După ce am identificat răspunsul la întrebarea de ce plânge bebelușul în primele 3 luni de viață, mergem la următoarea etapă, 3-6 luni. Acum își face loc și nevoia de atenție, subliniază echipa MAMI.
Dacă în primele 3 luni de viață bebelușii plâng mai mult instinctual, în această etapă ei încep să realizeze că plânsul poate face ca anumite lucruri să se întâmple așa cum vor ei și nu se jenează să folosească această armă.
Spre exemplu, micuțul se poate folosi de plâns pentru a te face să-l iei în brațe.
Un alt motiv al plânsului este frustrarea – de pildă, se plictisește ori nu reușește să se întoarcă de pe burtică pe spate atunci când vrea el.
Vestea bună este că, de obicei, orele de plâns se reduc la această vârstă, iar la majoritatea copiilor, colicile dispar tot acum.

Cum liniștești bebelușul de 3-6 luni

Ca soluție antiplictiseală, ieșiți des la plimbare, cel puțin o dată pe zi.
Vorbește-i tot mai mult. Puiul tău dorește mai intens decât orice să  petreacă timpul în compania ta, mai ales că, pentru el, tu ești cea mai fascinantă jucărie.
Dacă încă se trezește des noaptea plângând, încearcă să nu-l iei imediat în brațe, ci doar să-l mângîi și să-i vorbești pe un ton cât mai calm – astfel îi dai ocazia să învețe cum se poate liniști singur.
Sursă: revista MAMI/ aprilie 2014
Foto: Image Courtesy of David Castillo Dominici/ FreeDigitalPhotos.net
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 08 iunie 2026
De Ioana Bucur | 08 iunie 2026

O fotografie publicată recent de Andreea Esca pe rețelele sociale, cu ocazia aniversării mamei sale, a generat un val neașteptat de reacții în mediul online. Imaginea, însoțită de un mesaj emoționant de „La mulți ani”, a atras rapid mii de aprecieri și comentarii, însă nu toate au fost pozitive. Vedeta PRO TV a ales să […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp