Cum influențează consumul de alcool al părinților comportamentul adolescenților. Un studiu a scos la iveală informații importante

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum influențează consumul de alcool al părinților comportamentul adolescenților. Un studiu a scos la iveală informații importante

cum să minimizezi influența negativă a alcoolului asupra adolescenților. Sursa foto: olga Yastremska / Alamy / Profimedia

Un pahar de vin în bucătărie într-o seară de vineri poate părea inofensiv, mai ales când adolescentul tău nu ridică ochii din telefon. Dar cercetările recente arată că, deși nu este neapărat dăunător un pahar ocazional, comportamentul părinților legat de consumul de alcool contează mai mult decât credem și are un impact vizibil asupra modului în care copiii percep și consumă alcool atunci când cresc.

Este ok să bei alcool în fața copiilor? Ce arată cele mai noi cercetări și la ce vârstă li se imprimă cel mai puternic obiceiurile părinților

Conform unui studiu extins realizat de cercetătorul senior Sergey Alexeev, de la Universitatea din Sydney și UNSW Sydney, obiceiurile pe care le modelează părinții sunt absorbite de copii și devin parte din felul în care aceștia înțeleg „normalul” legat de alcool. Analiza se bazează pe 23 de ani de date australiene reprezentative, colectate prin sondajul Household, Income and Labour Dynamics in Australia (HILDA), care urmărește peste 6.600 de persoane și mai mult de 43.000 de observații.

Rezultatele arată că influența parentală este cea mai puternică între 15 și 17 ani, exact vârsta la care adolescenții încep să intre în situații sociale unde alcoolul este prezent și își formează propriile norme privind consumul.

Ulterior, această influență scade, dar revine în jurul vârstei 28–37 de ani pentru cei care devin părinți, sugerând că modelul parental din adolescență revine atunci când copiii își întemeiază propriile familii.

Studiul găsește o legătură mai puternică pe linia aceluiași sex. Mamele par să influențeze mai clar comportamentul fiicelor, iar tații pe al fiilor. În schimb, impactul tatălui asupra fiicei este nesemnificativ, iar influența mamelor asupra fiilor apare mai ales în adolescență și se menține uneori până la maturitate.

Normele din casă contează mai mult decât moștenirea genetică

O parte importantă cercetării se concentrează pe diferența dintre influența genetică și cea a normelor din familie. Alexeev a comparat copiii cu părinți biologici cu cei care au crescut cu îngrijitori non-biologici, cum ar fi părinți adoptivi, vitregi sau tutori, și a descoperit că legătura mamă–fiică legată de consumul de alcool rămâne constantă chiar și fără o legătură genetică directă. Aceasta sugerează că nu este vorba despre trăsături moștenite, ci despre modele comportamentale învățate.

Ce învață adolescenții de la părinți despre alcool

Cercetările longitudinale (care urmăresc aceleași persoane pe o perioadă lungă) subliniază faptul că adolescenții învață nu doar dacă adulții beau, ci și ce loc are alcoolul în viața de zi cu zi.

Un consum intens și frecvent de alcool în familie este asociat cu o probabilitate mai mare ca adolescenții să fi consumat alcool.

Mai mult decât atât, furnizarea de alcool de către părinți, chiar cu intenții bune, nu îi face mai responsabili; dimpotrivă, este asociată cu consumuri mai consistente și probleme legate de alcool mai târziu în viață, potrivit studiilor australiene.

Recomandări pentru părinți

Cercetările nu spun că trebuie să renunți complet la băut dacă vrei să fii un părinte responsabil. În schimb, specialiștii recomandă să te concentrezi pe minimizarea potențialelor daune și pe modelarea unor norme sănătoase în familie.

Încearcă să păstrezi consumul propriu moderat și discret. Ghidurile australiene recomandă cel mult 10 băuturi standard pe săptămână pentru adulți, iar pentru cei sub 18 ani, cea mai sigură alegere este fără alcool deloc.

Stabilește reguli clare și ai conversații deschise despre alcool, cu ton calm și consecvent. Adolescenții cu reguli stricte și comunicare de calitate consumă cel mai puțin alcool în viitor.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 15 iulie 2026
De Ioana Bucur | 15 iulie 2026

Mirabela Grădinaru a bifat una dintre cele mai elegante apariții ale sale de la începutul mandatului lui Nicușor Dan, într-un cadru cu o simbolistică aparte. Președintele României și partenera sa au fost prezenți la Paris, la ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Franței, eveniment organizat pe 14 iulie și marcat, ca în fiecare an, printr-o paradă […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp