Cu toate că este celebră și previzibilă diferența dintre teorie și practică, experiența directă a creșterii unui copil tot surprinde cu o serie de dificultăți. Literatura de specialitate e generoasă în informații, însă, oricât de mare ar fi determinarea de a ne documenta, nu putem ține pasul cu toate cărțile publicate. Cel mai probabil, mai întâi ne lovim de o problemă și abia apoi căutăm soluția printre specialiști și specialități.
Pe lângă provocările variate ale parentingului, o temă cu care mămicile vin frecvent în terapie este sentimentul de vinovăție. Și pare a fi un subiect în plină amploare, pentru că motivele abundă în diversitate: s-au întors la muncă prea repede ori stau acasă cu copilul și tânjesc după zilele și atmosfera de birou; nu au alăptat suficient de mult timp sau diversificarea e un dezastru în derulare; își pierd cumpătul și țipă sau sunt prea blânde și nu pot seta limite; îi mai lasă și în grija bunicilor când ies cu prietenele la o cafea, când evadează pentru o noapte de distracție sau nici măcar nu concep asta.
Sunt doar o parte din situațiile în care se activează vinovăția, iar când se înlănțuie, sentimentul tinde să devină permanent. Uneori, motivele sunt banale și lipsite de importanță, însă banalitatea doar subliniază eficient obiceiul nesănătos al unor mame de a se învinovăți din orice.
Vinovăția are utilitatea ei, fiind menită să ne scoată din zona de nepăsare. Este, în sine, un instrument al evoluției. Fără ea, am funcționa ca niște psihopați sociali dispuși să calce pe cadavre pentru binele personal.
Din prezența ei însă, problemele se nasc prin frecvența și intensitatea cu care o resimțim. Iar dacă devine copleșitoare, ajunge să ne împiedice să ne bucurăm de propria viață și de timpul petrecut în preajma copilului.
Când vinovăția începe să atârne greu, afectează puternic relația mamă-copil, blocându-i derularea firească și ducând-o, de cele mai multe ori, în zona de relație dependentă.
O mamă devorată de vinovăție va tinde să „își spele păcatele“ manifestând iubire în exces, cumpărând cadouri sau practicând răsfățul prin ignorarea limitelor sănătoase. Dacă adăugăm nivelul afectat al încrederii în sine și în calitățile de mamă, dinamica unei asemenea relații se îndepărtează din ce în ce mai mult de zona unui parenting conștient. Și toate aceste distorsiuni apar pentru simplul motiv că vinovăția cucerește nestingherită teritoriu.
Ca mamă nu poți evita sentimentul de vinovăție, dar poți să nu îi dai voie să preia controlul.
Când îți asumi pe deplin ceea ce faci, cu înțelepciunea că fiecare decizie sau acțiune izvorăște din binele pe care crezi că îl poți face în acel moment, fără să ignori riscul atașat ca perspectiva să se schimbe în timp, nu rămâne prea mult loc pentru vinovăție. O mamă cu responsabilitate asumată știe că nu depinde de ea orice situație, că are dreptul să gândească și să viseze necontrolat. Știe să se ferească de complicații și își permite să se relaxeze. E liberă să se bucure de copilul ei.
Citește și:
- Cand este vorba de metabolism sunt doar parintii de vina?
- Avem nevoie de părinți
- Top 10 sfaturi utile pentru tinerii parinti
Articol preluat din ediția de iulie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Anca Pavel
Foto: pixabay.com
