Ceai negru si portocale pentru sănatatea femeilor

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ceai negru si portocale pentru sănatatea femeilor

Consumul regulat de ceai negru şi portocale poate reduce riscul de îmbolnăvire de cancer ovarian cu până la 31%, datorită conţinutului de flavonoide și compuşi chimici antioxidanţi.

Cercetătorii de la University of East Anglia din Marea Britanie au studiat dietele a 171.940 de femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 55 de ani, pe o perioadă de peste 30 de ani şi au descoperit că cele al căror regim alimentar conţinea cantităţi mari de flavonoide, un tip de antioxidanţi găsit în ceai negru, vin roşu, mere şi citrice, au prezentat un risc mult mai scăzut de îmbolnăvire de cancer ovarian.

Pentru femeile care beau ceai negru în mod regulat, riscul a scăzut cu până la 31%, iar, pentru cele care consumă cantităţi mari de suc de citrice, în special de portocale, riscul a scăzut cu 21%, potrivit datelor studiului publicat în American Journal of Clinical Nutrition.

Principalele surse de flavonoide includ ceaiul negru şi citricele, dar și merele, legumele verzi și conopida și broccoli, care pot fi foarte uşor de inclus într-o dietă, lucru care ne sugerează că schimbări simple ale obiceiurilor alimentare pot avea un impact important în ce priveşte reducerea riscului de instalare a cancerului ovarian.

Experţii cred că flavonoidele oferă protecţie îmbunătăţind circulaţia sangvină şi prevenind inflamaţiile. Totuşi, medicii avertizează femeile să nu se bazeze exclusiv pe o dietă bogată în antioxidanţi şi să efectueze controale medicale regulate, mai ales în situaţia în care în familie au existat cazuri de cancer ovarian sau mamar.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 august 2026
De Ioana Bucur | 03 august 2026

Dani Piersic, fiul cel mic al marelui actor Florin Piersic, a oferit publicului o rară incursiune în viața sa personală. Cu ocazia împlinirii a doi ani de la căsătorie, acesta a publicat pe Instagram mai multe fotografii din albumul familiei, alături de un mesaj dedicat soției sale, Orsolya. Deși provine dintr-una dintre cele mai cunoscute […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 13 august 2026
De Raluca Ogaru | 13 august 2026

Laura Cosoi a publicat imagini cu corpul său la două săptămâni după ce a devenit mamă pentru a cincea oară. Actrița și prezentatoarea TV a vorbit deschis despre recuperarea postpartum, dar a precizat că nu încearcă să revină rapid la dimensiunile de dinaintea sarcinii. În cazul ei, alăptarea contribuie la scăderea în greutate, după cum […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp