Cum pot evita femeile însărcinate durerile de spate

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cele 9 luni de sarcină reprezintă pentru fiecare mămică o perioadă extrem de specială din viața sa, timp în care organismul său trece printr-o mulțime de transformări. Acestea sunt de foarte multe ori însoțite de provocări, pe care fiecare femeie însărcinată trebuie să știe cum să le gestioneze cât mai bine, pentru a se bucura din plin de această perioadă magică a vieții.
De la grețuri la pofte, de la creșteri în greutate la stări de amețeală sau emoții puternice, organismul nu este absolut deloc pasiv la dezvoltarea fătului. Atunci când burtica mămicii începe să crească, durerile de spate pot cauza o mulțime de neplăceri, mai ales în ultimul trimestru. De aceea, îți vom arăta mai jos cum se poate descurca o femeie însărcinată cu aceste dureri, cu un minim de efort.

Tehnică medicală specifică

Dacă acuzi dureri de spate în timpul sarcinii, trebuie să știi că poți apela cu încredere la o gamă completă de produse medicale specifice, special gândite pentru ca tu să te bucuri de confort sporit, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Dacă o pernă ergonomică pentru gravide îți oferă o poziție mult mai confortabilă pe timp de noapte, un lombostat sau un guler cervical asigură o poziție mai bună a spatelui, ameliorând durerile localizate la nivelul lombar sau cele din zona gatului.

Masajul prenatal

Ședințele de masaj prenatal pot ameliora durerile de spate sau de gât, oferind în același timp relaxare și confort. Stresul acumulat în aceste luni de sarcină poate fi redus cu ușurință în cazul în care apelezi la un număr de ședințe de masaj sau aromaterapie. Masajul prenatal nu este recomandat doar pentru că ameliorează durerile spatelui, ci și pentru că oferă gravidei un somn mult mai bun. Nu în ultimul rând, circulația sanguină este îmbunatățita, așadar masajul trebuie să fie o opțiune de luat în calcul, mai ales în ultimul trimestru al sarcinii.

Exerciții fiizce specifice

Exercițiile fizice sunt extrem de recomandate pentru ca femeile însărcinate să resimtă mult mai puțin durerile de spate, cauzate în general de creșterea burticii. Însă trebuie ținut cont de un lucru foarte important: înainte de orice, trebuie consultat un specialist, pentru a nu pune absolut deloc în pericol viața fatului sau pe cea a mamei. Exercițiile fizice în timpul sarcinii îmbunătățesc flexibilitatea mușchilor, asigurându-se astfel mai multă forță și o mai bună stabilitate. Înotul este de asemenea un exercițiu fizic recomandat, mai ales în primele două trimestre de sarcină, precum și bicicleta medicinală sau chiar ședintele de yoga.
Durerile de spate din timpul sarcinii reprezintă un lucru firesc, odată cu trecerea într-un trimestru avansat. Din fericire, există o mulțime de modalități eficiente de care orice femeie însărcinată se poate folosi pentru a ameliora aceste dureri. Gulerul cervical asigură o stabilitate sporită pentru gât, ameliorând durerile de la nivelul cervical, în timp ce masajul sau exercițiile fizice stimulează mușchii spatelui, oferind în același timp confort și o stare de relaxare excelentă.
Pentru orice sfat avizat, se recomandă o relație extrem de apropiată cu medicul specialist, pe întreaga durată a sarcinii, pentru un parcurs excelent al acesteia.
sursa Digital Workforce

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 01 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 01 septembrie 2026

Ilinca Vandici traversează una dintre cele mai importante perioade din viața sa personală. La 40 de ani, prezentatoarea urmează să devină mamă pentru a doua oară, iar vestea va fi împărtășită chiar de ea publicului, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Potrivit informațiilor publicate de WOWbiz.ro, Ilinca Vandici și partenerul său, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 august 2026
De Ioana Bucur | 28 august 2026

Kate Middleton a atras din nou toate privirile cu o schimbare vizibilă de look. Prințesa de Wales, în vârstă de 44 de ani, a fost fotografiată pe 23 august 2026 în timp ce se îndrepta spre slujba de duminică de la Crathie Kirk, în apropiere de Balmoral, iar părul său, mult mai deschis decât nuanța […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp