Cum puteţi preveni apariţia vergeturilor în timpul sarcinii

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nimeni nu va poate spune dacă sunteţi una dintre mămicile care se vor confruntă cu această problemă, dar dacă vă doriţi să nu aveţi motive de îngrijorare, cel mai bine este să preveniţi decât să trataţi! O gândire pozitivă, o alimentaţie echilibrată şi o îngrijire corespunzătoare a pielii pot face minuni, acţionând din interior spre exterior şi invers.

 
 
De obicei, femeile cu o piele mai puţin elastică sunt mai predispuse apariţiei vergeturilor în perioada sarcinii, când schimbările hormonale declanşează rotunjiri ale sodurilor, sânilor şi coapselor. Un regim alimentar sănătos poate contribui substanţial la creşterea elasticităţii pielii. Este indicat să consumaţi alimente bogate în proteine precum carne, ouă, peste şi lactate. Fructele şi legume au la rândul lor un rol important, deoarece conţin antioxidanţi, iar cele ce conţin vitamina C stimulează producţia de fibre elastice.
 
Folosirea intensă a unor creme şi geluri pe bază de uleiuri şi substanţe naturale precum drojdia, aminoacizii, proteinele din grâu şi din mătase poate fi, de asemenea, o soluţie eficientă. Rolul acestora este de a activa producerea de fibre elastice şi de a conservarea tonicitatea epidermei. Totodată, uleiurile şi cremele favorizează autorepararea pielii.
 
 
În plus, pentru a avea o piele catifelată şi elastică, nu uitaţi să vă hidrataţi şi să vă îngrijiţi pe tot parcursul sarcinii cu loţiuni de corp şi uleiuri special concepute pentru gravide, prin masaj zilnic
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 16 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 16 septembrie 2026

Salutul de la intrarea în avion are și un rol mai puțin vizibil. În timp ce întâmpină pasagerii și îi ajută să își găsească locurile, însoțitorii de bord sunt atenți la situațiile care ar putea necesita intervenția lor: de la o persoană care se simte rău până la un bagaj care blochează trecerea sau un […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 16 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 16 septembrie 2026

Amanda Seyfried și Thomas Sadoski au confirmat că s-au separat după nouă ani de căsnicie. Cei doi actori, care au împreună doi copii, au transmis că decizia a fost luată cu ceva timp în urmă și că o consideră potrivită pentru familia lor. Anunțul vorbește despre sprijin reciproc, fără să dezvăluie motivele despărțirii. În declarația […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp