și vezi ce opțiuni ai.

Atenție la combinațiile de medicamente. Anumite medicamente pot interacționa cu unele dintre componentele contracepției de urgență, putând anula efectul metodei. De aceea, este important să consulți cu atenție prospectul și indicațiile, asigurându-te astfel că metoda nu este compromisă de nimic.

Disponibilă în farmacii. Majoritatea metodelor contraceptive de urgență sunt disponibile în farmacii și nu este nevoie de prescripție de la medic pentru a le cumpăra. 

Contraindicații

  • Persoanele alergice la componentele metodei respective.
  • Femeile fumătoare, cu vârsta de peste 35 de ani.
  • Femeile care sunt deja însărcinate. În aceste situații, contracepția de urgență nu are niciun efect asupra sarcinii și nici nu afectează sănătatea mamei sau evoluția sarcinii.

Articol preluat din ediția de noiembrie 2014 a revistei Femeia.

Autor: Cătălina Oprea

Sursa foto:Fotolia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp