Mere coapte – rețetele bunicii

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Mere coapte – rețetele bunicii

Toamna este perfectă pentru a face mere coapte. În fapt, mere coapte poți face tot timpul anului, dar niciodată nu sunt mai potrivite ca toamna și iarna. Pentru aroma și savoarea lor îți propun două rețete de mere coapte.

Merele coapte cu sos de vanilie. Se prepară rapid, sunt savuroase, elegante și sunt un desert pe care îl poți servi cu orice ocazie. Ai nevoie de cinci mere (de preferat roșii, dar poți face cu orice fel de mere), 100 mililitri de lapte condensat, o pastaie de vanilie, trei lingurițe zahăr tos.

Cum se fac? Spălă merele și scoate cotorul. Amestecă laptele condensat cu semințele din păstaia de vanilie și zaharul. Pune sosul în fiecare măr în gaura în care a fost cotorul. Pune merele într-o tavă și dă-le la cuptor la foc iute, pentru un sfert de oră.

Laptele condensat poate fi înlocuit cu smântână foarte grasă, iar vanilia poate fi înlocuită cu scorțișoară.

Mere cu ghimbir. Alege mere mari, sănătoase și bine coapte. Ai nevoie de șase mere mari (Golden este cel mai bine), două bile de ghimbir, o jumătate de linguriță de scorțișoară, șase prune uscate, două linguri cu zahăr, o lingură de unt și smântâna, iaurt, frișcă sau înghețată, pentru servit.

Cum se fac? Încinge cuptorul. Râde, prin răzătoarea fină, ghimbirul, adaugă scorțișoară, prunele uscate, tocate mărunt și zahărul. Cu acest amestec umple bine (îndesat), miezul mărului, din care, cu o linguita ai scos cotorul și semințele. Pune merele în tavă și pune moț, pe fiecare, o bucățica de unt. Merele trebuie coapte la foc potrivit pentru 35-40 de minute. Servește merele coapte cu smântâna sau orice altceva vrei și stropește-le cu sosul care se adună în tavă. Sunt le fel de bune și calde și reci. Poți înlocui prunele uscate, dacă nu le ai la îndemână, cu stafide negre sau caise uscate, iar zahărul cu miere (de salcâm este cel mai bine). Dar orice combinație este perfectă. în funcție de soiul de măr pe care îl folosești, vei descoperi un alt gust, o altă aromă.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 07 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 07 septembrie 2026

Prima zi a noului an școlar a adus două imagini foarte diferite în cazul femeilor care, în ultimii ani, au fost asociate cel mai des cu rolul de parteneră a președintelui României. La Sibiu, Carmen Iohannis a ales să nu participe la festivitatea de deschidere de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, instituția la care continuă […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 03 septembrie 2026

La aeroport, unele dintre cele mai stresante situații nu apar din cauza zborului în sine, ci din cauza bagajelor. Un troler care nu se închide, documentele pierdute într-un buzunar, un rucsac în care nu găsești nimic sau o geantă prea grea pot transforma câteva ore de călătorie într-un mic test de răbdare. O însoțitoare de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp