Dalia, între fragil și rezistent

Contrar anumitor opinii, dalia (gherghina) este o floare extrem de versatilă, care înflorește în august și rezistă până spre luna decembrie. Îmbracă mai mult de 15 forme și culori.

Poate fi pitică, cu tulpina de câțiva centimetri, dar atinge și înălțimi de 1,5-2 m. Florile ei pot fi simple sau bătute, rotunde sau cu petale ascuțite, colorate în alb, galben, nuanțe de roșu sau de mov. În general, ea se află pretutindeni și are câteva secrete demne de știut.

Un ghiveci, o dalie

Cea mai comună formă este cea rotundă, înaltă. Tuberculii de dalie se plantează în ghiveci în aprilie sau cel târziu în luna mai, la mică adâncime în pământ (aproximativ 5-6 cm), preferabil unul singur per ghiveci, pentru a avea suficientă lumină. Dalia de ghiveci are tendința de a crește în lățime, așa că este foarte important să aibă spațiu suficient.

Este foarte important să primească apă de două ori pe zi. În noiembrie, după ce planta intră în repaus și nu mai înflorește, trebuie tăiate tulpinile și tuberculii scoși din pământ și ținuți în nisip, în pivniță sau în cămară, la temperaturi de 4-9 grade, feriți de umezeală și ger, pentru a fi plantați iar în primăvara.

Coroană grea, soare mult

Florile daliei sunt foarte mari, motiv pentru care se folosesc des în aranjamente florale. Într-o jardinieră, dalia oferă un bust de culoare și grandoare. Este foarte important să fie expusă des la soare, însă anumite specii suportă bine umbra, motiv pentru care rezistă bine la temperaturi foarte scăzute, de toamnă.

Mai mult, coroana ei fiind destul de grea, este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi atunci când înflorește și se pot frânge foarte uşor. Ideal ar fi să se improvizeze niște atele scurte în ghiveci, cel puțin în prima lună de la înflorire, urmând ca apoi să fie scos suportul și afânat pământul, pentru un drenaj eficient al apei. Atunci când tulpina devine lemnoasă și rigidă, dalia a atins maturitatea completă și poate fi îngrijită fără atenții speciale.

Copilirea cu atenție

Copilirea presupune să elimini lăstarii laterali care se formează pe tulpinile florale principale. Primii copili se formează imediat ce apar bobocii, în partea superioară a lăstarului florifer. Copilirea nu trebuie să se facă complet, ci doar la două, trei perechi de frunze, de la vârf către baza lăstarului, deoarece după ofilirea florilor din vârf copilii formați aici vor deveni noile tulpini florale. Copilirea trebuie realizată când lăstarii sunt încă mici, pentru a nu consuma inutil din hrana plantei, iar rănile să fie cât mai nesemnificative. Astfel, dalia va crește sănătos, cu flori frumoase pentru mult timp.

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Nicoleta M Dumitrașcu
Foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp