Se spune că toţi copiii au nevoie de părinţi. Fără îndoială, dar de ce? Să-i hrănească, să-i îngrijească, să-i educe, ar răspunde mulţi. Pentru copil însă motivele sunt mult mai numeroase.
Care ar fi motivele pentru care un copil are nevoie de părinţi? Iată ce ar răspunde un copil, din perspectiva lui, fireşte, dacă şi-ar putea exprima gândurile.
Să mă autodepăşesc
Mama stă pe bancă şi citeşte, iar eu mă joc. Iarbă, floricele, pietricele, gâze. Astăzi, cel mai mult mă interesează vieţuitoarele. Ce-o fi prin desişul ăsta de iarbă? Dar în tufişul de acolo? Vreau să văd. Dar dacă sunt animale periculoase? A mişcat ceva! Ce-o fi? Mai bine întorc capul. Unde mă uit? O caut pe mami cu privirea. E acolo, îmi zâmbeşte. Ce bine, asta înseamnă că pot să risc! Am cercetat şi am aflat atât de multe. Sunt extrem de încântat de mine. Ce expediţie grozavă, numai mami îi spune plimbare. Cum ar fi fost dacă nu era ea cu mine? N-aş fi avut curaj. Pentru ea nu e aşa de important, pentru mine, care sunt mic şi vreau să cresc mare, a fost grozav. Am cercetat spaţii noi, am vrut să văd cine le locuieşte. Nu ştiam până acum. Şi nici nu mi-a fost frică.
Ai nevoie de părinţi ca să nu-ţi fie teamă, ei îţi insuflă curaj, îţi dau încredere în propriile forţe, te ajută să fii calm. Sunt un sprijin grozav. Doar când e mami sau tati cu mine simt că lumea asta mare şi misterioasă nu e înfricoşătoare, pentru că are cine să mă ajute s-o cunosc şi, în acelaşi timp, să mă protejeze.
Să simt că sunt iubit
Eram atât de obosit după escapada asta în natură, încât am adormit imediat ce am ajuns acasă. Când m-am trezit şi am deschis ochii, mama era lângă mine. Mi-a zâmbit şi m-a îmbrăţişat. E tare bucuroasă că mă are. Aşa, prin simplul fapt că exist, aduc bucurie cuiva. Mama are mare-mare nevoie de mine, n-ar putea trăi dacă n-aş exista eu. Iar dacă ea are nevoie de mine, şi restul lumii are. Ce rol important am! Sunt minunat şi sunt unic! Nu mă poate înlocui nimeni.
Să-mi înving frica
Duminică, am fost cu mama şi tata la bunica. E foarte interesant la ea. Are în pod o ladă mare cu tot felul de jucării cu care se jucau mama şi fratele ei când erau de vârsta mea. Trebuie să urci scara ca să ajungi la ele. Am fost de multe ori în pod la bunica, m-a dus tata în braţe, iar ultima oară am urcat chiar eu scara, cu tata de mână. Astăzi nu vreau în braţe. Vreau să urc singur! Chiar dacă scara e abruptă şi îngustă. Am să fac paşi mari-mari. Uf, cum am pus piciorul pe prima treaptă, am şi căzut. M-a ajutat mama şi m-am ridicat. Mi-a spus să mă ţin de balustradă, să mă prind strâns cu mâinile de ea. M-am agăţat zdravăn şi am urcat. Venea mama în spatele meu şi mă încuraja. Am reuşit, am urcat toată scara. Ce grozav! Mami m-a mângâiat pe păr şi m-a felicitat. Ura! Am fost teribil de încântat.
Ce bine-i să ai părinţi, ei te încurajează când vrei să faci ceva de unul singur şi te ajută să reuşeşti fără să-ţi spargi capul.
Să devin puternic
Mama e mică de statură. Dar e puternică! O dată, a intrat în baie şi a vrut să deschidă robinetul. L-a răsucit cumva de a căzut în chiuvetă. Şi a făcut un zgomot, de-am crezut că a spart-o. Am dat fuga eu şi tata să vedem ce s-a întâmplat. Cum o fi reuşit mama să scoată robinetul? Nici un uriaş n-ar fi fost în stare. Eu cred că-i grozavă, chiar dacă tata îi spune mereu „eşti o catastrofă“. Cred că din respect pentru talentele ei. A reparat tata instalaţia, n-a durat mult, că l-am ajutat eu. Tata poate rezolva totul, chiar dacă nu e meseriaş. E un adevărat magician!
Iar eu am nevoie de părinţi ca să am pe cine admira, să vreau să fiu ca ei. Ei sunt ca zeii, ştiu tot şi pot tot. Aşadar, am un scop, ei mă inspiră: să mă străduiesc să cresc, să ajung ca ei.
Într-o zi, am coborât cu mama în boxă. Mamei i-e tare frică de şoareci, dar mie nu mi-e. Sunt aşa de micuţi şi de zglobii! Când nu e tata acasă, o însoţesc eu ca s-o apăr de şoareci.
Aşa că ai nevoie de părinţi ca să ai pe cine să protejezi, ca să aibă pe cineva căruia să-i pese de ei. Alţii se descurcă şi fără ajutorul meu, dar părinţii mei au nevoie de sprijinul meu. Iar pentru mine lucrul ăsta e foarte important, arată că sunt util. Şi bun, şi puternic! Aşa că am grijă şi de mama şi de tata.
Să mă bucur de armonie
Serile stăm în sufragerie. Mama şi tata se uită la televizor ori stau de vorbă, iar eu mă joc. Sunt atât de plăcute serile astea în sufragerie: atmosferă caldă, confort, armonie. Ce locuinţă grozavă! Şi e a mea. E universul meu, locul meu pe Pământ. Plin de căldură şi protejat de toate furtunile. Iar mama şi tata îmi sunt cele mai dragi fiinţe. Şi sunt ai mei.
Ştiţi, oamenii mari spun că din atmosfera asta îmi voi extrage forţa nu doar pentru acum, ci şi pentru când voi fi mare. Mai spun că, şi atunci când copilăria va rămâne undeva în urmă, ea va continua să-mi hrănească sufletul. Îmi place cum gândesc oamenii mari.
A iubi un copil nu înseamnă să-i faci toate capriciile; a-l iubi constă în a scoate tot ce e mai bun în el şi a-l învăţa să iubească dificultăţile.
Nadia Boulanger, vestit profesor şi o reputată personalitate din domeniul muzicii
Citește și:
- Sfaturi pentru părinți: Cum să vă convingeți copiii să nu renunțe la citit în vacanța de vară
- Ce ar trebui să-ți înveți copilul
- 9 mituri despre viitoarea mamă
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr. 27/13.07.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay