Sunt schimbări profesionale care nu pornesc din nemulțumire, ci dintr-o nevoie mai adâncă de sens. Pentru Andreea Deteșan, economist și mamă a două fetițe, apropierea de educație a început acasă, odată cu propriile întrebări despre copilărie, școală, parenting și felul în care copiii de astăzi învață să aibă încredere în adulții din jurul lor.
Absolventă a Facultății de Științe Economice, Andreea a ales să se înscrie la o a doua facultate, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Nu pentru că primul drum profesional ar fi fost greșit, ci pentru că, spune ea, astăzi simte că poate contribui mai concret la educația copiilor.
„Simte că acum, ca adult, poate contribui la un viitor mai bun prin implicarea sa în educația copiilor”, spune Andreea. Motivația poate părea idealistă, dar tocmai această parte o face relevantă într-o perioadă în care meseria de profesor este discutată mai ales prin prisma salariilor, a crizei de personal și a presiunilor din sistem.
Reconversie profesională, maternitate și întoarcerea spre educație
Andreea Deteșan nu intră în educație dintr-un impuls de moment. În trecut, s-a gândit să urmeze Liceul Pedagogic, însă viața a dus-o spre economie. Ani mai târziu, maternitatea a redeschis această direcție. Perioada în care și-a crescut copiii a făcut-o să caute mai multe informații despre psihologia copilului, despre metode moderne de parenting și despre ce ar trebui să ofere școala copiilor de azi.
Nu este un drum ușor. A fi mamă, soție, economist cu job full-time și studentă în anul III la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar înseamnă un exercițiu constant de echilibru. Dincolo de program și examene, rămâne întrebarea practică: ce urmează după licență, titularizare și primele oportunități reale la clasă?
Povestea ei vorbește despre o realitate tot mai vizibilă: educația nu atrage doar tineri aflați la început de drum, ci și adulți care vin din alte domenii, cu experiență profesională, cu maturitate și cu o motivație puternică. Într-un sistem care are nevoie de profesori bine pregătiți, astfel de reconversii pot deveni importante, mai ales atunci când sunt însoțite de formare practică.
Proiectul „Școala Tinerilor Profesori de Încredere”, derulat de Asociația Școala Încrederii, se adresează studenților și masteranzilor între 18 și 35 de ani care vor să urmeze o carieră didactică. Potrivit paginii oficiale a proiectului, acesta se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 august 2026 și este finanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare.
Ce caută viitorii profesori dincolo de cursurile de la facultate
Andreea spune că a intrat în proiect cu deschidere și curiozitate, nu cu o listă rigidă de așteptări. A mai trecut printr-o facultate și știe cât de mult pot conta experiențele de învățare nonformală. De data aceasta, aștepta mai ales o legătură mai clară cu practica.
„Mă așteptam ca acest proiect să vină cu o viziune diferită față de ceea ce învățăm în facultate, mai aproape de practică”, spune ea în interviul acordat în cadrul campaniei.
Orele de practică au fost, de altfel, cele mai importante pentru ea: acolo vezi cum se simte predarea, cum explici, cum reacționează copiii și cât de diferit este totul față de teoria din cursuri.
Proiectul include un program de practică pedagogică de 95 de ore, desfășurat pe parcursul unui an, cu vizite în școli, planificare de lecții, mentorat, sesiuni de predare la clasă și feedback aplicat din partea tutorilor. Participarea este gratuită, iar bugetul alocat proiectului este de 4.701.518,60 lei, potrivit informațiilor publicate de Asociația Școala Încrederii.
Nevoia de practică este confirmată și de analize internaționale recente. OECD arată, în raportul „Education and Skills in Romania”, că îmbunătățirea rezultatelor educației începe cu profesorii și că România are reforme care urmăresc trecerea spre predare mai individualizată, formativă și orientată spre competențe ale secolului XXI.
Tehnologia ajută, dar nu poate înlocui atenția profesorului
Una dintre marile schimbări pe care Andreea le observă este tehnologia. Școala de azi nu mai seamănă cu cea în care tabla cu cretă, casetofonul sau diafilmul erau principalele instrumente de sprijin. În multe școli și grădinițe există proiectoare, table smart sau televizoare smart, iar materialele didactice pot fi accesate mai ușor.
Totuși, tehnologia nu este o soluție magică. Andreea atrage atenția că, mai ales la vârste mici, folosirea excesivă poate face mai mult rău decât bine. Copiii sunt obișnuiți cu filmulețe scurte, cu informație rapidă, cu stimuli constanți, iar asta le influențează capacitatea de concentrare.
În acest context, profesorul nu mai poate preda ca și cum lumea din jur nu s-ar fi schimbat. Are nevoie de flexibilitate, de ritm, de metode atractive, dar și de echilibru. „Nu poți să le oferi doar filmulețe”, spune Andreea. Învățarea trebuie să fie vie, dar nu redusă la consum rapid de conținut.
Aceasta este, poate, una dintre cele mai mari provocări ale profesorilor de azi: să folosească tehnologia fără să piardă profunzimea. Să atragă atenția copiilor fără să transforme ora într-un flux de stimuli. Să îi ajute să rămână curioși, dar și răbdători.
Ce lipsește încă în școala de stat
Din perspectiva Andreei, una dintre cele mai importante probleme ale sistemului este pierderea încrederii în școală. Mulți elevi nu mai văd suficient de clar legătura dintre ceea ce învață și viața reală. Întrebarea „cu ce mă ajută?” apare tot mai des, tocmai pentru că teoria nu este întotdeauna legată de practică.
La acestea se adaugă probleme concrete: lipsa materialelor didactice, spațiile insuficiente în raport cu numărul de copii, nevoia de sprijin pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale, lipsa terapeuților și a profesorilor de sprijin. Andreea vorbește și despre rolul managementului școlar: un director care susține profesorii și caută soluții poate schimba mult din atmosfera unei instituții.
Relația părinte–elev–profesor este un alt punct sensibil. Uneori, părinții au așteptări nerealiste. Alteori, profesorii nu au întotdeauna instrumentele de comunicare necesare. În ambele cazuri, copilul ajunge la mijloc. Iar o școală funcțională nu poate fi construită fără colaborare între adulți.
Asociația Școala Încrederii spune că, din 2020, Programul Școala Încrederii a sprijinit 382 de grădinițe și școli de stat, iar aproape 200.000 de elevi și 23.000 de adulți, dintre care 14.000 de profesori, au beneficiat de program. În iunie 2025, peste 70 de școli din primele două generații finalizaseră programul, iar 50 au fost certificate ca „Școli ale Încrederii”.
Profesorul de încredere, noua formă de autoritate
Poate cea mai puternică idee din interviu este felul în care Andreea definește profesorul de azi: „Un profesor de încredere este noua versiune a autorității profesorului”.
Este o schimbare importantă de perspectivă. Autoritatea nu mai înseamnă distanță, frică sau control rigid. Înseamnă capacitatea profesorului de a câștiga atenția și respectul copiilor prin relație, competență, consecvență și siguranță emoțională. Copiii de azi, spune Andreea, sunt mai deschiși, dar și mai selectivi. Nu mai acceptă orice de la oricine, dacă nu există încredere.
Asta nu face meseria mai ușoară, ci mai complexă. Profesorul trebuie să fie bine pregătit, dar și prezent. Să aibă cunoștințe, dar și soft skills. Să știe să explice, să asculte, să gestioneze emoții, să lucreze în echipă, să observe copiii dincolo de note și comportamente de moment.
Pentru Andreea, educația nu este „un job oarecare”. Este atractivă pentru cei care au vocație, dar vocația nu rezolvă singură totul. Stabilitatea posturilor, titularizarea, salariile, sprijinul instituțional și condițiile reale din școli contează la fel de mult dacă vrem ca oamenii potriviți să rămână în sistem.
__________________________
Pentru cele mai importante articole cu și despre TINE, te așteptăm pe canalul nostru de WhatsApp Femeia.ro, dar și pe Tik Tok! Acolo vei afla sfaturi și trucuri interesante în exclusivitate, dar și cele mai interesante știri de pe site, direct pe telefonul tău!

