Cinci trucuri simple pentru a fi binedispus

Dacă ai nevoie să te binedispui, nu este nevoie să aştepţi să mergi într-un loc exotic sau să câştigi la loterie. O revizuire a micilor obiceiuri din timpul zilei îţi poate aduce fericirea.

Începe ziua într-o manieră sănătoasă, este îndemnul experţilor. Persoanele care consumă, în medie, trei ceşti de ceai verde, din cand in cand, sunt mai puţin predispuse la depresie decât acelea care nu au acest obicei. În acest caz, responsabilă cu buna dispoziţie este teanina, un compus al ceaiului verde care are rolul de a grăbi eliberarea serotoninei, un neurotransmiţător prezent în diverse organe, incluzând sistemul nervos central, cu rol important în prevenierea apariţiei depresiei şi a anxietăţii, spune studiul publicat de revista Prevention.

Ziua trebuie să continue cu un prânz de detoxifiere. Aşa că, de pe masă nu trebuie să lipsească legumele şi fructele proaspete, care să completeze un meniu cu peşte şi cereale integrale.  De asemenea, trebuie limitat consumul de alimente procesate, de dulciuri sau prăjeli. Acestea nu trebuie consumate decât foarte rar şi în cantităţi mici. Persoanele care mănâncă frecvent astfel de alimente manifestă adesea stări depresive, spun ei.

După-amiezele sunt pentru sport, consideră specialiştii. Aceasta pentru că endorfinele, eliberate în urma exerciţiilor fizice, contribuie semnificativ la creşterea stării de bine a unei persoane. În acest sens, o simplă sesiune de sport – aproximativ 20 de minute – poate spori starea de bine pentru cel puţin jumătate de zi.

Seara se mănâncă fier. Este recomandat ca, la cină, să fie consumate alimente bogate în fier, spun autorii cercetării. Pentru o mai bună absorbţie, mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză – până la 16% dintre ele au deficit de fier – specialiştii în nutriţie recomandă suplimentele cu fier. Acelaşi studiu australian arată că femeile care obişnuiesc să consume suplimente de fier sunt mai binedispuse decât acelea care recurg la medicamentele placebo.

Păstrează numai ce este bun! Seara, înainte de culcare, să vă amintiţi cel puţin trei lucruri pozitive petrecute în ziua respectivă, indiferent cât de nesemnificative ar putea părea acestea.

Combinate şi aplicate constant aceste cinci metode te feresc de depresii şi sunt calea spre bunadispoziţie reală care să vină din interiorul tău.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 27 iulie 2026
De Ioana Bucur | 27 iulie 2026

Monica Bîrlădeanu le-a oferit urmăritorilor săi o privire rară asupra vieții petrecute alături de soțul ei, Valeriu Gheorghiță. Actrița a publicat pe Instagram mai multe imagini din vacanța lor de vară, surprinzând peisaje spectaculoase, momente de relaxare și câteva cadre romantice în doi. Pentru escapada din această vară, cei doi au ales Grecia, una dintre […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp