Ceaiuri interzise copiilor. Evită aceste plante!

Ceaiuri interzise copiilor. Evită aceste plante! Până la 5 ani, micuţul tău are restricţii în privinţa anumitor ceaiuri.

Este util când îl doare burtica, e constipat sau deranjat. Dar efectul terapeutic poate fi cel contrar dacă îi dai ceaiul nepotrivit. Din trei motive, toate la fel de importante:

  • efectele agresive pe termen scurt şi lung, pe care multe ceaiuri le pot avea asupra dezvoltării armonioase a puiului tău, atât fizic, cât şi intelectual.
  • laptele matern – până la vârsta de șase luni puiul tău nu are nevoie de alte lichide în afară de laptele matern.
  • efectele imediate – ceaiurile îi umplu burtica, îi scad pofta de mâncare, iar dacă îl obişnuieşti – greşit! – cu ceaiul îndulcit, îl va prefera în detrimentul laptelui matern, ceea ce îi va întârzia creşterea.

Ceaiuri interzise copiilor

Iată care sunt ceaiurile de evitat pentru bebe, dar şi pentru tine (dacă alăptezi, îi transmiţi tot ce consumi tu):

Ceai negru – face parte din aceeaşi familie cu ceaiul verde şi alb, diferenţa fiind dată de felul în care au fost uscate frunzele. Chiar şi în cazul nostru, al adulţilor, cofeina din ele poate duce la stări de agitaţie. La copii, efectele sunt toxice, iar cel mic se manifestă printr-o stare de agitaţie extremă. Pe termen lung, îi poate dezvolta anumite anxietăţi. De aceea se numără printre ceaiuri interzise copiilor.

Ceai de tei – în popor se spune că nu este bun, mai ales pentru băieţei. Totodată, nu este indicat din pricina efectului sedativ – este un bun calmant pentru copiii agitaţi, dar substanţele excitante din compoziţia florilor de tei inhibă anumite funcţii ale creierului.

Ceai de salvie – nu bea nici tu, pentru că diminuează cantitatea de lapte şi îţi vei priva puiul de lăpticul atât de necesar.

Nici ceaiul de coada şoricelului nu este indicat, din acelaşi motiv. La fel se întâmplă dacă incluzi în meniul tău condimente, aparent inofensive, precum pătrunjelul sau oregano.

Ceaiul de sunătoare face parte tot din categoria de ceaiuri interzise copiilor, în special celor mai mici de șase ani. Asta deoarece poate provoca diaree sau constipație, greață și vomă.

Înainte de diversificare!

Cât timp îl alăptezi, bebeluşul tău primeşte toţi nutrienţii de care are nevoie din lapte, care îi asigură şi hidratarea optimă. Adică, lăpticul tău îi ţine şi de foame şi de sete, fiindcă are în compoziţie 90% apă. Nu este indicat să-i dai ceai, pentru că laptele matern îl protejează natural de afecţiunile care apar în sfera digestivă. Iar ceaiul îl poate lipsi de anumite minerale. Este în ordine să-i dai ceai neîndulcit de muşeţel (dacă e constipat), de mentă (dacă are diaree), ceai de chimen sau fenicul (recomandat pentru calmarea colicilor şi balonării). Nu-i da nici apă până când începi diversificarea!

De evitat

Până la vârsta de 5 ani evită să-i dai ceaiuri îmbuteliate: conţin mult zahăr şi conservanţi. Nu abuza nici de ceaiurile la plic, pentru că şi ele ascund zahăr.

Articol exclusiv online
Text: echipa Femeia.
Sursa foto: pixabay.com/

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 08 iunie 2026
De Ioana Bucur | 08 iunie 2026

O fotografie publicată recent de Andreea Esca pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării mamei sale, a generat un val neașteptat de reacții în mediul online. Imaginea, însoțită de un mesaj emoționant de „La mulți ani”, a atras rapid mii de aprecieri și comentarii, însă nu toate au fost pozitive. Vedeta PRO TV a ales să […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp