Salată cu piept de curcan

Fotolia

Vrei să prepari ceva rapid, ideal pentru orice moment al zilei și care să-ți ofere vitamine, nutrienți și antioxidanți? Optează pentru salată cu piept de curcan!

Nr. porții: 6
Timp de preparare: 35 minute
Dificultate: simplă
Calorii: 450Kcal

Ingrediente

300 g piept de curcan
2 linguri de ulei de măsline
2 felii de pâine toast
1 salată verde mare
4 roșii
1 legătură de ridichi
1 ceapă sau 1 legătură de ceapă verde
100 g măsline verzi
100 g cașcaval
3 linguri de maioneză
200 g iaurt dietetic
1 cățel de usturoi
1 lingură oțet
condimente pentru carne de pasăre
câteva frunze de pătrunjel
sare

Încearcă și: Salată cu dovleac

Mod de preparare

1. Spală carnea și pune-o pe un șervet absorbant. Presară condimente pentru carne de pasăre și tai-o în fâșii. Frige carnea la foc mic, într-o tigaie de teflon, timp de 4-5 minute, întorcând-o pe toate părțile. După ce se răcește, tai-o în cuburi.
2. Taie pâinea în cubulețe și prăjește-le în uleiul de măsline până ce devin aurii.
3. Spală frunzele de salată, iar după ce s-au scurs, rupe-le în fâșii. Spală și curăță legumele rămase. Taie roșiile și ridichile în felii, iar cașcavalul în cubulețe. Pune într-un bol ingredientele pregătite anterior.
4. Pentru dressing, zdrobește usturoiul și mărunțește ceapa. Amestecă-le cu maioneza, iaurtul, oțetul. Pune sare și piper după gust. Toarnă dressingul peste salată și las-o zece minute la rece. Înainte de a o servi, presară frunze de pătrunjel.

Sugestie

Dacă ești vegetariană sau nu ai poftă de carne, înlocuiește-o cu ciuperci sotate sau cu fâșii de ton. Poți adăuga și porumb dulce din conservă.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.36/2014
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: © teressa – Fotolia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp