De fiecare dată când bebe scoate zgomotul acela scurt, puternic și repetitiv, diafragma (mușchiul care ne ajută să respirăm) se contractă cu putere. De obicei, sughitul deranjează mai degrabă auditoriul decât „concertistul“! Pentru el nu sunt dureroase, poate doar amuzante.
Cu toate acestea, dacă sughițul nu mai contenește, micuțul tău ar putea fi deranjat de faptul că i-au întrerupt masa. În cazul acesta, ar putea să protesteze: să înceapă să plângă sau să dea nervos din piciorușe. Din fericire, pe măsură ce piticul se apropie de un an, sughițurile se răresc și, în final, dispar. Desigur, mai pot apărea sporadic, o dată, de două ori pe an.

Cine-i de vină?

Când apare, sughițul poate avea mai multe cauze, însă cea mai frecventă are legătură cu cantitatea de aer (prea mare) pe care copilul o înghite la un moment dat. Fii atentă atunci când îl așezi la sân sau când îi dai biberonul: gurița trebuie să prindă etanș sfârcul sau tetina pentru a nu se crea goluri de aer. Alteori, sughițul poate apărea și atunci când micuțul a mâncat prea mult și prea repede.

Ce-i de făcut?

Până se calmează, administrează-i mesele lichide cu lingurița, în loc de biberon;
Ține-l în brațe, cu burtica lipită de a ta și cu capul sprijinit pe umăr, în timp ce îl masezi blând pe spate;
Menține o temperatură constantă în cameră – trecerea de la cald la frig i-ar putea cauza sughițul;
Așază-l pe spate, având grijă să nu se înece, și mângâie-i ușor, cu mișcări circulare, burtica;
Evită să-i dai să mănânce imediat ce s-a trezit din somn sau când îi e prea foame ori prea sete.

Sughițul cu bucluc

Copiii care suferă de reflux gastroesofagian (acidul sucurilor gastrice urcă adesea spre esofag) sunt mai predispuși la sughițuri. Consultă un specialist, dacă micuțul tău sughite des și după vârsta de un an sau dacă sughițul durează mai mult de trei ore, e însoțit de vărsături amestecate cu sânge sau de crampe stomacale puternice.
 
FOTO: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Manole | 19 ianuarie 2026
De Andreea Manole | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp